Prezenţa lui Vişniec la Oradea o datorăm regizoarei Anca Bradu, ceea care a pus în scenă piesa lui Vişniec Cabaretul Dada, în plin an în care e sărbătorit dadaismulu. La Librăria Humanitas din Oradea, Vişniec a lansat volumele „Trilogia balcanică – Migraaaanții și „Cabaretul cuvintelor . De-altfel, migraţia şi dadaismul au fost principalele axe pe care scriitorul şi-a construit apariţia în faţa publicului orădean. Criticul literar Ion Simuț, scriitorul Mircea Bradu, fost director al teatrului din Oradea și Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia au fost gazdele lui Matei Vişniec la Oradea.

Un scriitor complex

Ioan Simuţ l-a prezentat pe Vişniec ca un scriitor complex. „A început ca poet, a continuat ca dramaturg și la un eșec de reprezentare a unei piese a luat decizia să plece în exil. Acum e un scriitor internaționalist, așa cum ar trebui să fie orice scriitor cu o mare miză. Matei Vișniec are o mare miză și în poezie, și în teatru, și în proză”. Vişniec a explicat că de peste 50 de ani scrie cuvinte, afirmând că sunt lucruri pe care le-a putut spune doar în teatru şi lucruri pe care le-a putut aborda doar în romane, sau doar în poezie. El a spus că a redescoperit lucruri fabuloase trăind în Franţa, unde susţine că a redescoperit „savoarea limbii române”. „Nu știu ce m-a determinat într-o zi să cred că am ceva de spus. Aș vrea să vă spun, să nu vă fie frică de teatru. Sau mai ales să nu vă fie frică de teatrul meu. Pentru că este literatură.Am scris cinci volume de poezie, șase romane, vreo patruzeci de piese”, a explicat Matei Vişniec.

Aceasta nu a ezitat să sublienize, în contextul premierei de la Oradea, faptul că din perspectiva sa, după ce a terminat de scris, el nu intervine în concepţia regizorală a montării uni spectacol. „Sunt adeptul libertăţii, cred că un spectacol e un lucru de echipă”! „ Pledez pentru piesa citită pentru că ea rămâne, în primul rând, o pagină literară. Mai ales celor tineri le spun că teatrul poate fi citit cu o plăcere nebună, fiecare poate fi propriul său regizor, o piesă bună se citește ca și cum ai face tu regia. Teatrul este, înainte de a fi spectacol, este literatură , a spus Matei Vișniec.

Îndemnul scriitorului şi jurnalistului Matei Vişniec a fost acela ca românii să caute răspunsurile în literatură, nu în presă. Aceasta o spune un jurnalist care a recunoscut că la Radio France International a făcut întotdeauna jurnalism independent, şi-a ales singur subiectele, maniera în care le-a tratat, ordinea subiectelor, tonalitatea vocii cu care a citit pe post ceea ce a scris.

Râsul, armă atomică

Şi cu această armă a independenţei a abordat şi piesele scrise şi volumul despre migraţie. Şi înainte de ’89 literatura a fost, a explicat Vişniec, „bună la toate”, din perspectiva faptului că în comunism, sociologia, logica, pshihologia erau ştiinţe controlate, iar literatura îşi asuma rolul de a fi critic social, ca alternativă la gândirea unică. „Literatura oferă raspunsuri interesante. Teatrul e o modalitate de a înţelege omul şi lumea…cele mai frumoase răspunsuri le aflaţi citind literatură.. Nimeni nu a vorbit mai frumos despre om decât Dostoievski, cine a prezentat mai frumos dragostea decât Proust? La teatru, omul poate găsi răspunsuri esenţiale”, şi-a continuat Vişniec pledoaria, argumentând că la o comedie putem râde de tot, de orice, râsul fiind, în opinia sa o armă atomică. „Sunt civilizaţii care au rezistat datorită bombei atomice, noi avem umor negru care e o imensă armă atomică pe care merită să o folosim în continuare… Ionescu nu scria aşa cum scria, dacă nu trecea prin experienţa românească…”, consideră Vişniec.

Abordând tema care l-a adus la Oradea- premiera de la Teatru, dar şi lansarea cărţilor, Vişniec consideră că dadaismul a prins în România, altfel românii nu ar fi mari amatori de avangardism. În opinia lui Matei Vişniec, dadaismul este încă actual în România, iar raţionamentul care l-a condus la această afirmaţie a pornit de la interogaţia: „La 26 de ani după Revoluţie, am reuşit noi să transfomăm în civilizaţie, libertatea?” Dramaturgul consideră că acest fenomen a avut o cadenţă mult mai bună, din această perspectivă, între cele două războie mondiale.

„M-am lăsat incitat să scriu această piesă interesat fiind aproape mai mult de dadaismul politic decât cel literar-artistic. Ca să înţelegem însă delirul dadaist trebuie să ne plasăm în tumultul verbal din contextul primului război mondial…Ce caută Lenin în piesa mea? Dadaismul a pornit de pe Voltaire 1, în acea perioadă Lenin trăia la Paris, pe Voltaire nr 14. Lenin scria atunci că se simte enervat de mirosul de cârnaţi care venea de la o fabrică de pe strada lui şi de unii care faceau gălagie într-un cabaret şi nu-l lasau să se odihneacă. Asta, până într-o seară când s-a dus la cabaret să vadă ce se întamplă şi ar fi spus în sens afirmativ:« da, da»… de aici acest cuvânt misterios:«dada»…Revenind la dadaismul contemporan, aş vrea să spun că există două tipuri de oameni politici care au ceva în comun: nu merg niciodată la teatru, unii până la urmă incitaţi vin la teatru – şi nu citesc niciodată o carte. Dacă aş avea puterea într-o zi, aş da o lege prin care oamenii politici să fie obligaţi, o dată pe lună, să meargă la teatru şi o dată pe lună să citească o carte. România să-şi deschidă porţile spre lume! Şi pentru asta nu are decât cultura.

Maşinile pe care le facem noi şi cu care ne lăudăm sunt ale francezilor. Alt produs noi nu avem la export decât cultura. Din păcate, nu toţi oamenii politici înţeleg că investiţia în cultură nu înseamnă să investeşti azi 1000 de euro şi să scoţi peste trei luni 1200 de euro. Investiţia în cultură înseamnă să investeşti în creiere, în copiii noştri”. Un exemplu de investiţie în cultură este, în opinia lui Vişniec, Festivalul de Teatru de la Sibiu, acolo unde companii din străinătate l-au rugat pe scriitorul român să le intermedieze prezenţa. Pelerinajele culturale ne vor scoate din imaginea proastă pe care o avem…

„După revoluţia din 89 au fost 3 zile, să spunem trei luni în care peste România s-a revărsat un imens val de simpatie…Dar apoi, 26 de ani au fost reluate 5-6 subiecte negative redundante: situaţia romilor, situaţia copiilor defavorizaţi din orfelinate, a câinilor vagabonzi. Să-mi de-a cineva atâtea zile de trăit câţi reporteri au fost trimişi cu misiune în România, în aceşti ani, să facă aceste subiecte.. Mi-am pus întrebarea:« cine e anormal?: Ţara noastră sau mediile de informare sunt anormale?» M-am gândit bine: ar trebui să stăm la graniţă şi să furnizăm noi jurnaliştilor străini o listă cu subiecte negative, cu 100 de subiecte negative din ţara noastră fiindcă avem..

Avantajul ar fi că dacă aceste 100 de subiecte negative ar fi tratate am părea o ţara normală… Dar 26 de ani să reiei aceleaşi 5-6 subiecte negative …părem o ţară anormală.. Cred că ar trebui să fie o minte lucidă, chiar la nivelul Guvernului, să furnizeze o listă de subiecte negative ca România să poată să pară o ţară normală prin diversitatea subiectelor negative, aceasta fiindcă ziariştii nu sunt atraşi de ceea ce are România fabulous, ci doar de ceea ce are dezgustător. Şi România nu trebuie să aştepte nimic de la nimeni pentru a demonstra că e o ţară normală. Eu am adus mulţi străini în România- dar eu sunt doar o furnică. Şansa României sunt pelerinajele culturale. Străinii care vin în România mi-au spus: «Matei, dar suntem dezinformaţi…Sunteţi dezinformaţi de propria presă, de informaţia spectacolului, de spectacolul informaţiei”.

Schizofrenia jurnalistului

Vişniec a vorbit despre schizofrenia totală pe care o trăieşte ca journalist. „Jurnalistul lucrează astăzi cu o materie care este oroarea, mizeria lumii: corupție, crime, asasinate, atentate și alte forme de dezastre umane. E imposibil ca trăind într-un mediu toxic, lucrând 10-15 ani cu o materie atât de toxică, să nu te intoxcici, să nu te îmbolnăvești. Jurnalistul din mine devine câteodată atât de bolnav încât se sufocă”, a mărturisit Matei Vişniec. El însă are marele noroc de a se dedubla, de a fi completat de scriitorul Matei Vişniec, care intervine în momentele critice.

„Noroc că vine scriitorul și-l mângâie pe cap pe jurnalist, tocmai când ar vrea să se sinucidă, și îi spune: «Stai, Matei, stai așa, nu e chiar așa de grav. Omul este totuși o ființă sublimă. Contradictorie, dar poate singura formă de frumusețe sublimă din univers». Atunci ceea ce jurnalistul consideră că este pierdut definit — pentru că jurnalistul crede că omul nu mai are nicio șansă, că suntem pe o cale greșită și că ne îndreptăm spre zid — scriitorul spune: «nu, speranța e permisă, omul e capabil de soluții, omul are imaginație, omul are frumusețe, e capabil de dragoste, ne putem iubi între noi, ne putem admira, putem crea ceva care să ne salveze» , a mărturisit Vișniec.

Lovitura finală?

Matei Vișniec a atras atenția asupra unei piese din „Trilogia balcanică , despre fenomenul migrației. „E un fenomen care s-ar putea să dea o lovitură finală Europei, să ne dezbine și mai mult, ori să ne ajute să revenim la lucruri esențiale, să reînvățăm ce înseamnă generozitatea” a spus Matei Vișniec. „Este prea devreme să ştiu ce se întâmplă, dar ceva se întamplă”, a concluzionat dramaturgul referindu-se la fenomenul migraţiei. În opinia scriitorului, Europa trăieşte în acest moment a III-a etapă de sinucidere: prima a fost primul război mondial, a doua al II-lea răboi mondial.

„Acum, Europa încearcă, după două sinucideri fizice nereuşite, să se sinucidă din perspectivă culturală, fiindcă nu-şi recunoaşte identitatea, graniţele, valorile şi nu ştie să integreze”… aprecizat Vişniec înainte a-i invitat pe orădeni la o nouă întâlnire cu el şi scriiturile sale la Teatru. Premiera absolută a Cabaretului Dada a avut loc, pe 21 octombrie, la Budapesta. La Oradea, piesa se joacă în premieră naţională şi este a treia piesă pusă în scenă de teatrul orădean pe un text de Vișniec. De această dată, pe lângă Anca Bradu la realizarea spectacolului a contribuit și soția dramaturgului, scenografa Andra Bădulescu Vișniec.