Centrul de Informare din Cefa a găzduit Simpozionul “Actualităţi în fitoterapie” eveniment deja tradiţional organizat de Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea, de Colegiul Farmaciştilor şi de Primăria Cefa “Metode alternative de tratare a depresiei” a fostsubiectul dezbătut de specialiştii din toată ţara reuniţi la Cefa. Primarul de Cefa Dumitru Bărnău a deschis evenimentul cu un eveniment de suflet: a oferit titlul de cetăţean de onoare doctorului Kiraly Otto, care din 1959 până în 1991 a fost medic la Cefa. În această perioadă a asistat 82 de naşteri, a înfiinţat un cabinet de medicină generală şi pediatrie, un cabinet de stomatologie, un laborator de stomatologie şi cabinet de analize medicale. Meritele doctorului sunt recunoscute atât în plan naţional, cât şi internaţional.
Medic, cetăţean de onoare la Cefa
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reamenajare a carosabilului de-o parte și de alta a Bulevardului Dacia continuă să genereze nemulțumiri în rândul locatarilor din zonă. Problema locurilor de parcare din zona Bulevardului Dacia a stârnit indignarea unui orădean care locuiește în blocul AN 38.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
15 echipe de elevi din șapte județe au intrat, sâmbătă, în competiția pentru titlul național „Școala de Gust 2026”. Trei ore au avut la dispoziție pentru a transforma păstrăvul și mușchiulețul de porc într-o adevărată „Românie într-o farfurie”.
Bihon CSM Oradea
La Baku (Azerbaidjan) a început duminică, 4 octombrie, ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo pentru seniori individual. La competiție iau parte 622 de concurenți (335 la masculin și 287 la feminin), reprezentând 93 de țări pe 6 continente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Al 22-lea meci din Campionatul Județean de old-boys s-a desfășurat sâmbătă pe terenul II de la Stadionul Iuliu Bodola și a adus față în față Old Boys FC Bihor și Old Boys Aleșd.
Cultură
Între 8 și 11 octombrie, Fundația Oradea Heritage organizează în cadrul FestiFall un program care include o expoziție la Casa Darvas-La Roche, un concert la Cetatea Oradea, atelier de ceramică, prelegeri despre patrimoniu și o zi de vizitare gratuită a obiectivelor administrate de instituție. Participarea este liberă, dar o parte dintre evenimente necesită înscriere prealabilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea efectuează, luni dimineața, aproape 100 de perchiziții din Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș, într-un dosar ce vizează posibile fapte de corupție comise la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!