Dragi credincioși,

[eadvert]

Aproape a devenit un fapt obișnuit pentru noi credincioșii creștini să credem că Dumnezeu este departe, distant și abstract, chiar de neatins. Dar să ne aducem aminte cum Îngerul Domnului le spune păstorilor și, ne spune și nouă: „Nu vă temeți, veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle” (Lc 2, 12); el vestește, așadar, păstorilor că Domnul este aproape, în peștera din Betheleem, să nu se teamă de acel prunc; îi asigură pe păstori și ne dă și nouă o bucurie nespusă, anume că Mântuitorul ne așteaptă. El este acolo, fără îndoială, dar este și aici, prezent pe altare și prezent în sufletele noastre. Ne așteaptă și din această binecuvântată pricină putem spune cu toată tăria iubirii: Domnul este cu noi! Mai devreme sau mai târziu se întâmplă ceva în viață care ne face să-i simțim prezența. Trebuie doar să avem răbdare și ochi să vedem și minte să înțelegem: Domnul vine! Domnul ne cheamă! Domnul ne încurajează!

Creștinul care l-a descoperit pe Dumnezeu, trăiește cu Domnul și speră în mântuire. Dar „creștinul are și o mare responsabilitate care depinde de ceea ce face în fiecare zi. Urmându-L pe Cristos, creștinul nu este niciodată singur, el este puternic în Cuvântul pe care îl aude în conștiința sa. De fapt, creștinul reușește, în haosul timpului care îl învăluie, să trăiască, să asculte glasul lui Dumnezeu, care ne încurajează mereu, ne consolează și ne întreține speranța” (Papa Francisc, La paura come dono, p. 20). Cel „culcat într-o iesle” este pentru creștin „Cale, Adevăr și Viață”!

Între noi și Pruncul din iesle trebuie să creăm o legătură de iubire și un raport de încredere pentru că a venit Mântuitorul nostru. Această legătură o realizăm prin rugăciune, prin care îi cerem să rămână cu noi și în mijlocul nostru. Pentru că El, Domnul, este cel care ne poate ajuta să trecem prin furtunile vieții, să înfruntăm toate dificultățile, rămânând pururea cu noi. „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Mt 28, 19): aceasta este credința noastră! Cristos s-a născut, „nu vă temeți”! În El biruim temerile și frica în fața necunoscutului. „Urmarea lui Cristos, spune Sfântul Părinte, Papa Francisc, ne permite să pornim pe drumul care face ca dragostea să locuiască în noi: pentru că numai iubirea umple golurile, vindecă rănile, însănătoșește relațiile. Doar dragostea lui Dumnezeu dă încredere, aduce pace în suflet, redă curajul și ne transformă viața în speranță”.

Dragi credincioși,

„Bucuria Evangheliei umple inimile și viețile celor care îl întâlnesc pe Isus. Cei care se lasă mântuiți de El, sunt eliberați de păcat, de tristețe, de goliciune interioară și de izolare” (EG, 1). În această bucurie a Evangheliei am retrăit și am comemorat cei 75 de ani de când Biserica noastră a fost scoasă în afara legii. În această evanghelică bucurie ne-am adus aminte pătimirile și suferința prin care au trecut credincioșii și episcopii noștri, preoții și familiile lor, călugării și călugărițele. Domnul cel din ieslea sfântă, a transformat, prin curgerea timpului totul în bucurie și i-a eliberat de păcat, de tristețe, de goliciune interioară și de izolare. Precum păstorii, în urmă cu 75 de ani, ai noștri dragi, au auzit glasul îngerului: „Nu vă temeți!”. Din acel an, 1948, și pentru încă 40 de ani, s-a decretat că pentru preoții și credincioșii noștri nu mai era loc în biserici. Precum pentru Iosif și Maria, care au fost alungați din cetatea lui David, martirii și mărturisitorii noștri au pribegit și s-au rugat prin închisori, prin lagăre și la canal. Pruncii lor au fost hăituiți și alungați din școli, călugărițele și călugării au fost scoși din mănăstiri, dar în inimile și viața lor, chiar în momentele de disperare, l-au întâlnit pe Isus. Era și atunci vremea colindelor!

„A venit și-aici Crăciunul să ne mângâie surghiunul… Maica Domnului Curată aduce o veste minunată!” (Radu Gyr, Colind). În acele condiții au început să-și transforme casele și celulele din pușcării în locuri de rugăciune unde să-l primească pe Domnul. Împreună cu magii de la răsărit credincioșii, preoții și episcopii noștri au adus pruncului Isus darurile sacrificiului prin toate pușcăriile României. În sufletul lor a rămas ecoul mesajului îngerului: „Nu vă temeți, vi s-a născut un Mântuitor”. Pe Cristos Domnul l-au iubit cu convingerea că „doar dragostea lui Dumnezeu dă încredere, aduce pace în suflet, redă curajul și transformă viața în speranță” (Papa Francisc). Cu toții însă au rămas liberi în conștiință și au biruit în viață prin același Cristos Domnul!

Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu au fost prezenți la apelul de dimineață, al zilei celei fără de sfârșit, la care Papa Francisc, în mod spiritual, pe Câmpia Libertății de la Blaj, i-a chemat pe nume, pe ei, care în acea perioadă de tristă amintire a regimului ateu și dictatorial, au trecut prin temnițe, prin persecuții și prin suferințe până la jertfa supremă. Toți aceștia sunt prezenți la apel, încolonați și senini, în „haine albe si strălucitoare” (cf. Mt 17, 2); cu toții ne lăsă un testament: „Să nu ne răzbunați!” (Mircea Vulcănescu). Pentru aceasta, Papa Francisc, în numele întregii lumi catolice, le-a recunoscut sacrificiul și i-a ridicat la cinstea altarelor, confirmând faptul că, dincolo de suferință se află „Bucuria care s-a născut într-o iesle”, uitată de lume.

Dragii mei,

Trăim și azi vremuri istorice împovărate de păcat și încărcate de har chiar dacă omenirea „a încercat de multe ori să rezolve conflictele cu propriile forțe. Acum, este timpul și ar trebui să avem curajul să spunem, tot împreună cu Papa Francisc: „Doamne, ajută-ne! Dă-ne pacea Ta, învață-ne să trăim în pace, călăuzește pașii omenirii spre pace!”. În acest context și tocmai de aceea, vă îndemn împreună cu îngerul: „Nu vă temeți, vi s-a născut un Mântuitor!”. Aveți curajul bucuriei și al rugăciunii!

Ne-au numărat și în acest an, precum în urmă cu 2000 de ani și, ne-au găsit tot mai puțini, dar nu uitați că cei 12 ucenici, în „dragostea adevărată pentru Domnul și în legătura strânsă cu El”, au schimbat lumea! Rămâneți tari în credință precum sfinții, „sfinții închisorilor” și, „aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu

luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Isus Cristos, ieri şi astăzi şi în veci, este Acelaşi!” (Evr 13, 7-8).

Vă doresc să aveți parte de Sărbători frumoase, pline de haruri și binecuvântări de la Domnul! Iar, anul care vine, să fie trăit spre mai mare mărirea lui Dumnezeu!

+Virgil Bercea

Episcop