Evenimentul a avut loc în cadrul European Music Open.

Lui Mircea Cărtărescu apariția pe scena Teatrului din Oradea i-a amintit de prima sa ieșire în străinătate ca scriitor. S-a întâmplat în Germania. Scriitorul și-a amintit că se afla pe scenă cu traducătorul său, iar sala era absolut goală. A așteptat sfertul academic, s-a încurajat că cititorii or fi ei nemți, dar s-au unit cu cei din Germania democrată și poate mai întârzâie. „Teatrul din Munchen era absolut gol. Niciun om. A apărut o doamnă mai în vârstă, încetișor, încetișor, s-a așezat în primul rând. Am întrebat-o ce e cu dumneaei. Era o compatrioată de-a noastră care citise undeva despre sosirea mea. Lângă dânsa, în primul rând s-au așezat cele două doamne de serviciu ale teatrului. Am ținut o oră și jumătate de spectacol pentru cele trei doamne.Vreau să vă spun că rareori îmi amintesc cu mai multă plăcere despre o întâlnire cu publicul.După atâta amar de vreme lucrurile s-au schimbat puțin, dumneavoastră sunteți puțin mai numeroși, dar din păcate eu nu mai sunt atât de tânăr”, și-a cucerit scriitorul publicul încă din primele minute. Asemenea lui Kafka, pe care îl considera în liceu prietenul său, alături de Musil și Max Blecher, și pe care a mărturisit că îl citește în fiecare zi, copilul teribil al literaturii române, Mircea Cărtărescu, a vrut să scrie doar pentru el. Și chiar i-a spus-o lui Nicolae Manolescu cu prilejul unui cenaclu. Astăzi Cărtărescu scrie curat așa cum la rându-i, îi place să spună despre Mozart, care o făcea ușor, ca un elf grațios. Scrie dintr-o bucată, fără ștersături.Scriitorul i s-a confesat publicului orădean, provocat fiind de Dan-Liviu Boeriu, mărturisind că „fiecare scriitor, care merită acest nume, scrie pentru el însuși, el însuși este publicul lui”, a spus scriitorul care a explicat că aceasta e maniera scriitorului de a se autocunoaște în profunzime.

„În toate basmele am întâlnit motivul cu camerele în care e voie să intri în toate, mai puțin în una singură. În camera interzisă se află se află monstru cel mai inspăimântător și cel mai minunat într-un fel care ești tu însuți. Ca să te întâlnești cu tine însuți, trebuie să intri în camera interzisă și pentru asta îți trebuie curaj, foarte mult curaj. Foarte mulți scriitori vorbesc despre curaj în literatură, dar spre dezamăgirea mea rezumă curajul la cuvinte”, a spus scriitorul. Care a subliniat că nu cuvintele jicnitoare, profanatoare înseamnă să ai curaj. „Să te privești pe tine în oglindă înseamnă să ai curaj. E o minune să te poți privi în oglindă cum se uită un copil…”, consideră scriitorul care afirmă că scrie și pentru cei care pot accesa aceeași „enciclopedie interioară” cu a sa, așa cum spunea Umberto Eco.

Mircea Cărtărescu s-a aflat la Roma cu câteva zile înainte să vină la Oradea, acolo unde a susținut o conferință despre viitorul clasicilor, despre Homer, Hesiod. Scriitorul spune că concluzia acestei conferințe a fost că acești scriitori au făcut un pact faustic, și-au vândut sufletul, deoarece fiecare epocă le-a negat sufletul original, „și fiecare epocă le-a injectat un suflet contemporan”.

Kafka, idolul absolut

Asemenea idolului său absolut Kafka, Cărtărescu mizează pe inspitrație. Dacă Franz Kafka scria pentru neant, dedicându-și într-un gest de extremism literar întreaga operă neantului, scriind sub imperiul faptului că are o lume prodigioasă în cap care se exprimă prin el, Cărtărescu spune că e infinit recunoscător pentru faptul că „aceste cărți m-au ales pe mine ca să intre în lume”. Aceasta fiindcă „nici un scriitor nu trebuie să fie orgolios sau mândru de ceea ce scrie, pentru că el nu scrie decât ce este dăruit să scrie”. Cărtărescu a făcut o trecere în revistă a controverselor pe tema rolului inspirației în creație, de la romantici care admiteau că inspirația e tot și până la Edgar Allan Poe care o nega sec, cu violență chiar. A vorbit despre scriitorii care spune „nu nu există inspirație, eu sunt cel care scrie, cu mintea mea, cu inima mea”. În opinia lui Cărtărescu, inspirația vine din afara lumii materiale în care trăim și pe care putem să o numim, Paradis, Dumnezeu, Subconștient.„Din această lume, poeți, profeți iluminați, pretind că aud glasuri, că există o muză și că ei nu sunt decât portalul, oameni care stăpânesc o anumită tehnică de autohipnoză astfel încât versurile, notele să fie scrie cu pana lor.Așa se spune că Evangheliile nu au fost scrise de Luca, Ioan, Matei, ci de niște îngeri… Eu, vă spun sincer cred toate variantele. Eu nu aș putea să scriu nici un rând fără inspirație. Mă simt ca un cântăreț de opră răgușit. Are rost să cânți operă dacă ești răgușit? Nu are rost. La fel și eu, în ciuda aparențelor, scriu foarte puțin, foarte rar și numai în momentele în care sunt foarte inspirat”, a precizat scriitorul. Mircea Cărtărescu a insistat că este un om ca toți oamenii, care se uită pe Neflix, pe facebook, se plimbă cu soția, își crește copii, se bucură de dragoste și de natură. Transformarea e radicală atunci când se apucă de scris „când trag ușa după mine, între mine și univers”. Atunci trebuie să fie ora zece dimineata, „să am o cafea pe birou, e ca un fetiș. Când pun pixul pe hârtie, vă spun cu toată sinceritatea, să nu credeți că aiurez, simt că mă transform, că mă schimb în altcineva. Când pun pixul pe hârtie, fiindcă scriu numai de mână, cu unele excepții, e o senzație neverbală, senzorială, ca la bolnavii de epilepsie înainte de marea criză, niște mâncărimi în vârful degetelor simt că trebuie să spun ceva fără să știu ce, nu am făcut niciodată un plan.Mi s-a întâmplat să fiu la mijlocul unei cărți de 1000 de pagini și să nu știu ce trebuie să scriu pe pagina următoare. Scriu scriind, fără nici un plan anterior, fără să am idee despre ce vreau să spun. Ceva în mine scrie. În fiecare zi mă așez la masă de obicei citesc ultima pagină scrisă și scriu în aceeași cheie, două pagini, niciodată mai mult. Nu am scris niciodată mai mult de două pagini într-o zi, atât cât durează această stare de transă. Această stare de transă care este inspiraţia. În momentul în care simt că nu mă mai posedă, ca să zic aşa, nu mai scriu, şi continui peste două zile, trei,o lună sau peste patru ani. Fără să știu de unde vine, eu cred în această stare, cred că Edgar Allan Poe se înșela când spunea că totul e în mintea lui, că nu depinde de inspirație. Că e de natură demonică, divină, că vine din traumele din copilăriei mele sau de la îngeri, că vine de la diavol, fără să ştiu de unde vine, ce se întâmplă, eu cred în inspiraţie. Cred foarte tare. Sunt extraordinar de fericit când scriu. E cea mai mare bucurie a vieţii mele. E bucurie pură şi adevărată. Asta de când eram adolescent…Partea proastă cu inspirație e că e fluctuantă și capricioasă, nu știi de unde vine și unde se duce. ..Nu știu dacă voi mai scrie vreodată. Artistul are această angoasă extraordinară, se hrănește din această spaimă”, a mărturisit cel mai tradus scriitor român în străinătate.

Irizații de umor

În intervenția sa, Dan-Liviu Boeriu a insistat asupra „irizațiilor de umor de bună calitate” din operele lui Cărtărescu, caracteristică prea puțin remarcată de critici. Criticul literar a povestit că într-o zi trebuia să meargă să ridice un colet, dar a luat „Frumoasele străine” și s-a așezat răsfoind cartea pe marginea patului. „S-a întunecat, așa că în acea zi nu m-am mai dus nicăieri”, a povestit Dan-Liviu Boeriu. Mircea Cărtărescu consideră că poți găsi umor în opere serioase, precum e cea a lui Dostoievski. “În anumite pasaje din «Frații Karamazov» râd ținându-mă de burtă. Îmi place foarte mult să râd, să spun bancuri. Eu pot spune bancuri opt ore în şir. Fiica mea când avea 12 ani știa sute de bancuri de la mine. Se contaminase. Îmi place să mă bucur, să stau la o bere, la o cafea cu prietenii, să fiu degajat. E adevărat că foarte multe teme de-ale mele sunt grave, serioase, aş spune chiar şi mai mult, adânci şi mistice şi ele se văd primele. Dar scriu cu mare plăcere şi basme. Eu iubesc cel mai mult copiii. Am un nepoţel de cinci ani.,, Basmele mi-au descătuşat imaginaţia. În această carte nouă, «Melancolia», sunt basme de un anumit fel. Am scris «Enciclopedia zmeilor », una dintre cele mai comice cărţi ale mele, m-am distrat foarte bine. În Solenoid planul realist e dat de cancelaria care e ca o grădină zoo, unde întâlnești și profesori deștepți și mai puțin deștepți ” a spus el.

Trăim pe un fir de praf

Mircea Cărtărescu a vorbit cu plăcere despre curentul flower power al cărui adept a fost și care a avut dezideratul de a lupta împotriva establishment-ului communist, o perioadă în care poezia era cel mai important lucru pentru el și prietenii lui și în care se considerau cei mai mari poeți din lume. „Știu 500 de cântece de la Beatles cu versuri cu tot. Ne hrăneam cu liric, muzică, vânt de libertate”, și-a amintit cu plăcere scriitorul.

Un cititor …omnivor

Mircea Cărtărescu s-a declarat un cititor omnivor. „Citesc orice, oriunde și oricând. Nu pot pleca la baie fără o carte. Dacă nu am ce citi, citesc etichete…”. Scriitorul citește cărți de știință, poate ține prelegeri pentru cei mai puțin inițiași despre fizica cuantică.

“Un autor se întinde cât poate de mult, în realitate şi în irealitate. Cucereşte. Pentru mine, cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii exterioare este absolut acelaşi lucru. Scriind despre mine, scriu despre lume. Frontul cunoaşterii este, după părerea mea şi a multor altora, numai aparent împărţit în categorii de cunoaştere: religia, metafizica, filosofia, ştiinţele, pentru că în realitate este un singur front, numai noi le despărţim din motive didactice şi de diviziune a muncii. Dar filosofia şi ştiinţele nu se întâlnesc şi ele la un moment dat? Eu cred că toată cunoaşterea este ca o piramidă care se întâlneşte într-un vârf de diamant, care cuprinde toată graţia şi toată poezia cunoaşterii umane,” a spus Mircea Cărtărescu.

Cărtărescu a trecut apoi în alt registru și a atras atenția că “oamenii nu înţeleg că trăim pe un fir de praf în Univers. Dacă ar înţelege cu adevărat lucrul acesta, ar lăsa baltă şi graniţele şi ciondănelile permanente dintre ei, orice pricină de animozitate. Şi-ar da seama că cel mai mic meteorit ne poate rade de pe faţa Pământului oricând”, a spus scriitorul. Din acest motiv, a afirmat el, fiecare om are datoria civică de a veghea la bunăstarea comunităţii din care face parte.

“Cel puţin. Fie că ea este oraş, fie că ea este naţiunea, fie că ea este întreaga umanitate. Politicul e trecător, civismul e etern. Noi suntem oameni care trăiesc în comunităţi. Niciun om nu e o insulă… Toţi depindem unii de alţii,” a precizat scriitorul. Chestionat de Dan-Liviu Boeriu în ce punct a aajuns încăutările sale de autocunoaştere, Mircea Cărtărescu a răspuns cu un vers din Rilke: “În cercuri tot mai largi se-ntinde viaţa mea” care și care crează imaginea unei întinderi concentric, în care ultimul cerc nu se închide niciodată, ultimul cerc întotdeauna e nedus până la capăt…așa e orice viață, orice destin”. Întâlnirea cu publicul orădean s-a încheiat cu o sesiune de autograf care s-a întins pe durata unei ore.