BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Model de ambiție și muncă. Drumul spre succes al elevilor din Bihor care au luat 10 la Evaluarea Națională

Model de ambiție și muncă. Drumul spre succes al elevilor din Bihor care au luat 10 la Evaluarea Națională

De Mădălina Cristea
la 4 July 2025 16:38 Reactualizat la: 4 July 2025 17:34
5 Comentarii

Model de ambiție și muncă. Drumul spre succes al elevilor din Bihor care au luat 10 la Evaluarea Națională

Alex-Matei Vereș (stânga), Adriela Mitrașca (mijloc), Andrei Fernea (dreapta)
4 July 2025 16:38 Reactualizat la: 4 July 2025 17:34
Trei elevi din județul Bihor au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea iunie-iulie, înainte de soluționarea contestațiilor.
Scris de Mădălina Cristea - Trei elevi din județul Bihor au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea iunie-iulie, înainte de soluționarea contestațiilor.

Trimite articolul

X

 

Este vorba despre Andrei Fernea de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, Adriela Mitrașca de la Școala Gimnazială Nr. 16 din Oradea și Alex-Matei Vereș de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea.

Andrei Fernea: performanță dublată de pasiune pentru științele exacte și lectură

Tânărul a mărturisit că, în momentul în care a aflat rezultatul la Evaluarea Națională, cu greu a putut să creadă ce vede. A simțit o mare ușurare, conștient că a scăpat de presiunea care îl apăsase în ultima perioadă, și, în același timp, o profundă mândrie pentru că a reușit să obțină nota maximă.

La matematică, avea convingerea că va lua nota 10, însă la limba română nu era la fel de sigur. Andrei se temea să nu fi omis anumite semne de punctuație, motiv pentru care s-a simțit cu atât mai liniștit când a aflat că lucrarea sa nu a avut astfel de probleme.

„Pentru acest examen, am învățat foarte bine toată teoria, am citit toate lecturile propuse de profesori și am exersat constant, făcând câte un test la matematică și unul la română pe zi pentru a mă familiariza cu modelul subiectelor”, explică elevul.

Andrei își dorește să continue studiile la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, la profilul matematică-informatică-bilingv: Limba Engleză.

„Am ales acest profil deoarece, pe lângă științele exacte, îmi place și să citesc în limba engleză și vreau să mă perfecționez la această materie”.

De-a lungul anilor a participat la numeroase concursuri. Printre distincțiile obținute se numără:

  • Premiul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Marian Țarină” – Cluj-Napoca;
  • Premiul II la Concursul Interjudețean de Matematică „Alexandru Papiu Ilarian” – Târgu Mureș;
  • Premiul III la Concursul Interliceal de Fizică „Top-Fiz” – Baia Mare;
  • Premiul III la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică;
  • Medalie de Bronz la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Fizică.

„Pe tot parcursul gimnaziului am obținut premiile II și III la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică, iar la fizică a fost primul an în care am participat la olimpiade și concursuri școlare”, spune Andrei.

Timpul liber și-l petrece jucând tenis de câmp și de masă împreună cu prietenii, citind cărți science-fiction și relaxându-se cu jocuri video.

Adriela Mitrașca: muncă susținută și dragoste pentru chimie și artă

Adriela Mitrașca a impresionat prin seriozitatea și determinarea cu care s-a pregătit pentru Evaluarea Națională. Deși nu se aștepta să obțină media maximă, efortul susținut și disciplina au fost răsplătite pe măsură.

„Am făcut modele de teste, am învățat lecțiile la timp și m-am pregătit cu atenție acasă. La limba română lucram câte o variantă pe săptămână, iar la matematică mai multe”, povestește Adriela.

Viitorul o găsește candidat la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, unde vrea să urmeze profilul Științe ale Naturii. Este pasionată de chimie, dar și de arte plastice, precum pictura și desenul.

Pe parcursul gimnaziului, Adriela a participat la olimpiadele de Matematică și Istorie, evidențiindu-și astfel interesul atât pentru științele exacte, cât și pentru domeniile umaniste.

Alex-Matei Vereș: disciplină, perseverență și pasiune pentru biologie

„Când am aflat nota la examen, mi-a fost sufletul umplut de bucurie, dar, în același timp, și de recunoștință pentru tot ajutorul și pentru toată îndrumarea oferită de părinții mei, de profesorii de la școală și de cei de la meditațiile din particular. Însă cel mai recunoscător am fost pentru ajutorul lui Dumnezeu, fără de care nu aș fi reușit nimic”, povestește Alex-Matei Vereș.

Tânărul a recunoscut că nu se aștepta la un asemenea rezultat. La matematică avea certitudinea că va obține nota maximă, însă la limba română se aștepta la un punctaj mai mic, între 9,20 și 9,50, considerând că nu este punctul lui forte. Cu toate acestea, și-a subestimat lucrarea.

Pregătirea pentru Evaluarea Națională a început devreme, încă din vara de dinaintea clasei a VIII-a. Lucra zilnic câte un test la matematică și citea între 50 și 100 de pagini pentru a termina mai multe cărți.

De-a lungul anului școlar, a menținut un ritm constant de studiu, iar după vacanța de primăvară a intensificat pregătirea, ajungând să lucreze câte 2-3 teste pe zi și să își repete frecvent materia la limba română și formulele la matematică. Elevul consideră că a făcut cele mai mari progrese în a doua parte a clasei a VIII-a, când apropierea examenului l-a motivat suplimentar.

Alex-Matei își dorește să urmeze profilul real, cel mai probabil specializarea matematică-informatică, în cadrul Colegiului Național „Onisifor Ghibu” din Oradea. A ales această unitate de învățământ datorită reputației în creștere și a aprecierilor pozitive primite din partea profesorilor și elevilor în ceea ce privește organizarea și modernizarea școlii.

Pe parcursul gimnaziului, a participat la numeroase concursuri și olimpiade, remarcându-se în special la geografie, unde a obținut Premiul I și Premiul II pe țară în cadrul Concursului Național de Geografie „Terra” (echivalentul Olimpiadei Naționale de Geografie).

„În afara școlii, pentru a mă relaxa, obișnuiesc să mă plimb cu bicicleta prin pădure, să mă antrenez în diferite jocuri pe calculator sau să citesc atât cărți de ficțiune, cât și de non-ficțiune despre diferite lucruri, precum: botanică, istorie etc. Cu toate acestea, adevărata mea pasiune, aș zice că este biologia. Încă de mic, lumea plantelor și a animalelor m-a fascinat, tot timpul încercam să găsesc răspunsuri la întrebări simple, precum «de ce plantele sunt verzi?» sau «cum respiră peștii sub apă?», motiv pentru care și acum îmi petrec uneori zilele uitându-mă la documentare despre anatomie, citind despre plante sau chiar analizând diferite specii de alge, mușchi și ferigi prin zonele din pădure, din apropierea apelor”, spune tânărul.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
elevi ,
evaluarea nationala ,
media 10
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Ion Creangă says:
    July 4, 2025 at 7:45 pm

    Dacă pile nu ai, nimic ești.

    Reply
    • John Branch says:
      July 5, 2025 at 3:38 pm

      Cu atât mai bine pentru ei dacā nu au pārinţii lor pile.
      Atunci vor fi apreciaţi de strāini şi vor avea ocazia sā se dezvolte profesional şi sā se realizeze şi material în ţāri sānātoase la cap, cum nu ar reuşi in Romania niciodata.

      Oricum, felicitāri lor !

      Reply
  2. Cetatean says:
    July 5, 2025 at 9:17 am

    Dece sustineti acest lucru prostesc… Un 10 nu te face un om de succes.

    Reply
    • sandu2100 says:
      July 5, 2025 at 8:12 pm

      LUATI EXEMPLU LA SIMION SAU LASCA, SI CU PUMNUL POTI AVEA SUCCES. SAU MICULA JR, E MILIARDAR FARA SCOALA

      Reply
  3. xxx says:
    July 5, 2025 at 1:54 pm

    Toti elevii de 10 pleaca din Oradea, aleg alte orase, gen Cluj

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria Câmpani spune stop construcțiilor ilegale din Vârtop. A început demolarea acestora
    Primăria comunei Câmpani, prin vocea primarului Giani Bura, a declanșat o amplă acțiune de eliberare a terenurilor ocupate ilegal în stațiunea turistică Vârtop.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorul s-a confruntat cu un val de falimente în 2024: firme cu cifră de afaceri zero și datorii semnificative
    Deși cifrele din 2024 par să indice un dinamism antreprenorial notabil în județul Bihor, o privire mai atentă asupra stării financiare a companiilor scoate la iveală o realitate alarmantă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Amețit de etnobotanice, un tânăr a furat camerele de supraveghere ale unei primării din Bihor
    Consuma produse etnobotanice și a cedat insistențelor prietenilor.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    Anunțuri Mediu, Ape

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea angajează!

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Comunicat de presă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Statul român, obligat de Judecătoria Salonta să-i achite unui deținut daune de 5.000 de lei
    Un bărbat de 53 de ani, din comuna Batăr, a obținut în justiție daune de 5.000 de lei de la Statul Român, după ce a acuzat faptul că în penitenciarele în care a fost închis timp de patru ani nu i-au fost asigurate condiții corespunzătoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Investiție de peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea Spitalului din Salonta
    În actualul context economic și financiar, dar și al politicii sanitare care prevede trecerea spitalelor în subordinea autorităților locale, Spitalul Municipal Salonta își adaptează constant strategia de dezvoltare, pentru a răspunde nevoilor reale ale comunității.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.