Modelling in China si la Milano
Simina Teuşdea şi Sânziana Morar, modelele Agenţiei M Models România au participat recent la un maraton de şedinţe foto la Bucureşti organizate de MUR Model Management , agenţie care realizează managementul internaţional al manechinelor în baza acordului de colaborare dintre cele două agenţii.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.
FC Bihor
În timp ce FC Bihor juca meciul de pregătire cu Sănătatea Cluj, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului sezonului regular din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care au nevoie de consultații ORL și care se adresează Spitalului de Copii sunt nevoiți să aștepte săptămâni bune pentru o programare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!