BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Motorina se ieftinește după explozia prețurilor de la pompă! Cât vor economisi șoferii la următorul plin

Motorina se ieftinește după explozia prețurilor de la pompă! Cât vor economisi șoferii la următorul plin

la 14 August 2026 11:43
2 Comentarii

Motorina se ieftinește după explozia prețurilor de la pompă! Cât vor economisi șoferii la următorul plin

foto: arhivă
14 August 2026 11:43
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare.
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare.

Trimite articolul

X

‘Mai puțină presiune la pompă: din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină. În perioada 16-31 august 2026, Ministerul Finanțelor reduce acciza la motorina standard cu 560,86 lei/1.000 de litri. Măsura vine ca răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă. Mecanismul introdus prin Legea nr. 162/2026 permite statului să intervină rapid atunci când piața o impune’, a scris Nazare pe Facebook.

Acesta a precizat că măsura va aduce beneficii concrete pentru șoferi, transportatori și fermieri, precum și în economie.

‘Pentru șoferi: 68 de bani economisiți la fiecare litru, adică aproximativ 34 de lei la un plin de 50 de litri. Pentru transportatori: economia ajunge la aproximativ 2.443 de lei/an pentru o autoutilitară și 23.750 de lei/an pentru un camion de 40 de tone. Pentru fermieri: aproximativ 6.800 de lei economisiți pe sezon, la un consum de 10.000 de litri. Pentru economie: costuri mai mici în transport și logistică, care se transpun și în mai puțină presiune asupra prețurilor bunurilor și serviciilor pentru populație’, a subliniat șeful de la Finanțe.

Măsura este calculată pe baza unor indicatori obiectivi – cotația internațională Platts și prețul mediu la pompă – și se ajustează în funcție de evoluția pieței. Totodată, când prețurile scad, reducerea accizei scade automat, a transmis Nazare.

Potrivit sursei citate, arhitectura legii este proiectată pentru autofinanțare, fără cost bugetar net: creșterile de preț care generează venituri suplimentare din TVA și din contribuția asupra veniturilor excepționale ale marilor operatori permit finanțarea intervenției.

‘Vom monitoriza în continuare evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă și vom reevalua situația la fiecare două săptămâni. Obiectivul rămâne să protejăm cât putem de bine oamenii și economia de șocurile externe, intervenind țintit și responsabil, fără să pierdem controlul asupra impactului bugetar’, a mai scris Nazare pe pagina sa de socializare.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Finanțelor, transmis joi AGERPRES, reducerea temporară de 20% a accizei la motorina standard se aplică, în perioada 16-31 august 2026, în urma analizei indicatorilor de piață prevăzuți de mecanismul introdus prin Legea nr.162/2026. Măsura răspunde creșterii semnificative a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă și are ca obiectiv limitarea presiunii asupra populației și economiei.

Reducerea este de 560,86 lei/1.000 litri, respectiv 663,75 lei/tonă. Astfel, în perioada 16-31 august, nivelul accizei aplicabil motorinei standard comercializate pe piața internă va fi de 2.243,43 lei/1.000 litri, respectiv 2.654,99 lei/tonă.

‘Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid și țintit atunci când evoluțiile din piață o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condițiile reale. Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar prețul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiții, mecanismul se activează și acciza scade cu 20%. Este o intervenție temporară, calibrată pe evoluția pieței, prin care reducem presiunea asupra populației și companiilor, păstrând în același timp controlul asupra impactului bugetar. Vom reevalua situația la fiecare două săptămâni și vom adapta intervenția în funcție de date’, a declarat Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Pentru perioada 16-31 august, reducerea accizei urmărește să atenueze transmiterea creșterii cotațiilor internaționale în costurile suportate de consumatori și companii. Efectul este relevant inclusiv pentru transport și logistică, unde evoluția prețului motorinei se reflectă în costurile unei game largi de bunuri și servicii, se mai arată în comunicatul MF.

Pentru intervalul analizat, variația cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) este de +34,13%, iar variația prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +23,01%.

Potrivit sursei citate, în baza acestor indicatori, mecanismul prevăzut de lege determină diminuarea cu 20% a nivelului accizei stabilit prin Codul fiscal.

Mecanismul introdus prin Legea nr.162/2026 permite ajustarea temporară a accizei în funcție de evoluția pieței, pe baza unor evaluări realizate la intervale de două săptămâni. În acest fel, intervenția fiscală este corelată cu intensitatea presiunilor din piață și poate fi ajustată atunci când condițiile se modifică.

Ministerul Finanțelor va continua monitorizarea cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, iar nivelul intervenției va fi reevaluat bilunar, conform mecanismului prevăzut de lege.

sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
ieftinire ,
motorina ,
pompa ,
scumpiri

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. In fapt, nune reducere says:
    August 14, 2026 at 3:33 pm

    Ieftineste =dezinformare.
    La 100$barilul era 9 lei
    La 70$ e 10.50?
    Statul a realizat ca marirea pretului a scazut vanzarea si implicit incasarile din acviza la bugetul de stat.
    Asa ca e smenar si prefera incasari mai reduse dar consecvente

    Reply
  2. Un transportator : Sa va ia dracu !! says:
    August 14, 2026 at 4:23 pm

    Sa dam cu copy-paste….
    “Mai puțină presiune la pompă: din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină. În perioada 16-31 august 2026, Ministerul Finanțelor reduce acciza la motorina standard cu 560,86 lei/1.000 de litri….”
    si
    “Pentru șoferi: 68 de bani economisiți la fiecare litru, adică aproximativ 34 de lei la un plin de 50 de litri. Pentru transportatori: economia ajunge la aproximativ 2.443 de lei/an pentru o autoutilitară și 23.750 de lei/an pentru un camion de 40 de tone. Pentru fermieri: aproximativ 6.800 de lei economisiți pe sezon, la un consum de 10.000 de litri.”

    Concluzia …
    Reducerea pentru un an ajunge pentru transportatori la 23.750 lei, dar perioada in care acciza este redusa cu 68 de bani este doar din 16 pina in 31 august !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Dupa 31 august pina in 15 septembrie, poate ca reducerea accizei va fi de doar 34 de bani …
    Atunci unde este reducerea de 23.750 de lei pentru un an ??

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Prima înfrângere! Lotus Băile Felix a pierdut la scor derby-ul cu liderul Minaur
    După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.

    Cultură

    Atelier de educaţie muzeală despre Revista „Familia” și Iosif Vulcan
    Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Lucrări de toaletare și doborâre a arborilor în mai multe zone din Oradea. Unde vor interveni echipele
    Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu. 1

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șefa ANPDPD, reacție despre bolnavii de la Dumbrava: „Nu există o decizie ca persoanele să se întoarcă la domnul Pașca”
    Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 07.10.2026 - 09.10.2026_PL Beius + PL Sacueni + PL Oradea + PL Alesd

    Cultură

    „Stări”, expoziţie personală a artisului Horea Sălăgean, o călătorie prin emoții
    Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X