Complexul pe care îl deține la Salonta e vestit deja și în afara granițelor pentru bunul gust pe care consulul și soția sa îl cultivă acolo. De altfel, restaurantul din Salonta avea să-i aducă oarecum și mandatul de consul. Acolo opreau turiști, dar și străini cu probleme, care aveau nevoie de o traducere, când se întâmpla un accident. Miroslav Iabloncsik era acolo pentru a-i ajuta. Așa i s-a dus vestea în străinătate. „Au vrut să vadă cine e omul acesta care ne ajută fără să îl cunoaștem. Și mi-au oferit postul de consul onorific”, își amintește Miroslav Iabloncsik. Atracția pentru lucrurile simple, dar pline de spiritualitate ale bărbatului, care spune că a terminat electromecanica, e surprinzătoare. „Cred că mă hrănesc lucrurile acestea simple, îmi intră la suflet și mă bucur când dintr-un singur lemn abandonat la marginea pădurii, poți să realizezi o minune din aceasta, pe care lumea chiar o apreciază. Asta ne și încurajează să facem lucrurile mai departe”, spune consulul.

Statuia Sfântului Kristofor

Din astfel de lucruri simple s-a născut statuia Sfântului Kristofor, despre care se spune că-i păzește pe toți drumeții și care îi întâmpină pe cei ce intră în complexul de la Huta. „Se spune că era un om foarte mare, foarte urât, care își câștiga traiul purtând oamenii prin apă. La un moment dat a venit un copil cu un glob, ca să-l treacă apa. Sfântul l-a simțit foarte greu pe umăr. Era Isus, iar greutatea venea de la globul pământesc. Statuia e făcută de un sculptor din Slovacia, Martin, care a realizat lucrarea în numai două săptămâni, doar cu un firez, dintr-o bucată de lemn. Mai încolo e lucrarea lui Boris Jirku, pictor academician, de la Facultatea de Arte din Praga . El a realizat statuia Salvatorul Europei, cu ocazia unei tabere de sculptură a profesorilor, academicienilor din Praga și Bratislava, pe care am avut-o aici”, explică consulul onorific.

[eadvert]

„Primul gând când am venit și am investit aici a fost să fac și altceva decât să vină lumea să mănânce și atât. Fiindcă toată lumea oferă un restaurant tradițional… Lumea vine și lumea pleacă, dar eu mi-am dorit să rămână măcar o jumătate de zi în această zonă. Lumea să vină, să vadă ori înainte de masă ce avem aici, ori după masă”, explică consulul rațiunea după care a investit. Așa a început să se nască complexul muzeal. „Am vrut neapărat să văd cum funcționează batoza din sat, am recondiționat-o și am semănat cu ea un hectar de secară, am cosit manual și am treierat cu această batoză. Am adus oamenii din sat, turiștii și copiii să vadă cum s-a făcut treieratul. E o minune cum funcționează, e ca un ceas elvețian. E din 1836, e o adevărată piesă de muzeu, dar e funcțională și asta mă fascinează. Vrem să păstrăm această tradiție a treieratului, fiindcă celor în vârstă le place să revadă cum munceau oamenii odată. În special copiilor le place să vadă. Pivnițele de cartofi sunt tot așa, ca să vadă și turiștii cum se păstrau cartofii, dar sunt gândite și ca rezervă, fiindcă iarna când ninge, una-două săptămâni rămânem izolați și nu avem cum să ne aprovizionăm. Am făcut un loc de joacă, un spațiu în care lumea poate vedea cum se fac clătitele pe sobă. Noi folosim doar produse locale, noi facem făina, fructele de pădure sunt culese de aici. La Huta sunt foarte mulți mesteceni, din ei se extrage seva de mesteacăn, care e un foarte bun detoxifiant. Noi, slovacii, nu folosim altceva decât coajă de mesteacăn la aprinderea focului, e foarte inflamabilă. Mai folosim coaja de mesteacăn și la decor”, ne introduce Miroslav Iabloncsik în universul său.

Golf țărănesc

„Pentru copii, mă gândesc și la un golf țărănesc, să ne jucăm și cu roaba și cu cizmele de țăran, cu lopata și cu grebla. Joacă în natură, joacă rustică”, dezvăluie investitorul. Aici la Huta, totul e altfel decât într-un complex obișnuit. Lumea arhaică e laoaltă cu confortul secolului XXI, într-o armonie perfectă.

„O casă specifică locului, cu un mic coteț pentru găini, e loc de cazare. Dimineața să te trezească cocoșul. Lumea va simți intimitate, va avea confortul necesar, dar nu vor fi hoteluri și pensiuni aici. Vor fi 10–12 căsuțe, ideea e de turism rural, ecologic, oamenii să se simtă liberi”, explică consulul conceptul său. Dincolo de luciul de apă, care e o altă atracție turistică, se află moara de apă cu istoria sa de un secol.

„În urmă cu 100 de ani, de prin 1919 până în 1950, aici au funcționat două mori de apă. Mi-a plăcut povestea lor, aveam bani pentru o pensiune, le-am spus alor mei că nu mai fac pensiune, fac moară de apă. Nu am știut cum să fac o moară, am umblat prin satele vecine și după mai mult timp, am găsit o moară în stare foarte proastă, am recondiționat-o și am pus-o exact în locul în care fost moara. De aici facem pâine, măcinăm pentru localnici, vin cu secara, cu grâul. N-are un randament extraordinar, un sac la o oră. Dar frumusețea acestei mori e că folosim energia apei. Aici la moară era loc de socializare, aici se întâlneau oamenii mai des fiindcă veneau cu un sac de 20-30 de kilograme de grăunțe”. Doi ani i-au trebuit consulului să poată recondiționa moara, fiindcă foarte greu a găsit meșteri. Lângă moară vrea să facă o făbricuță de ulei, fiindcă tradițional, fabrica de ulei era plasată lângă moară.

Mica Slovacia

Toată ospitalitatea slovacă a unui sat de munte, ospitalitatea urmașilor slovacilor din Munții Tatra care au venit aici cu 220 de ani în urmă să facă sticlă și să prelucreze lemnul e concentrată în complexul consulului onorific.

Ambianța e arhaică, veselă, primitoare, caldă, așa cum e de fapt rânduiala firescului tradițional. Bucatele, multe dintre ele cu specific slovac preparate din cartofi, respectă rețetele vechi ale locului și sunt pregătite din ingrediente proaspete din zonă. Plăcintele savuroase, papanașii delicioși, palinca de cireșe sălbatice, vinul bun și berea slovacă justifică pe deplin denumirea slovacă de Huta Slavia: un loc de popas în care e sărbătoare și voie bună de fiecare dată când drumeții trec pragul hanului. Doar 400 de familii mai sunt azi în Nova Huta, în Șinteu. Mulți au migrat, cu miile după Revoluție. La fel cum a făcut și Miroslav Iabloncsik care la 17 ani având o adresă a unei mătuși din Slovacia și-a luat bilet de tren și a plecat să o caute pentru a găsi drumul spre o viață mai bună. A ajuns sea, povestește că familia din slovacia a aflat atunci cine e. „În casă mai erau 20 de persoane venite să găsească un loc de muncă, am vrut să plec, mi-au spus să rămân că oamenii aceea pleacă în 2-3 zile, dormeau unul langă altul .. Am început să caut cât ceva , am zis că mă stabilesc acolo, să fac ceva. Dar faptul că ești așa tânăr nu îți dă credibilitate. M-am întors, am simțit că în România pot face ceva”, spune consulul onorific. Nu s-a gândit atunci că va trece de la business la diplomație, chiar dacă întotdeauna conceptul afacerilor derulate fost acela de a vorbi despre tradițiile slovacilor, despre cultura gastronomică slovacă. A vrut și continuă să lucreze la visul său de a construi Mica Slovacia în locul în care s-a născut fiindcă așa crede că ceilalți oameni îi pot cunoaște și înțelege cel mai bine pe slovaci.