Nea „Trăienuţ” din Vărzarii de Jos (orașul Vașcău) e cunoscut în zonă pentru bituşele şi cojoacele frumos brodate. Spune cu tristeţe că tinerii de astăzi nu mai sunt interesaţi de arta meșteșugurilor vechi, tradițiile pierzându-se odată cu ultimii artizani.

Numele lui e de fapt Moise Gavra şi s-a născut pe 21 octombrie 1932, la Beiuş. Mamei lui îi plăcea să-i spună „Trăienuţ”, şi aşa a rămas. La vârsta de 9 ani a rămas orfan de tată. „Tata a fost concentrat la Beiuș. Erau cai pe vremea aia, la armată. El a fost mai curajos și a intrat la doi armăsari grozavi și l-au strâns, a făcut aprindere de plămâni și a murit, că nu erau medicamente…”, își amintește meșterul.

Ucenic

Se descurcau greu după moartea tatălui, aşa că mama l-a dat, când a împlinit 14 ani, ucenic la un cojocar în Vaşcău, unde să înveţe şi o meserie căutată pe atunci, dar să aibă asigurată şi o masă caldă şi casă. A lucrat la mai mulţi cojocari din zonă până când, la 20 de ani şi-a întemeiat o familie. După cununie a făcut armata timp de trei ani la Sibiu şi apoi la Turda. Când s-a întors acasă, îndrăgostit de meseria pe care o învăţase, s-a apucat singur de afacere, ajutat de soţie şi de soacră. Făcută cu pasiune, munca lui a atras mulţi clienţi care îi cumpărau cojoace, printre care şi „toţi şefii şi toţi doctorii din Petru Groza (n.r. Ştei), după cum povesteşte Moisa Gavra.

Şi-a deschis propriul atelier acasă, meşteşugul cojocăritului asigurându-i traiul de zi cu zi. De-a lungul anilor a creat cojoace cu modele tradiţionale zonei, căciuli, veste, bituşe pentru ciobani, lucrate manual, folosind piei de oaie argăsite de el. Unele din cojoacele şi bituşele făcute de el au ajuns până în Statele Unite ale Americii.

Din păcate, atelierul său a funcţionat până în 2016. Datorită legislaţiei deficitare, care nu face distincţie între meşteşugul tradiţional şi producţia de serie, cheltuielile şi impozitele au crescut peste măsură, nemaifăcându-le faţă. Dea tunci şi lumea s-a schimbat. După ce au fost la mare căutare coşocarii (bituşerii), acum doar ciobanii, bătrâni şi mai rar tinerii mai poartă astfel de cojoace. Doar pe la târguri mai răsare câte un orăşan cu mândrie naţională care îşi mai achiziţionează un cojoc sau un costum popular.

Acum meşterul Moisa Gavra se bucură de viaţa de familie, alături de soţie, fiică şi doi nepoţi. Tristeţea lui însă rămâne, pentru că din tinerii pe care i-a avut în cei 70 de ani de meşteşug ca ucenici vreme îndelungată, niciunul nu a dorit să ducă mai departe această tradiţie, mulţi preferând să muncească peste hotare. Nea „Trăienuţ” mai face cojoace şi bituşe, dar numai pentru a le păstra şi a le expune de dragul iubitorilor de tradiţii. Dacă îl întrebi câte obiecte i-au ieşit din mâini, clatină din cap. Nu mai ţine minte. Prea multe. „Cine mai știe? De dimineață, de când se crăpa de ziuă, până seara târziu, doar asta făceam. Întotdeauna mi-a fost drag să lucrez. N-aș putea trăi, dacă n-aș lucra”, spune meșterul. Şi acum coase cu migală, fără ochelari, florile de pe cojocele, şi la 86 de ani nu ia niciun medicament.

Tezaur Uman Viu

Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor a făcut propunerea ca bitușerul Moise Gavra din Vărzarii de Jos să primească titlul Tezaur Uman Viu. Acesta este un titlul onorific acordat de Ministerul Culturii şi o iniţiativă UNESCO, pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Titlul de Tezaur Uman Viu este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

Anul acesta este cea de a 7-a sesiune de acordare a titlului. Propunerile au trebuit trimise până la 31 mai către Ministerul Culturii și Identității naționale, direcția Patrimoniu Cultural. Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial acordă un număr de cinci titluri la fiecare sesiune. Comisia va evalua candidaturile în cursul lunii iulie şi va anunţa lista de cinci în perioada august – septembrie.

În alte țări ale Uniunii Europene, odată cu titlul se acordă și o sumă de bani, cu titlu viager. În România, se acordă doar titlul. Bihorul mai are două titluri de Tezaur Uman Viu: lădarul Ioan Oancea din Budureasa și Gheorghe Rada, interpret popular și constructor de viori din Oradea.