BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Necula – pus şef mare peste termoficare

Necula – pus şef mare peste termoficare

la 24 June 2015 15:42 Reactualizat la: 24 June 2015 17:44
24 June 2015 15:42 Reactualizat la: 24 June 2015 17:44
O dată cu construcţia centralei pe gaz, Primăria merge pe mâna administratorului special de la CET. Şeful de la Termoficare este retrogradat.
Scris de erdei - O dată cu construcţia centralei pe gaz, Primăria merge pe mâna administratorului special de la CET. Şeful de la Termoficare este retrogradat.

Trimite articolul

X

Mihai Cabai a demisionat de la conducerea Termoficare Oradea SA. Locul său a fost luat de administratorul special de la CET – Electrocentrale Oradea, Stănel Necula, cel care va cumula, astfel, şefia celor două regii. Necula este omul adus de Ilie Bolojan de la Brăila pentru a scăpat CET Oradea de la faliment. După doi ani în care, sub spectrul dezastrului de la CET, municipalitatea a separat producţia de transportul şi distribuţia energiei termice, înfiinţând Termoficare SA, iată că acum se merge spre o reunire a celor două regii locale electro-termice. Dacă Electrocentrale va falimenta într-un final, Termoficare are menirea de a deveni operator licenţiat pe producerea agentului electro-termic în Oradea, de anul viitor.

Cabai – demisie pe tăcute

„Nu puteau fi doi. Cabai este priceput în primul rând pe partea de tehnic. Am considerat, împreună cu domnul primar, că Necula poate să ducă foarte bine pe partea de management”, transmite viceprimarul Mircea Mălan. Mihai Cabai a fost retrogradat pe postul de director tehnic la Termoficare, iar Necula a devenit director general la Termoficare SA. Până acum, Stănel Necula era preşedintele Consiliului de Administraţie de la Termoficare SA, postură incompatibilă cu cea de director general la aceeaşi entitate. Însă, CA-ul de la Termoficare se va dizolva, cel mai probabil, ne transmite Mihai Cabai, ca urmare a demisiilor înaintate de către doi membri ai CA: Liviu Sabău Popa – preşedintele PSD Oradea, între timp propulsat de către partid director economic la Serviciul de Ambulanţă Bihor (!), respectiv Emil Floruţ – fost membru PNL, trecut între timp la PLR. „Am demisionat din motive personale”, s-a rezumat să ne explice Mihai Cabai gestul său, asigurând că nu are probleme de sănătate… Nu ştie să fie nemulţumiri la adresa sa din partea Executivului Primăriei şi nici el nu se declară nemulţumit cu noul său statut de director tehnic. Membru PNL, Cabai fusese director general al nou-înfiinţatei regii Termoficare SA din 2013 încoace.

Termoficare ar absorbi Electrocentrale (CET) Oradea

Stănel Necula confirmă faptul că municipalitatea pregăteşte o fuziune a celor două regii. Se doreşte ca, o dată ce centrala pe gaz va intra în funcţiune, la anul, producţia, transportul şi distribuţia energiilor electrică şi termică să fie gestionate de către un singur operator: Termoficare SA. „Este o măsură premergătoare capacitării surselor noi de producţie (noua centrală pe gaz de la CET – n.red.). Oradea trebuie să fie pregătită pentru a fi capabilă să producă şi să distribuie energie electrică şi termică. Eu propun o fuziune prin absorbţia Electrocentrale de către Termoficare, dacă planul de reorganizare trece. Dacă nu trece, deoarece sunt contestaţii depuse şi sunt termene de respectat, atunci vom avea două societăţi”, spune Necula. “Practic, vom face un studiu de fezabilitate prin care propunem creditorilor posibilitatea fuziunii cu preluarea creanţelor de către Termoficare şi cu preluarea licenţelor de producţie, de la 1 ianuarie. Este un scenariu gândit încă de acum doi an”, arată administratorul special al CET Oradea. „Trebuie să ne pregătim un back-up”, recunoaşte Necula, care aşteaptă data de 30 septembrie pentru ca judecătorul sindic să aprobe planul de reorganizare de la CET. Chiar dacă planul a fost aprobat deja de către adunarea creditorilor, sunt unii creditori care-l contestă – ANAF, Unicom Tranzit şi SNLO – astfel încât administratorul special de la CET are încă emoţii.

Schemă nouă la CET

Între timp, însă, Necula trebuie să prezinte Executivului Primăriei o nouă organigramă care să administreze noua centrală pe gaz. S-ar putea ca unii oameni din actuala schemă de personal de la CET să dispară şi să apară, în schimb, oameni noi! În ideea în care Electrocentrale nu scapă de faliment, va fi mutat tot personalul la Termoficare SA, iar dacă se aprobă planul de reorganizare, Electrocentrale va fi absorbită de către Termoficare. Absorbţia Electrocentrale de către Termoficare este prevăzută în planul de reorganizare a societăţii pus pe masa creditorilor şi a judecătului sindic, transmite Necula. “Pentru partea de organigramă pentru sursa nouă am primit termen de la dl. viceprimar Mălan să prezintă o nouă structură, flexibilă, operaţională. În două săptămâni trebuie să prezint noul model de lucru pe care-l vom folosi din lunile decembrie – ianuarie. Atunci se va face preluarea sursei şi va fi operaţională. Mergem pe un concept de profesionalism, performanţă, în organigrama nouă. Vom organiza concursuri pentru posturile noi. Este posibil să apară oameni noi sau să rămână cei din actuala organigramă. Pe fond, treburile sunt aceleaşi: producem, transportăm, distribuim energie electrică şi termică, dar am o altă concepţie despre cum trebuie organizat acest serviciu, astfel încât organigrama va fi diferită”, susţine Necula.

Necula este optimist că centrala pe gaz va fi finalizată până la finalul acestui an. În paralel cu lucrările de la CET, se fac demersurile pentru licenţierea ce trebuie primită de la ANRE. De asemenea, Electrocentrale trebuie să îşi pună în ordine acordurile şi racordurile cu Trangaz şi Transelectrica. „Lucrăm la autorizaţia de înfiinţare pentru noul racord la termoficare şi pentru transportul gazului. Eu zic că stăm bine, am întocmit documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de înfiinţare, am fost la ANRE pentru autorizări, licenţieri, au văzut ce documente avem pregătite şi vom materializa ce ţine de Executivul local. Vom depune documentaţia pentru autorizaţia de înfiinţare în prima săptămâna din iulie. Însă abia după procesul-verbal de recepţie a resursei noi se poate obţine licenţierea”, declară Necula.

„Suntem în grafic”

În privinţa graficului de lucrări de la centrala pe gaz, chiar dacă este optimist, Stănel Necula îşi ia o rezervă necesară: „Suntem în grafic. Cresc clădiri, s-a instalat turbina. Cred că lucrurile se vor întâmpla. Să ne ferească Dumnezeu de alte blocaje de altă natură – avize, acorduri, autorizaţii cu timpii aferenţi obţinerii acestor avize. De exemplu, pe relaţia cu Transgaz, dl. primar este la Bucureşti discută şi cu ANRE privind modalitatea prin care trebuie să primim acest acord de acces la resursa gaz”. Noua turbină pe gaz de la CET a fost produsă în SUA de General Electric şi asamblată în Ungaria, fiind instalată la CET Oradea în cursul lunii mai. Este o turbină ce produce energie electrică şi termică, pe bază de gaze naturale. Costul acesteia, împreună cu generatorul, a costat peste 18 milioane de euro.

Gazul Oradiei, în context european

Oradea a optat pentru asigurarea termoficării oraşului prin gaze naturale, în detrimentul unei retehnologizări pe bază de cărbunele existent în plan local, în condiţiile în care Uniunea Europeană îşi conturează în această perioadă o strategie-cadru pentru o Uniune Energetică la nivel european. Aceasta are menirea de a reduce inclusiv dependenţa faţă de gazul rusesc, cu atât mai mult cu cât asistăm la o deteriorare a relaţiilor între Occident şi Rusia. „Dacă prețul energiei din Est devine prea mare, fie din punct de vedere comercial, fie din punct de vedere politic, Europa ar trebui să poată trece foarte rapid la alte canale de aprovizionare. Trebuie să putem inversa fluxurile de energie atunci când este necesar. Trebuie, de asemenea, să creștem ponderea energiei din surse regenerabile pe continentul nostru”, este mesajul transmis de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Trimite articolul

X
Taguri:
cet oradea ,
ilie bolojan ,
mihai caba ,
stanel necula ,
Termoficare Oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    Viorel Domocoș: „Putem să ne gândim la calificarea în sferturile Cupei României, de ce nu?”
    Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, ne-a transmis primele sale impresii după tragerea la sorți din grupele Cupei României.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Aspiratorul” care curăță Crișul Repede pleacă la Cernavodă. Stradă închisă sâmbătă în Oradea
    Utilajul de dragare folosit în această perioadă pe Crișul Repede va fi transportat la Cernavodă, pentru a fi utilizat în intervențiile desfășurate pe Dunăre în contextul nivelului foarte scăzut al fluviului.

    FC Bihor

    FC Bihor e în grupă cu FCSB, dar nu se va întâlni cu echipa patronată de Gigi Becali
    Tragerea la sorți pentru faza grupelor Cupei României a fost efectuată de Adrian Mutu, Florin Niță și Raul Rusescu, foști componenți ai reprezentativei României. 1

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    Cultură

    VIDEO
    TIFF Oradea se întoarce! A 9-a ediţie va aduce, în perioada 25-27 septembrie, filme în premieră, invitaţi şi cine-concerte
    Primul film anunţat din program este o comedie neagră în regia lui Tudor Giurgiu.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Noi probleme descoperite pe rețeaua termică din Oradea. Ce străzi rămân fără apă caldă până la finalizarea lucrărilor
    Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei în care este întreruptă furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, din cauza lucrărilor de remediere a avariilor identificate la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.

    România

    Amendă pentru șoferii care circulă prea încet. În ce situații se aplică și la cât poate ajunge valoarea sancțiunii
    Șoferii sunt obișnuiți cu sancțiunile pentru depășirea vitezei maxime, însă Codul Rutier prevede amenzi și pentru cei care circulă nejustificat prea încet.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X