Prima zi de TIFF Oradea a însemnat unsprezece proiecţii în trei locaţii din oraş. Două dintre filmele prezentate la Teatrul de Stat Oradea au fost româneşti. De la ora 18:30 a rulat „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, un proiect experiment la graniţa dintre documentar şi ficţiune. Filmul este o radiografie a noii generații în încercarea de a găsi motivația din spatele acțiunilor tânărului Nicolae Ceaușescu, acum când acceptarea socială, dorința de a fi important şi de a avea putere sunt la fel de prezente ca în anii ’30.

Tânărul regizor Sebastian Mihăilescu a plecat din lumea IT pentru a face regie de film, la început scurtmetraje. Pentru prima dată la Oradea, regizorul a mărturisit la finalul proiecţiei că ideea i-a venit după ce a vizionat filmul lui Radu Gabrea despre procesul lui Ceauşescu, „Trei zile până la Crăciun” (2012). Se gândea atunci cine l-ar putea juca într-un film pe Ceauşescu. Cercetând pe internet a găsit dosarele Siguranţei şi multe fotografii, mai târziu obţinând şi dosarul de cadre de la istoricul Mihai Burcea, din perioada tinereţii lui Ceauşescu. „Era o perioadă care nu era reprezentată în niciun fel din punct de vedere vizual pentru că nu existau din acea vreme imagini cu Ceauşescu, Atunci era un «nimeni», doar un agitator adolescent. Şi m-am gândit cine l-ar putea juca, pentru că ar trebui să fie tineri de 15-16 ani, care oricum s-au născut după Revoluţie. Trecuseră şi 100 de ani de la naşterea lui Ceauşescu… Şi aşa am ajuns la procesul unui casting.”

Sebastian Mihăilescu a avut ca reper şi cartea scrisă de Pavel Câmpeanu, coleg de celulă cu Ceauşescu, şi care a fugit din ţară în 1988. De acolo a aflat cât de ambiţios era Ceauşescu atunci când juca şah în închisoare la Doftana, deşi pierdea de fiecare dată, că era un fel de valet al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, îi ştergea pantofii, împărţea ţigările şi dormea pe jos în faţa uşii celulei lui Dej. O altă carte reper a fost cea a lui Edward Behr, „Kiss the Hand You Cannot Bite: The Rise and Fall of the Ceausescus”.

Scenariu şi improvizaţie

Regizorul şi-a ales protagoniştii pentru film dintre neprofesionişti. A văzut foarte mulţi tineri, ajungând şi în Ferentari, „pe cea mai periculoasă stradă din Bucureşti”. A încercat să adune o echipă de tineri din cât mai multe medii sociale, şi-ar fi dorit să ajungă chiar şi în Scorniceşti, locul unde s-a născut Ceauşescu, dar s-a limitat la Bucureşti. Aşa i-a ales şi pe nepoţii Mamei Omida, celebra vrăjitoare din anii ’90. Apar în film Amador, Francesca şi Fabio. Sebastian Mihăilescu ar fi dorit să îl aducă şi pe Ionuţ Amador Motoi la Oradea, dar acum lucrează pe un vapor ca să se întreţină şi spune că a avut noroc că l-a prins acasă pe perioada filmărilor.

Întrebat cât a fost la final improvizaţie şi cât a fost scenariul original, regizorul a mărturisit că scenariul cu care a câştigat la Centrul Naţional al Cinematografiei a fost unul, iar până al final a crescut prin momentele de improvizaţie lăsate la latitudinea protagoniştilor din ceea ce ştiau ei de la părinţi şi au văzut la TV, dar şi prin cadrele filmate în pauze, care au surprins discuţii autentice şi interesante între tinerii admişi la casting. De multe ori protagoniştii şi l-au imaginat pe Ceauşescu comparându-l pe alocuri cu Escobar sau cu El Chapo.

„Sunt atent la a nu «strivi» oamenii atunci când sunt în faţa camerei şi mi-am dat seama că se întâmplă foarte multe lucruri în pauzele de la filmări, creându-se aceeaşi energie ca în comunism. De exemplu, Denis aveaun un carneţel în care nota tot timpul, zici că era un securist. Ceilalţi se şi fereau de el. Apoi l-am şi rugat să spună la cameră ce a notat acolo. Fiecare se transforma într-un anumit fel”. Au fost în total 70 de ore de material filmat în care a obţinut frânturi din personalitatea lui Ceauşescu prin prisma felului în care l-au jucat şi l-au simţit tinerii, s-a creat un portret colectiv interesant.

Pentru protagonistul Dan Hudici, prezent şi el la proiecţia de la Oradea, a fost foarte interesant să ajungă să răsfoiască acele dosare de cadre pe care altfel nu ar fi avut ocazia să le citească, din care a aflat că Ceauşescu avea părinţi liberali şi un frate legionar. „A fost interesant să aflu ascensiunea politică a lui Ceauşescu printr-un activism intens şi o serie de conjuncturi favorabile lui. Mie îşi şi place foarte mult istoria, e cea mai tare poveste. A fost o experienţă foarte interesantă să colaborez cu colegii, să facem cât mai bine ceea ce aveam de făcut.

La finalul dialogului dintre Sebastian Mihailescu şi public, actorul Iulian Postelnicu, prezent în sală, a făcut invitaţia spectatorilor de a rămânesă vadă şi filmul în care joacă, „Oameni de treabă” în regia lui Paul Negoescu, un film la care ţine foarte mult şi e foarte mândru de el.

Deschidere cu cântec

În paralel, la Filarmonica de Stat Oradea a fost deschiderea oficială a festivalului, deschidere ce trebuia să aibă loc iniţial în Piaţa Unirii, dar pe care ploaia a mutat-o indoor. Cuvântul de deschidere a celei de a cincea ediţii a festivalului la Oradea l-a avut Claudia Droc, managerul TIFF Oradea. „Ne bucurăm foarte mult să revenim în Oradea şi să putem conta pe un public numeros, să putem să ducem mai departe selecţia de filme şi de cine-concerte care ne sunt atât de dragi şi pe care le prezentăm la Cluj şi după aceea în alte oraşe ale ţării. să venim în premieră la Oradea cu un număr de filme româneşti, maghiare şi cu proiecte de cine-concerte complet noi pe care nu le-am mai prezentat nicăieri. Mulţumim că vă faceţi timp pentru filme, pentru cultură, pentru acest festival”, a spus Claudia Droc.

 

A urmat mini-concertul cvartetului Espressione care a interpretat piese din coloana sonoră a filmului „Iluzii pierdute” care a rulat la finalul serii, „Iluzii pierdute” este un film francez din 2021 al lui Xavier Giannoli, adaptarea după romanul omonim al lui Honoré de Balzac. Filmul a fost distins anul acesta cu nu mai puțin de 7 premii César.

Sâmbătă vor fi alte zece proiecţii în cadrul TIFF Oradea, două dintre acestea programate în aer liber fiind mutate în sală din cauza prognozei meteo, respectiv „Clubul şomerilor”, la Filarmonica de Stat Oradea şi „Utama”, la Teatrul Regina Maria.