Întâlnirile scriitorilor cu elevii au continuat Zilele Revistei Familia. Invitaţii s-au împărţit între Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” – care şi-a aniversat recent cei 100 de ani de la înfiinţare şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
La primul colegiu a participat la întâlnirea cu elevii preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, care a prezentat ideea listelor canonice. „Expunerea domnului Manolescu a cuprins toate datele necesare unei bune şi juste înţelegeri a ceea ce însemnă listă, în ideea că nu este vorba de o ierarhie a scriitorilor ci de un fel de inventar necesar şi valoric al operelor şi al scriitorilor”, a precizat directorul Revistei Familia, Ioan Moldovan.
La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au fost prezenţi colegii domniei sale de la revista România Literară, respectiv poetul şi prozatorul Gabriel Chifu, director al revistei România literară, criticul Răzvan Voncu, redactor şef al aceleiaşi reviste, criticul Daniel Cristea-Enache, titularul cronicii literare la România literară, filosoful Sorin Lavric, redactor al Revistei România literară.
Cea de a doua zi a sărbătorii Revistei Familia a continuat la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, unde a avut loc conferinţa lui Nicolae Manolescu, „Lista canonică a literaturii române”. Redactorul-şef al Revistei Familia, Traian Ştef, a anunţat invitaţii prezenţi în sală, scriitorii: Gabriela Chifor, Hanna Bota, Răzvan Voncu, Mircea Muthu, Vasile Igna, Adrian Popescu, Daniel Cristea Enache, Vasile Dan, Sorin Lavric, Traian Dobrinescu, după care a dat cuvântul lui Nicolae Manolescu.
Politica de ieri, politica de azi
Conferinţa a început cu o mărturisire: „Întotdeauna mi-au plăcut orădenii. Am fost şi însurat cu o orădeancă. Mi-a plăcut atmosfera de aici şi mi-au plăcut colegii de la Familia, scriitori extraordinar de buni, de interesanţi, într-o perioadă nu foarte simpatică din punct de vedere cultural”. Nicolae Manolescu îşi aminteşte că niciodată nu a avut probleme cu autorităţile, cu cenzura înainte de 89, chiar dacă a mai criticat starea culturală din acea vreme. Dar asta până spre sfârşitul anilor 80, când situaţia generală s-a deteriorat şi unii dintre colegi au dispărut din ţară. La una din ediţiile Zilelor Revistei Familia la care a participat în acei ani i s-a atras atenţia de la început, încă de la Bucureşti, de către Traian Iancu de la Uniunea Scriitorilor, să aibă grijă ce spune la Oradea pentru că sunt nume pe care nu poate să le pronunţe, printre acestea fiind Ana Blandiana, Radu Tudoran, Paul Goma. A fost una din cele mai triste întâlniri şi a rămas cu un gust amar, iar după revoluţie nu a mai venit mulţi ani la zilele revistei.
De altfel, îşi aminteşte că după revoluţie un preşedinte liberal al Consiliului Judeţean a făcut schimbări în conducere şi a făcut praf revista Familia. „Îmi pare rău dar eu care am fost în Partidul Naţional Liberal acum 20 de ani, când vin liberalii la putere la cultură am frisoane. Şi unul dintre frisoane se datorează situaţiei de la Familia de acum mulţi ani. M-am uitat să văd care va fi noul ministru al culturii în guvernul Orban. Am văzut un nume de care nu am auzit în viaţa mea. Nu numai revista Familia ci toată Uniunea Scriitorilor atârnă de ministrul culturii şi de competenţele lui. Au făcut liberalii şi treburi bune, dar tot mi-e frică de ei”.
Canonul este o triere
Nicolae Manolescu spune că vrea să susţină această revistă „preventiv”, împreună cu membrii Uniunii Scriitorilor din România. Şi asta pentru că au fost atacuri la adresa revistelor de cultură în ideea că merg în pierdere şi „mânâncă bani statului”. Dar în contextul general, toată presa e în scădere cu tirajul, nu doar revistele de cultură. În plus, niciodată o revistă de cultură nu a reuşit să trăiască din propriile venituri.
„Un Grigore Alexandrescu nu se mai învaţă la şcoală. Există un val de subcultură, nu mai există niciun criteriu. Lista canonică este o listă fără de care nu se poate face şcoală”, spune scriitorul. A solicitat 35 de critici să îşi exprime opţiunile. Rezultatul se datorează astfel unor opinii critice. „E meseria criticilor de a judeca valoarea literară. Dacă sunt consideraţi mai obiectivi decât scriitorii, este pentru că sunt judecaţi la rândul lor, nu pentru valoarea sau nonvaloarea cărţilor despre care scriu, ci pentru valoarea sau nonvaloarea propriilor judecăţi”, explică Nicolae Manolescu, care revine la ideea că rolul revistelor de cultură este foarte important şi de aceea trebuiesc susţinute de administraţiile locale, statul trebuind obligat să se implice cu bani în subvenţionarea lor.
„Cultura face parte din patrimoniul nostru pe zeci de generaţii. Cultura ne şi uneşte! Fondul principal de carte din ultima sută de ani e ca un miez tare dintr-un fruct, care se şi reproduce prin sâmbure. Canonul este o selecţie, o triere cât de obiectiv se poate face. De asta am apelat la 35 de critici. Canonul ne spune ceva despre vârsta literaturii, ca şi cercurile de la copaci, îţi dă socoteală de vârsta, de momentul literaturii.”
Se constată că nu s-a schimbat canonul de la cel pe care l-au făcut Eugen Lovinescu şi George Călinescu la sfârşitul anilor 1930 şi începutul anilor 1940. S-au adăugat doar în canon cărţi ale altor generaţii de scriitori. „Asta fac revistele literare. Şi este o mare mizerie să ataci tocmai baza de existenţă a acestor reviste”, a încheiat Nicolae Manolescu, Ioan Moldovan concluzionând la finalul evenimentului: „Canonul este un ghid, un instrument care poate să ajute un tânăr să găsească nişte vectori importanţi în acest haos al literaturii continue”.
Listele canonice a 100 de poeţi români în 100 de ani respectiv a 100 de cărţi de proză în 100 de ani (1918 – 2018) au fost publicate în paginile revistei România Literară, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei director este Nicolae Manolescu.
Cultura ne dezbinã 
