La 15 ani şi şapte luni a primit o condamnare la 20 de ani de închisoare pentru uneltire împotriva statului. A făcut parte din lotul elevilor de la Reghin şi şi-a ispăşit o parte din pedeapsă în Penitenciarul Oradea, parţial chiar în vechiul penitenciar, închisoare considerată printre cele mai grele din ţară.

A fost ridicată fiindcă nişte băieţi din grupul anticomunist din care făcea parte au furat nişte arme. La 70 de ani, Niculina Moica spune că cel mai greu de îndurat în închisoare a fost umilinţa. A fost ridicată după ce băieţii care furaseră armele au fost bătuţi cumplit şi au spus cine erau ceilalţi membri ai grupului.

„Ne-au dus la Securitatea din Reghin, apoi la Securitatea din Târgu Mureş, au început anchetele, au urmat luni de procese. Era perioada Revoluţiei din Ungaria, toată lumea era supravegheată, elevi, studenţi. Puteai fi arestat şi pentru că spuneai un banc. Am cunoscut o femeie care a fost arestată pentru că a spus un banc.

Nu trebuia să faci mare lucru să fii arestat. Atunci, şeful de lot a primit 25 de ani de închisoare. Eu, un coleg şi, din păcate tata, am primit 20 de ani. Când mi-am primit sentinţa am ridicat din urmeri. Eram în penitenciar. Am spus că ăştia sunt nebuni, cum să-mi dea 20 de ani?! A urmat apoi un periplu prin închisori. Aveau un sistem draconic de a ne îngreuna viaţa, foamea era permanentă zi de zi, frigul, dar umilinţa era cea mai grea. Ne tratau ca pe un nimeni. Când am ajuns la Jilava, în groapa aceea, am avut sentimentul că pot face orice cu mine fiindcă nu va şti nimeni. Toţi supralicitau, erau stimulaţi să facă asta , erau draconici, nişte neinsprăviţi aduşi, îmbrăcaţi, plătiţi bine care acţionau.

Am fost dusă de la Jilava la Botoşani, apoi la Arad, apoi la Oradea în celula vechii închisori, una dintre cele mai grele. Sunt surprinsă când oamenii spun că nu ştiau ce se întâmplă. Cum să nu ştii când tot din a doua familie dispărea cineva? Dar poate e mai comod să spui că nu ştiai. Copiii îmi spun că părinţii le-au spus că era bine în comunism, toată lumea se referă la perioada ceauşistă, nimeni nu vorbeşte de cea stalinistă”, a spus doamna Moica.

Niculina Moica nu a vrut să îşi spună doar propria poveste:

„Am cunoscut femei de foarte bună calitate în această perioadă. Am cunoscut o doamnă care în ziua în care ispăşea 10 ani de puşcărie şi trebuia să plece acasă, a mai primit încă 4 ani în acea zi, fără proces. Vă daţi seama ce a fost în sufletul ei… Ne umileau în fiecare zi. Ne strigau: Mişcă, bandito!.. De câte ori se întâmpla ceva afară simţeam şi noi înăuntru, în mâncare. Prin 63 era afară un aer de libertate. La Arad ne-au dat voie să muncim, ceea ce era o mare favoare. Aveai şi o bucată de pâine mai mare, dar nu puteţi şti ce obosit eşti când stai degeaba. Într-o noapte ne-au strigat: Luaţi-vă boarfele! Erau soldaţi cu armele îndreptate spre noi. Nu ştiam ce se întâmplă, dacă ne împuşcă. Era fenomenul din Cuba cu armele nucleare. Atunci ne-au adus la Oradea. Am cunoscut şi vieţaşele din Miercurea Ciuc, aşa se spunea celor care supravieţuiseră detenţiei.. Eram doar în nădejdea lui Dumnezeu”, şi-a amintit fostul deţinut politic.

A cunoscut-o în închisoare şi pe soţia lui Coposu, despre care spune că era „veşnic tristă”. Niculina Moica a istorisit apoi povestea unei femei care fusese condamnată când era însărcinată în şapte luni.

„A născut în închisoare, la Văcăreşti, avea probleme cu sânii, nu putea alăpta, pe fetiţa pe care a numit-o Iustina-Libertate au alăptat-o deţinutele de drept comun, ţigăncile. Au luat apoi fetiţa şi au dus-o într-un cămin. Printr-o minune dumnezeiască soţul a aflat unde era fetiţa şi a luat-o să o crească. Securitatea îi schimbase numele nu erau de-acord cu numele Libertate”, a spus Niculina Moica.