BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noua identitate vizuală a Muzeului Orașului Oradea

Noua identitate vizuală a Muzeului Orașului Oradea

la 17 December 2018 21:37 Reactualizat la: 14 April 2020 23:00

Noua identitate vizuală a Muzeului Orașului Oradea

17 December 2018 21:37 Reactualizat la: 14 April 2020 23:00
Au fost anunţate lansarea identității vizuale și setul de elemente grafice care vor fi utilizate în cadrul acțiunilor de promovare, informare și prezentare.
Scris de Demian - Au fost anunţate lansarea identității vizuale și setul de elemente grafice care vor fi utilizate în cadrul acțiunilor de promovare, informare și prezentare.

Trimite articolul

X

Muzeul Orașului Oradea se aliniază instituțiilor similare europene atât ca imagine, cât și ca nume, identitatea vizuală dând valoare, aspect şi formă unitară muzeului şi tuturor secţiilor care există sau se vot lansa în anii viitori. Noua identitate a fost realizată cu sprijinul agenției Globencer și coordonată de echipa de management a Muzeului Orașului Oradea. Globencer, prin Mihai Cristian Pop, şi-a arătat interesul de a dezvolta şi de a transforma ceea ce înseamnă o instituţie muzeală într-o instituţie culturală cu impact semnificativ în zona locală şi chiar regională.

Un muzeu trebuie să fie uşor de recunoscut în relaţia cu vizitatorii după un set de simboluri. Iar aceste simboluri trebuie să reflecte viziunea, obiectivele şi misiunea pe care le are acea instituţie muzeală. În afara ţării s-a depăşit demult pragul prezentării unor opere de artă, de istorie, care stau în expoziţii permanente şi au un trafic redus de vizitatori. Muzeele au devenit centre interactive de cultură şi chiar de entertainment. Globencer a propus dezvoltarea unui set de elemente vizuale care să fie moderne, cu viziune şi care să poată să integreze de-a lungul timpului atât expoziţii temporare interesante, cât şi evenimente, acţiuni şi activităţi care pot să aduncă într-o ciclicitate mai mare vizitatorii la muzeu.

Vizitatori pe termen lung

Ca să poţi să atragi oamenii în muzeu trebuie să îi fidelizezi, spune Mihai Cristian Pop. Muzeul trebuie să devină un loc în care să îţi doreşti să vii, să inspire comunitatea şi să fie un punct de atractivitate maximă pentru turişti. Echipa lui Mihai Cristian Pop a dorit să creeze o marcă uşor de recunoscut, care să fie versatilă şi care să poată fi pusă pe oricare secţie pe care acest muzeu o are, fără să afecteze direcţia acelei secţii, dar care să îi pună o umbrelă a simplităţii, a unui aspect vizual curat, în ideea valorii pe care poate să o transmită. Dacă acest simbol vizual creat va fi folosit bine, el va deveni în timp cu adevărat emblematic, iar oamenii se vor asocia cu el.

„Ca direcţie de lucru, fiind vorba de un muzeu, s-a mers în urmă cât s-a putut de mult, pentru a înţelege ce înseamnă muzeul. Acesta înseamnă istorie, arheologie, artă, dar mergând în vechime s-a ajuns la anumite calcule matematice care stau la baza unor lucrări de mare valoare, pe care astăzi le apreciem. Este vorba de spirala lui Fibonacci, care se pare că stă la baza întregii creaţii a lumii. S-a apelat şi la artefactele din vremea Regelui Ladislau I, considerat întemeietorul orașului Oradea. La acestea, spirala lui Fibonacci se potriveşte perfect. De la acestea s-a construit o identitate vizuală extrem de simplă, utilizând elemente grafice eterne: pătratul şi cercul. Acestea, secţionate, utilizând un sistem de triunghiuri, ne-au dat ceea ce astăzi se numeşte logotipul Muzeului Oraşului Oradea. La fel ca în Europa şi Statele Unite, marile muzee au mers pe acronime, pentru a putea fi mai uşor de promovat. Recomandarea a fost MoO – Muzeul oraşului Oradea (Museum of Oradea). Urmează partea de promovare ca să devină o marcă recunoscută, să fie atraşi oamenii către muzeu.

Dacă dorim pe termen lung să avem pasionaţi de artă şi istorie, trebuie să îi luăm de mici. MoO va avea şi un muzeu al copiilor, MoO Kids, ca să îi învăţăm şi să îi păstrăm ca şi clienţi fideli”, spune Mihai Cristian Pop.

În MoO Kids, copiii vor învăţa ce înseamnă să intri într-un muzeu, cum trebuie să priveşti exponatele, vor fi ateliere prin care vor afla, de exemplu, cum se restaurează un obiect, dar vor avea parte şi de expoziţii interactive. Spaţiile vor fi amenajate în aşa fel încât să atragă atât familiile, cât şi şcolile care să desfăşoare activităţi dedicate educaţiei muzeale.

Sub acronimul MoO vor fi create elementele de comunicare de circulație internațională la târgurile de turism sau la conferințele muzeale, având o comunicare facilă şi în limba engleză. Pe lângă materialele de promovare, va fi creat şi un web site care va fi gata în maxim 6 luni şi care va prezenta toate expoziţiile muzeului şi toate informaţiile necesare vizitatorilor. De asemenea, lansarea anuarului muzeului a fost amânată, pentru a fi adaptat noilor cerinţe.

Investiţie în educaţie

Contractul cu Globencer cuprinde atât conceptul cât şi implementarea identităţii vizuale şi este în valoare de 55.000 de lei. În plus, va avea loc un parteneriat cu Filip Schwartz, fondatorul Otter Distribution, care se va concretiza prin încheierea unui contract de sponsorizare care se va aproba prin HCL, şi în care se va preciza că fondurile astfel alocate vor fi folosite pentru amenajarea spaţiilor. „Noi am mai sponsorizat şi investit în nevoile primare ale copiilor, dar cred că este extrem de important ca să investim şi în educaţia lor. Iar educaţia porneşte şi din timpul liber petrecut într-un anumit fel. Sunt sigur că acest proiect va fi de succes”, spune Filip Schwartz.

Angela Lupşea, directorul Muzeului Oraşului Oradea, precizează că a încercat să impună ca acest proiect să conţină inovaţie, să fie atractiv. „Atunci când eşti în avizul prealabil de înfiinţare a unui muzeu, în primul an trebuie să demonstrezi că ai făcut ceva. Misiunea mea este până la acreditare, unde vreau să demonstrez, prin dosarul pe care îl vom depune la Ministerul Culturii, că această instituţie, pe lângă faptul că are patrimoniu – singurul element ca fiind cel mai important în acest moment şi definitoriu în obţinerea acreditării – are deja o direcţie foarte bine stabilită în ceea ce înseamnă prezentarea la nivel naţional şi internaţional. Pentru că această identitate vizuală deja ne pune în situaţia de a gândi celelalte secţii şi expoziţii permanente ale muzeului într-un alt mod. Ele nu vor mai fi expoziţii permanente pe zece ani, ci vor fi pe maxim cinci ani, în care tot ceea ce se prezintă se poate îmbunătăţi sau transforma ulterior. Acest lucru a fost aplicat deja în sistemul de panotaj la Muzeului Istoriei Evreilor. Unele lucruri trebuie să le impunem ca să ne definim. Identitatea cuprinde inclusiv un mod de comunicare atât virtual, cât şi prin limbaj al angajaţilor. Ne-am gândit şi la o ţinută a personalului de serviciu, pentru a fi uşor de identificat”, spune Angela Lupşea.

Dezvoltare continuă

Viceprimarul Florin Birta subliniază faptul că în ultimii zece ani Oradea a investit în infrastructură, şi era necesar acest lucru, pentru că pentru a atrage turiştii trebuie să existe faţade renovate, centre bine puse la punct, spaţii pietonale în care să li se ofere turiştilor posibilitatea de a-şi petrece timpul liber. „Cu siguranţă vom continua această investiţie în infrastructură, dar în următorii ani vom pune un accent important şi pe partea culturală. Iar Muzeul Oraşului Oradea este un obiectiv important pentru noi, ca şi administraţie locală. Orice muzeu are nevoie de identitate vizuală. Suntem într-o continuă dezvoltare, pentru că acum avem muzeul din Cetate, avem în cadrul muzeului Casa Darvas la Roche, care acum este închisă pentru reabilitare, de curând s-a deschis Muzeul Istoriei Evreilor, iar în scurt timp vom deschide Muzeul Francmasoneriei”, a punctat viceprimarul.

Noua identitate vizuală va permite evoluția muzeului spre zone creative, dezvoltând noi secţii independente cu individualitate distinctă, încadrându-se prin imaginea modernă şi avangardistă în linia muzeelor europene şi mondiale.

Trimite articolul

X
Taguri:
identitate ,
muzeul orasului Oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Clipe de groază în trafic: Un șofer de TIR din Oradea a provocat un accident în lanț, în urma căruia un copil a fost rănit
    Momente de panică s-au petrecut luni după-amiază în Constanța, după ce un TIR a scăpat de sub control și a lovit mai multe autoturisme și un autobuz într-o zonă intens circulată a orașului, relatează Ziua de Constanța.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi orădeni, prinși în Satu Mare cu 500.000 de euro falși. Ar fi încercat să vândă o parte din bancnote
    Doi bărbați din Oradea, în vârstă de 43, respectiv 44 de ani, au fost prinși în flagrant delict de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare în timp ce ar fi încercat să comercializeze 99.500 de euro, în bancnote contrafăcute de 500 de euro, și 1.000 de franci elvețieni falsificați.

    Cultură

    Interviu cu dirijorul David Giménez Carreras: „Obiectivul nostru este de a oferi publicului orădean spectacole populare și de înaltă calitate”
    Festivalul internațional Sounds of Oradea a ajuns la cea de-a cincea ediţie. Anul acesta se va desfăşura în perioada 12-14 iunie și va încânta publicul cu trei spectacole de excepție, în Cetatea Oradea și la Teatrul Regina Maria.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă întrerupere alimentare apă în Nojorid

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a schimbat țara unde va efectua cantonamentul de vară
    În 2024 au fost în Ungaria la Balmazújváros, în 2025 la Bruck an der Leitha în Austria, iar în vara anului 2026 FC Bihor se va pregăti centralizat în Slovenia.

    FC Bihor

    GALERIE FOTO
    Au pus FC Bihor pe primul loc. Trei dintre grupele de juniori au câștigat seriile Campionatului Național în care au evoluat
    Federația Română de Fotbal a structurat în ultimii ani competițiile juvenile pe două criterii valorice. Primele 24 de cluburi din clasamentul academiilor, alcătuit de FRF, sunt angrenate în Liga Elitelor, iar restul de peste 100 sunt angrenate în Campionatul Național, la diferite categorii de vârstă.

    România

    GALERIE FOTO
    Metz Handball a câștigat în premieră Liga Campionilor! CSM București a cucerit bronzul la senioare și argintul la junioare
    Budapesta a găzduit în acest weekend Final Four-ul Ligii Campionilor la Handbal Feminin, competiția care a reunit cele mai valoroase patru echipe ale sezonului european. Evenimentul s-a desfășurat în impresionanta MVM Dome, cea mai mare arenă de handbal din Europa.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X