Oradea. Art. 6. Din Ordonanța Militară nr. 3 obligă autoritățile administrației publice locale să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora.
Fekete Augustin e unul dintre orădenii care sunt pe drumuri în aceste zile, în care suntem obligați să stăm în casă. Disperat, bărbatul amenință că se aruncă de pe biserică, fiindcă nu are un adăpost și cere sprijinul autorităților orădene. Omul susține că a fost agresat de poliție, tocmai fiindcă nu are unde sta. Fekete, care se declară un mic artist, a mărturisit că a făcut obiectul unui evacuări din centrul social. În arhiva Primăriei Oradea este înregistrat Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 41202 din 22.02.2016, prin care Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale din cadrul Direcţiei Patrimoniului Imobiliar propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea măsurii administrative pentru evacuarea numitului Fekete Augustin din Centrul social cu destinaţie multifuncţională DIGNITAS.
În hohote de plâns, bărbatul, care recunoaste că are probleme mintale, se roagă fie primit din nou în Centrul social, angajându-se să plătească toate costurile. Omul spune că are 34 de ani, a fost copil orfan, dar toată viața a încercat să fie pe linia de plutire, să aibă o prezență îngrijită. Disperarea sa crește exponențial cu tensiunea vremurilor pe care le trăim. El recunoaște că și-a ieșit din minți în relațiile cu autoritățile locale și se căiește. Omul e pe culmile disperării și spune că doarme in scara unui bloc în Cartierul Nufărul. Augustin Fekete spune că e la un pas să se arunce de pe acoperișul bisericii și că nu e la prima tentativă, cere chiar sprijinul unui pshiholog. La cererea autorităților, putem oferi un număr de contact al tânărului.
Trimite articolul
XOmul are grave probleme de comportament. Intrebati la primarie – ce a facut, intrebati la Centrul Dignitas de ce a fost evacuat. Ameninta ca se urca/ arunca de pe acoperis (psihiatria alo, interveniti!). Permanent face scandaluri, ameninta. A ajuns asa pt ca nu se stie comporta – e salbatic, are nevoie de ajutor (reeducare) pt ca in societate e periculos. Vrea sanse, trebuie sa se schimbe, serviciu nu i place, ajutorul primit nu l apreciaza. Profita de covid 19 si vrea ajutor, a primit, a aratat ce poate, de ce credeti ca e pe strazi, pt ca creeaza probleme oricui il baga in seama. Cel mai bine este de evitat.
-
Sa i se facă cerere pt solicitarea pensiei de invaliditate(bănuiesc că are deja decizie de încadrare în grad de handicap 2, adică are pierduta capacitatea de munca, dacă nu are decizie, atunci sa i se facă la Expertiză, nu doar să se constate vizual ca e handicapat, ci să fie ajutat să își ia drepturile bănești). Are drept la Indemnizație de handicap de la Asociația de handicapați si plus are dreptul la pensie de invaliditate-de la Casa de pensii, pe care trebuie să o ceară, nu se dă din oficiu(nu este corelare între decizia de handicap-fara drept de muncă elib de Expertiză, si Casa de pensii, așa că omul stă cu
decizia în buzunar, nestiind ca trebuie sa mai facă un drum la Pensii să primească banii de trai). Cumuland Indemnizație de handicap cu pensia de invaliditate, iată are bani să își plătească cazarea la un cămin social.
Mulți sunt victime ale orfelinatele din era trecută, ar fi bine să primească si ei indemnizații pt ce au suferit atunci, cu consecințe pt toată viața.