BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nu ştia că băiatul ei repetă clasa

Nu ştia că băiatul ei repetă clasa

la 16 September 2014 19:57
16 September 2014 19:57
<strong>O mamă din Diosig a aflat doar la deschiderea noului an şcolar că băiatul ei a rămas repetent.</strong>
Scris de erdei - <strong>O mamă din Diosig a aflat doar la deschiderea noului an şcolar că băiatul ei a rămas repetent.</strong>

Trimite articolul

X

I-a cumpărat rechizite pentru debutul în gimnaziu, dar în drum spre deschiderea anului şcolar a aflat întâmplător, de la o învăţătoare, că băiatul ei repetă clasa a IV-a. Aceasta este experienţa trăită de o mamă din Diosig.

„I-am cumpărat băiatului meu manuale pentru clasa a V-a iar luni dimineaţă am pornit spre Şcoala din centru, să ne cunoaştem noua dirigintă. Pe drum, o învăţătoare pe care o cunosc m-a întrebat nedumerită dacă mi-am transferat băiatul de la şcoala din colonie la cea din centru. Când mi-a văzut nedumerirea mi-a spus că ea aşa ştie, că băiatul a rămas repetent. M-am sprijinit de gardul Grădiniţei, să nu cad. N-am mai ştiut cum să reacţionez”, ne-a relatat Mihaela Bodea.

După ce a trecut de şoc, femeia a cerut explicaţii copilului şi, apoi, conducerii şcolii.

L-ar vrea într-a V-a

„Eu îmi cred băiatul că n-a ştiut că e repetent, doar a dat şi testul de evaluare. Şi nici colegii lui n-au ştiut, fiindcă ne-ar fi spus măcar unul dintre ei. Dar din toată clasa abia vreo şase au primit carnete de note. De unde să-i ştiu situaţia dacă nu îi văd carnetul? Cu învăţătoarea mi-e mai greu să vorbesc de când băiatul era în clasa a III-a şi au apărut ceva divergenţe. Şi nici nu prea am putut merge la şedinţele cu părinţii fiindcă avem trei copii, dintre care unul mic. Suntem o familie fără posibilităţi, cu datorii la bănci şi trebuie să mă ocup de multe în casă”, şi-a recunoscut partea de vină mama băiatului.

Convinsă însă că învăţătoarea e principala vinovată, femeia ar dori ca băiatul să-şi continue şcoala alături de colegii săi.

„Înţeleg că nu e copil de nota 10. Dar învăţătoarea l-a trecut pe altul care nu ştie să citească şi să socotească. Să se facă o comisie, să se vadă dacă nu merită să treacă în clasa a V-a. Şi apoi, ca învăţătoare, nu trebuia să mă înştiinţeze? Trebuia să mi se spună, să-l trimit la pregătiri. Nu demult au chemat copiii la pregătiri la matematică. Atunci am întrebat-o pe învăţătoare de ce nu l-a chemat şi pe copilul meu. Mi-a răspuns să o las în pace, că nu are timp, şi să vin mai târziu. Putea să-mi spună adevărul”, reproşează Mihaela Bodea.

Anchetă internă

Direcţiunea Şcolii din Diosig ne-a confirmat că a primit sesizarea mămicii.

„Luni după-amiază am primit de la doamna Mihaela Bodea o sesizare în acest sens, în scris, care a fost înregistrată la secretariatul şcolii. Am demarat azi (marţi – n.red.) o anchetă internă privind cele semnalate. Am solicitat şi punctul de vedere al d-nei învăţătoare şi continuăm investigaţiile şi în cursul zilelor următoare pentru clarificarea şi verificarea situaţiei semnalate, urmând ca în funcţie de rezultatul anchetei să decidem măsurile care se impun”, ne-a comunicat marti conducerea Şcolii Gimnaziale nr. 1 Diosig.

După ce învăţătoarea şi-a exprimat punctul de vedere, directorul şcolii ne-a mai transmis câteva aspecte.

„Nici părinţii n-au ştiut că băiatul a lipsit două săptămâni de la şcoală. Manualele lui de clasa a IV-a învăţătoarea le-a găsit pe biroul ei, predate de mama elevului. Aceasta poate înseamna că şi mama a evitat contactul cu cadrul didactic. Încercăm să vedem unde a apărut disfuncţionalitatea. Învăţătoarea are obligaţia să anunţe părinţii şi când elevul e în pericol de a rămâne repetent, pentru a i se da şansa de a se corecta pe cât posibil situaţia, cât şi după ce este repetent. Dacă nu a reuşit să anunţe verbal, trebuia să o facă în scris. Cert este că nu se poate rectifica situaţia şcolară încheiată deja”, ne-a declarat directorul Pataki Árpád.

Acesta a clarificat şi câteva aspecte secundare. „Manualele sunt gratuite la clasa a V-a, poate că mama i-a cumpărat caiete de lucru. Iar elevul care a fost promovat are cerinţe de educaţie specială iar în astfel de cazuri se ţine cont de orice progres al copilului”, ne-a mai spus directorul Pataki.

Trimite articolul

X
Taguri:
clasa a 4-a ,
Diosig ,
educatie ,
scoala

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima scufundare la −815 metri, în Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâncă peșteră cunoscută din România
    Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Piața agroalimentară din Aleșd va fi modernizată cu peste 20 de milioane de lei. Se va construi și un drum nou
    Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a legat două victorii și s-a impus în premieră pe terenul greu din Dumbrăvița
    Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „L-aş împuşca în fața legii!”. Un bărbat inculpat pentru șantaj a făcut scandal în sala de judecată
    Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr obligat să plătească peste 22.000 de lei după ce l-a amenințat pe un bărbat că-i taie capul
    Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Capela mortuară din Luncasprie a fost sfințită. Primăria Dobrești pregătește noi investiții în comună
    Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X