Prima intervenție a avut loc în Tileagd, unde o bovină de aproximativ 500 de kilograme a căzut într-o groapă cu apă, adâncă de circa 2,5 metri. Echipajul de intervenție al Stației de Pompieri Aleșd s-a deplasat la fața locului.
Echipajul de pompieri „a reușit să scoată nevătămată bovina, folosind cordița și accesoriile din dotare”, a transmis plutonierul, Alina Butaci.
Tot în cursul zilei de marți, pompierii Detașamentului 2 Oradea au fost chemați pe strada Iza din municipiu, unde o pisică rămăsese blocată pe pervazul unui geam situat la etajul al treilea al unui bloc de locuințe.
„Cu ajutorul unei autospeciale dotate cu scară, militarii au salvat pisica în condiții de siguranță și au predat-o teafără proprietarei”, a precizat sursa de mai sus.
De la începutul anului 2025, pompierii bihoreni au salvat peste 30 de animale.

Foto: ISU Bihor
Trimite articolul
XTot pompierii la datorie. Cinste acestor luptatori cu focul si nu numai.