BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O companie va investi 1,8 milioane de euro în Parcul de Specializare Inteligentă din Salonta

O companie va investi 1,8 milioane de euro în Parcul de Specializare Inteligentă din Salonta

De Sorin Martin Vereș
la 7 July 2026 08:10 Reactualizat la: 1 July 2026 15:12

O companie va investi 1,8 milioane de euro în Parcul de Specializare Inteligentă din Salonta

foto: Primăria Salonta
7 July 2026 08:10 Reactualizat la: 1 July 2026 15:12
Recent, primarul municipiului Salonta, Török László, a semnat contractul de concesiune cu directorul companiei NGAGE 360 SRL, Mihai Hodișan, pentru dezvoltarea unui Centru de Inovare Tehnologică în cadrul Parcului de Specializare Inteligentă Salonta.
Scris de Sorin Martin Vereș - Recent, primarul municipiului Salonta, Török László, a semnat contractul de concesiune cu directorul companiei NGAGE 360 SRL, Mihai Hodișan, pentru dezvoltarea unui Centru de Inovare Tehnologică în cadrul Parcului de Specializare Inteligentă Salonta.

Trimite articolul

X

Compania NGAGE 360 SRL va construi un hub tehnologic dedicat inovării, digitalizării și dezvoltării ecosistemului COMPLEXIO, platformă digitală dezvoltată și deținută de Maya Intercons SRL. Platforma este utilizată pentru gestionarea patrimoniului public și privat, administrarea nomenclatorului stradal, a registrelor spațiilor verzi, cimitirelor, activelor imobiliare și infrastructurale, precum și pentru organizarea și afișarea documentațiilor de urbanism, inclusiv a Planurilor Urbanistice Generale, în funcție de modulele implementate.

Noul centru de la Salonta va avea rolul de a susține dezvoltarea, testarea, promovarea și adoptarea tehnologiilor digitale destinate administrației publice, managementului patrimoniului și utilizării datelor geospațiale. Investiția urmărește să răspundă nevoii existente la nivel național privind transferul tehnologic, instruirea și promovarea soluțiilor inovatoare în aceste domenii, printr-o infrastructură deschisă colaborării cu administrații publice, companii, specialiști și parteneri tehnologici. Pentru realizarea proiectului, companiei i-a fost concesionată o suprafață de 6.437 de metri pătrați. Investiția este estimată la 1.834.400 de euro, iar investitorul și-a asumat crearea a patru noi locuri de muncă.

Trei firme au concesionat deja parcele

Parcul de Specializare Inteligentă Salonta este realizat în cadrul unui proiect strategic, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, fiind structurat în două etape complementare. Prima etapă a vizat dezvoltarea infrastructurii parcului. Lucrările sunt executate de Drumuri Bihor SA, fiind deja în procedura de recepție. Valoarea totală a acestei etape este de 20 de milioane de lei, dintre care 8,53 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Parcul are o suprafață totală de aproximativ 70.000 de metri pătrați, dintre care 54.874 de metri pătrați sunt destinați concesionării către investitori. Acesta cuprinde zece parcele, iar trei dintre ele au fost deja atribuite unor întreprinderi mici și mijlocii, care vor realiza investiții în domenii bazate pe cercetare, inovare și transfer tehnologic.

foto: Primăria Salonta

Pe lângă contractul semnat cu NGAGE 360 SRL, primăria a încheiat deja un contract de concesiune cu Magnetic Store SRL. Compania va dezvolta o investiție de 3,2 milioane de euro pe un teren de 4.200 mp și va crea cinci noi locuri de muncă. Urmează semnarea contractului de concesiune cu firma Vest Build SRL, care va investi aproape un milion de de euro pe o suprafață de 3.832 mp și va crea alte patru locuri de muncă.

Primăria Salonta implementează în prezent cea de-a doua etapă a proiectului, destinată pentru atragerea și sprijinirea investițiilor realizate de întreprinderile mici și mijlocii care devin rezidente în parc. Pentru această etapă este disponibil un buget de 12,5 milioane de euro, pentru finanțarea investițiilor private. Companiile care aleg să își desfășoare activitatea în Parcul de Specializare Inteligentă Salonta pot solicita finanțări nerambursabile cu valori cuprinse între 200.001 euro și 2,5 milioane de euro pentru fiecare proiect. În funcție de dimensiunea întreprinderii, investițiile pot beneficia de ajutor regional cu o intensitate cuprinsă între 50 și 60% din valoarea cheltuielilor eligibile. De asemenea, proiectele pot include componente finanțate prin schema de ajutor de minimis, în limita a 200.000 de euro, precum și prin schema de ajutor pentru inovare, în limita a 220.000 de euro, ambele putând acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile.

„Prin dezvoltarea Parcului de Specializare Inteligentă și atragerea primilor investitori, administrația locală urmărește crearea unui ecosistem dedicat cercetării, inovării și dezvoltării tehnologice, care să contribuie la diversificarea economiei locale și la atragerea de investiții cu valoare adăugată ridicată în municipiul Salonta”, ne-a declarat primarul Török László.

Trimite articolul

X
Taguri:
companie ,
investitie ,
parc industrial ,
salonta

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE data 19.10.2026 - PL Alesd

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    Economic

    Vești pentru șoferi și transportatori: ce se întâmplă cu acciza la motorină în a doua jumătate a lunii octombrie
    Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Orădenii reclamă „cârpelile” executate în Parcul Brătianu, reabilitat cu 4,5 milioane de euro. Ce spune Primăria
    Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Foștii campioni de la AEK Oradea au inaugurat noua suprafață sintetică de la Baza Tineretului
    Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A încercat să stingă singur incendiul, dar și-a pierdut toată casa! Flăcările au mistuit locuința în doar câteva ore, în Bihor
    O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X