BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O seară de Arghezi cu actorul Eugen Ţugulea

O seară de Arghezi cu actorul Eugen Ţugulea

la 23 January 2019 10:35
23 January 2019 10:35
Vocea actorului a fost însoţită de momentele muzicale oferite la instrumente de suflat de către artistul Petrică Popa.
Scris de Demian - Vocea actorului a fost însoţită de momentele muzicale oferite la instrumente de suflat de către artistul Petrică Popa.

Trimite articolul

X

În sunetele taragotului mânuit de artistul Ansamblului Artistic Profesionist „Crișana”, Petrică Popa, actorul Eugen Ţugulea şi-a început marți, în sala Arcadia, călătoria prin versurile lui Tudor Arghezi în spectacolul intitulat „Răzlețe”. „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte…” începe poezia „Testament” a marelui poet. Cu aceste versuri a deschis şi Eugen Ţugulea recitalul, emoţionat ca la o întâlnire cu prieteni dragi, iubitori de poezie.

„Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, nu ne-a lăsat drept moştenire numele aşezat pe o singură carte, ci pe nu mai puţin de 31 de volume, ca o moştenire pentru cei care vin după el şi care ştiu să preţuiască tot ce a încercat el să scrie”, a spus Eugen Ţugulea. Arghezi a fost contestat de însuşi Iorga, dar apoi a fost acceptat la insistenţele regelui Carol al II-lea. După 23 august, Arghezi a fost negat total pentru că era adeptul scrierilor lui Charles Baudelaire, considerat vulgar. Timpul însă le-a aşezat la locul lor pe toate, poetul a ştiut foarte bine să se şi strecoare – mai povesteşte actorul – ajungând să deţină un premiu Herder, să fie nominalizat – nu de către un român – la premiul Nobel pentru Literatură, sfârşind prin a fi membru al Academiei Române. A fost înmormântat cu onoruri naţionale.

Eugen Ţugulea a considerat că poetul a fost marginalizat în ultima vreme şi de aceea a dorit să realizeze un spectacol cu poezii de Arghezi. Lucru care nu a fost deloc uşor pentru acesta atunci când a trebuit să selecteze vreo 30 de poezii din vasta sa operă, şi să le aşeze într-un anumit fel, subiectiv, fireşte. Şi pentru că ceea ce se scrie, se scrie pentru om şi de multe ori despre om, Eugen Ţugulea a continuat recitalul cu poezia „Omul meu”: „Mi-ai dat un trup şi mie, înalt şi zvelt, de floare. / Ca fragile de fraged, uşure şi plăpînd, / Dar ridicat spre ceruri şi-mpiedicat să zboare / Se leagănă-n călcîie, voind şi încercînd”… S-au ascultat cu emoţie şi „Între două nopţi”, şi „Oseminte pierdute”, „Ce plângi”, „De-a V-aţi Ascuns”, pe sunete de taragot, caval sau ocarină. Cei prezenţi în sala Arcadia s-au bucurat, unii chiar recitând în şoaptă, de ghiduşele versuri din „Greierele”, „Zdreanţă”, „Gura lumii” sau „Bănuţul”.

O oră şi jumătate a trecut pe nesimţite. Aplauzele oferite cu drag de spectatori au răsplătit efortul şi sensibilitatea cu care actorul, ajuns la o frumoasă vârstă de 87 de ani, continuă să ne amintească, cu fiecare spectacol, cât de frumoasă este poezia. Mulţumim, domnule Ţugulea!

Trimite articolul

X
Taguri:
eugen tugulea ,
oradea ,
Tudor Arghezi

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânărul care a atacat cu secera un salontan de 84 de ani a fost condamnat cu executare pentru tentativă de omor
    4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Tribunalul Bihor i-a aplicat-o, printr-o sentință dată vineri, lui József Rövid, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, acuzat că a intrat în locuința unui bărbat de 84 de ani și l-a lovit în cap cu o seceră.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident cu trei autoturisme și o autoutilitară pe DN 1. O persoană a fost transportată la spital
    Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și o autoutilitară a avut loc vineri, 9 octombrie, pe DN 1, în localitatea Tileagd, pe tronsonul Oradea – Aleșd.

    BIHON Sport local

    BikeFest „Valea Gepișului” 2026: „Traseele sunt solicitante și se pliază perfect pentru acest tip de competiție”
    În perioada 16-18 octombrie este programat concursul de ciclism montan în zona Aleșd, pe Valea Gepișului. BikeFest „Valea Gepișului” este o competiție care se va desfășura pe categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-29 de ani și peste 30 de ani, atât la masculin cât și la feminin.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Nereguli la două depozite de lemn din Bihor. Zeci de metri cubi de material lemnos, confiscați după controale
    Aproape 54 de metri cubi de material lemnos, confiscați faptic sau valoric de polițiștii de la delicte silvice, în urma controalelor efectuate la două societăți comerciale din Bihor

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Peste 760 de incendii de vegetație în Bihor în 2026. Unele terenuri au fost reaprinse după intervenția pompierilor
    Numărul incendiilor de vegetație înregistrate în județul Bihor în anul 2026 a depășit deja totalul consemnat pe întreg parcursul anului trecut. Până în data de 8 octombrie, pompierii bihoreni au intervenit la 767 de incendii de vegetație, cu 36,72% mai multe decât în întreg anul 2025.

    Cultură

    Teatrul DeLear din Oradea se deschide oficial cu spectacolul educativ „Euforia”
    „Euforia” este un spectacol educativ inspirat din fapte reale despre efectele consumului de droguri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X