Primăria Oradea a anunțat că a fost depusă o singură ofertă pentru lucrările de extindere a ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Oferta a fost depusă de asocierea de firme formată din Sc Precon Transilvania, SC Termoline SRL, SC Lemacons SRL, Romger General Trade & Constulting și subcontractanții AL.SE.RO. Impex și Medical Gazplus.
[eadvert]
Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 38,8 milioane de lei. „Necesitatea noului ambulatoriu este dată de faptul că cel actual, de pe str. Republicii nr. 37, nu oferă condiții satisfăcătoare pentru cei care au nevoie de diverse servicii medicale. Noul corp de clădire va fi construit pe str. Gheorghe Doja nr. 65, cu regim de înălțime D+P+3E, aici urmând să fie relocat Ambulatoriul integrat al Spitalului (în care funcționează și serviciul administrativ), situat în prezent pe str. Republicii nr. 37 din Oradea”, a transmis Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.
Noua construcție se va face cu bani proveniți din fonduri europene și din bugetul Primăriei Oradea. „Actuala clădire a unității spitalicești va fi extinsă pe latura vestică și nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto și parcării, o porțiune din spațiul verde existent și drumul de acces în spatele terenului aferent imobilului”, arată sursa citată.
Proiectul presupune și dotarea cu aparatură și mobilier medical, precum și cu mobilier non-medical necesar desfășurării activității ambulatoriului.
Trimite articolul
XDraga bihon, nu consideri ca era de interes pentur noi sa aflam care este suma alocata dein bugetul local pentru acest proiect? Credeti ca ne dati pe spate tot pomenind aceste fonduri europene, care uneori sunt sub forma de credit rambursabil iar uneori sunt chiar mai mici decat fondurile ce trebuiesc alocate de la bugetul local.