BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea dă legea – control mai strict la asociațiile de proprietari!

Oradea dă legea – control mai strict la asociațiile de proprietari!

la 3 July 2018 16:53
3 July 2018 16:53
Legea s-a schimbat: administratorii vor trebui să-și obțină un certificat de calificare, iar Primăria îi va aviza (sau nu)!
Scris de demeter1 - Legea s-a schimbat: administratorii vor trebui să-și obțină un certificat de calificare, iar Primăria îi va aviza (sau nu)!

Trimite articolul

X

La aproape trei luni de la anunțul prefectului, privind suspendarea regulamentului local ce-i viza pe administratorii de asociații, iată că viceprimarul Mălan servește un dublu tromf. Pe de o parte, anunță că Primăria a câștigat în primă instanță procesul cu Prefectura, pe tema asociațiilor de proprietari. Și, mai important, anunță o serie de schimbări survenite în lege, în baza propunerilor venite dinspre comisia mixtă pe care a înființat-o la Primărie, împreună cu președinți și administratori ai unor asociații de proprietari din Oradea. Modificările au rolul de a-i controla mai strict pe administratorii asociațiilor de proprietari, în condițiile delapidărilor din ultimii ani, de care s-au făcut vinovați diverși așa-ziși administratori.

Proces câștigat

În aprilie, Prefectura anunța acționarea în judecată a regulamentului ce-i privește pe administratorii asociațiilor de proprietar (HCL nr. 834/2017). Și, implicit, suspenda reglementarea locală. Iată ce nu a plăcut Prefecturii PSD sesizată de Coaliția Rogerius: faptul că administrația Bolojan impunea un proces de atestare și, implicit, de control a administratorilor asociațiilor – persoane fizice, valabil doar în condițiile vizării acestuia o dată de doi ani, tot de către Primărie, în baza unor documente, printre care și cazierul judiciar.

Obiectul procesului cu Prefectura se pierde, prin noile modificări legislative, subliniază viceprimarul Mălan. Acesta precizează că regulamentul instituit anul trecut și suspendat prin acțiunea prefectului va trebui adaptat la noile prevederi legislative, chit că Primăria a câștigat în primă instanță. „Instanța a apreciat că acțiunea nu este întemeiată și a respins-o ca nefondată. În noua formulare a legii, practic acțiunea rămâne fără obiect de vreme ce problema atestării este rezolvată de lege”, afirmă viceprimarul, subliniind că Primăria îi va sprijini pe administrori să-și dobândească atestatul și în perioada următoare, de tranziție.

După intrarea în vigoare a legii, toți administratorii vor trebui să obțină un certificat de calificare profesională, ce va putea fi obținut în urma unor cursuri propuse de diverse companii de profil. Ulterior, Primăria de pe raza domiciliului solicitantului va fi cea care va viza certificatul, o dată la patru ani!

„În maximum un an de la intrarea în vigoare a legii, fiecare administrator trebuie să obțină un certificat de calificare profesională. Urmează să se stabilească cum anume se obține acest certificat, fără de care niciun administrator nu va putea exercita această profesie”, declară viceprimarul Mălan, arătând că între documentele ce li se vor cere administratorilor sunt cazierul judiciar, dar și cel fiscal.

Datornicii, notați la Cadastru

O altă noutate adusă de lege se referă la notarea datornicilor în cartea funciară. Președinții și administratorii asociațiilor de proprietari vor putea cere la Cadastru notarea în cartea funciară a imobilului a debitelor către asociație a acelor proprietari care nu-și plătesc întreținerea cu lunile sau chiar cu anii. Rațiunea legiuitorului este aceea ca, în caz de vânzare a imobilului, prezumptivul cumpărător să cunoască situația reală a datoriilor față de asociația de proprietari. „Cred că președinții și administratorii asociațiilor de proprietari vor face asta pentru că astfel vor avea garanția că sumele respective vor fi recuperate. Dacă nu de la actualul proprietar, atunci de la viitorul proprietar”, precizează Mălan.

„Această notare în beneficiul proprietarilor este cel mai bun beneficiu adus de modificările legislative, deoarece vine ca o poliță de asigurare. Până acum, în cazul executărilor silite, eram puși deoparte”, reacționează Ana Maria Grosu, administrator la mai multe asociații de proprietari din Rogerius și zona centrală.

Un alt administrator, Sfârle Daniela s-a arătat, totuși, dezamăgită că noile modificări nu au produs suficient pentru a facilita convocarea adunărilor generale ale asociațiilor de proprietari.

Asociații care, după intrarea în vigoare a legii, vor trebui, astfel, să își aleagă noi organe de conducere.
Pentru modificările legislative făcute la propunerea comisiei mixte Primărie – asociații, vicele Mălan a mulțumit pentru sprijin deputatului Ioan Cupșa și președintelui executiv al Asociației Municipiilor din România, nimeni altul decât primarul Ilie Bolojan.

CITAT FOTO

În maximum un an de la intrarea în vigoare a legii, fiecare administrator trebuie să obțină un certificat de calificare profesională.
Mircea Mălan

CITAT FOTO

Până acum, în cazul executărilor silite, eram puși deoparte.
Ana Maria Grosu

Trimite articolul

X
Taguri:
asociatii de proprietari ,
control strict ,
ilie bolojan ,
oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Exhibiționist reținut de polițiști, după ce a făcut gesturi obscene la fereastra apartamentului său din Oradea
    Incident mai puțin obișnuit în cursul serii de marți, pe o stradă din Oradea. Un bărbat de 47 de ani, originar din Republica Moldova, dar stabilit în reședința Bihorului, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale după ce s-a masturbat în văzul mai multor persoane.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firma a doi miliardari belgieni cumpără 29 de hectare în Oradea pentru un nou parc industrial
    O companie deținută de doi miliardari belgieni a cumpărat un teren de aproximativ 29 de hectare în Oradea.

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea își întărește ofensiva cu un atacant care a evoluat în Superliga
    FC Bihor a ajuns la un acord cu atacantul slovac Jozef Dolny (1,82 m - 34 de ani), care a evoluat în prima ligă la FK Csikszereda Miercurea Ciuc. A ajuns la formația ciucană în anul 2024 de la Tatran Presov.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu violent la o locuință de pe strada Lugojului din Oradea. Flăcările au cuprins și casa învecinată
    Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, 2 septembrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    e-Sănătatea Mea a pornit cu stângul din prima zi. Medicii reclamă erori, iar pacienții așteaptă până la trei zile pentru cont
    După ce platforma „e-Sănătatea Mea” fusese testată inclusiv în Bihor și prezentată drept unul dintre pașii importanți pentru digitalizarea sistemului medical, lansarea la nivel național a venit cu probleme încă din prima zi.

    România

    România pregătește portofelul digital de identitate. Ce documente vei putea avea în ROWallet
    Ministerul Afacerilor Interne a anunțat oficial ROWallet, primul portofel digital de identitate din România. Aplicația va fi disponibilă pe iPhone și Android și le va permite utilizatorilor să păstreze documente oficiale pe telefon, să-și gestioneze identitatea digitală mai simplu și să aibă un control mai mare asupra datelor personale.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X