BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea survolată de flota lui Ţiriac! Începe vânătoarea de mistreți de la Balc

Oradea survolată de flota lui Ţiriac! Începe vânătoarea de mistreți de la Balc

la 16 January 2018 19:40 Reactualizat la: 17 January 2018 17:53

Oradea survolată de flota lui Ţiriac! Începe vânătoarea de mistreți de la Balc

16 January 2018 19:40 Reactualizat la: 17 January 2018 17:53
Miercuri, începând de dimineaţă şi pe tot parcursul zilei, invitaţii lui Ion Ţiriac la Balc vor ateriza pe Aeroportul din Oradea. Conform planurilor de zbor, aceştia vor decola apoi vineri dimineaţa.
Scris de Demian - Miercuri, începând de dimineaţă şi pe tot parcursul zilei, invitaţii lui Ion Ţiriac la Balc vor ateriza pe Aeroportul din Oradea. Conform planurilor de zbor, aceştia vor decola apoi vineri dimineaţa.

Trimite articolul

X

UPDATE: Stefano Ricci, designer de lux în Florența, a ajuns la Oradea pentru vânătoarea organizată de Ion Țiriac. La aproximativ jumătate de oră distanță, Ion Țiriac a aterizat alături de o parte din invitații de la București.

Pe parcursul zilei de miercuri au sosit la Oradea invitați din Viena, Stutgart, Salzburg, Kiev și Florența.

invitati-vanatoare-balc-oradea-2018-20

Vânătoare atipic organizată de Ion Ţiriac la Balc în acest an. Discreţie totală. Nici organizaţiile pentru protecţia animalelor, prezenţe constante an de an la Balc, nu par a şti că vânătoarea va avea loc şi în acest an. Nimic nu le-a dat de bănuit nici autorităţilor locale. Dacă până acum era mare agitaţie la Balc în preajma vânătorii, primarul Arsenie Moroşan spune că acum nu au fost tocmiţi nici gonacii şi nici nu a fost semnalată prezenţa maşinilor cu numere de Bucureşti, care făceau cărare spre domeniu înainte de a-şi face apariţia bogaţii Europei. Nici Direcţia Silvică Bihor nu pare a avea vreun indiciu. Aceasta fiindcă reprezentanţii instituţiei au fost practic excluşi de pe lista invitaţilor, relaţiile contractuale ale ministerului de resort cu Ion Ţiriac ajungând în instanţă.

vanatoare-mistreti-balc

Se spera că prezenţa milionarilor din Europa la vânătoarea de la Balc, eveniment de presă obsesiv, va avea ca efect dezvoltarea zonei, realizarea de investiţii. Nu s-a întâmplat aşa. Totul, în cele din urmă, s-a rezumat la câteva sute de lei încasați de oamenii din sat, o dată pe an, când sunt angajaţi ca gonaci. Şi la câteva sute de kilograme de vânat care ajung în aşezămintele care adăpostec oameni în vârstă, persoane defavorizate. Complexul de vânătoare de la Balc este deținut de firma Wild Boar SRL din București, firmă care solicită anual aprobări pentru desfășurarea partidei de vânătoare la Direcția Sanitar-Veterinară din Bihor, deoarece carnea trebuie verificată, ajungând la copii şi bătrâni. Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare, Remus Moţoc, confirmă că asociaţia de vânătoare atribuită lui Ion Ţiriac va organiza o vânătoare la Balc, dar nu poate confirma prezenţa magnatului. „Noi de ani de zile nu mai participăm la vânătoare”, spune directorul Moţoc.

Cerbi şi mistreţi

În acest an, se părea că Ion Ţiriac a renunţat la a vâna mistreţi la Balc, după ce în decembrie 2017 şi-a dus invitaţii la vânătoare de cerbi în judeţul Caraş-Severin, la Ersig, acolo unde omul de afaceri a amenajat, pe o suprafaţă de 700 ha, un domeniu în pădurea cumpărată de la Prinţul Paul de România. La Balc, ţarcul în care cresc şi sunt vânaţi mistreţii are 1.157 de hectare.

Ambele domenii îi dau bătaie de cap lui Ion Ţiriac. La Ersig, Romsilva a contestat maniera în care cele peste 700 de ha au fost scoase din proprietatea statului şi atribuite Prinţului Paul, care nu ar fi prezentat documentele oficiale, pe duplicate fiind remarcată prezenţa unei ștampile a unui împrumut garantat cu această pădure, credit care nu a fost achitat.

În ceea ce priveşte domeniul de la Balc, Ion Ţiriac spunea că a renunţat la cele 10.000 de hectare de la Balc din cauza costurilor mari, dar ulterior Ministerul Agriculturii a iniţiat o procedură de atribuire directă a fondului cinegetic în urma căreia fostul tenisman ar fi păstrat o suprafaţă de 1.157 de hectare, adică „ţarcul” în care sunt crescuţi mistreţii pentru vânătoare. Terenurile de la Balc sunt acum disputate între omul de afaceri şi Romsilva. Ion Ţiriac cere în instanţă prelungirea contractului de închiriere a domeniului de la Balc. În caz contrar, vrea despăgubiri de milioane de euro.

Din perspectiva Romsilva înţelegerea s-a încheiat în 2015, iar legea permite acum ca un domeniu de vânătoare să poată fi închiriat pe cinci sau zece ani. Reprezentanţii lui Ion Ţiriac susţin că acesta are în continuare dreptul să organizeze partide de vânătoare acolo, pentru că înțelegerea cu Romsilva, din 2005, era să poată concesiona domeniul pentru 49 de ani. De altfel, reprezentanţii Romsilva Bihor spun că după ce i-au introdus pe vânătorii lui Ţiriac în tainele organizării unui astfel de eveniment, „aranjarea standurilor, a gonacilor, a însoţitorilor, a musafirilor”, nu au mai fost invitaţi la vânătoare: „s-a rupt relaţia”. Dacă până acum vânătoarea de la Balc era organizată sâmbăta şi duminica, acum aceasta va avea loc joi.

Trimite articolul

X
Taguri:
2018 ,
mistreti ,
vanatoare balc

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Gospodăriile ar putea produce până la 200 de litri de țuică și pălincă fără accize. Ce condiții trebuie respectate
    Gospodăriile înscrise în Registrul agricol ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse într-un an, dacă acestea nu sunt comercializate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Adio, birocrație pentru unele lucrări. Ce pot face orădenii fără autorizație de construire
    Orădenii care vor să își renoveze locuința, să își schimbe acoperișul sau să monteze anumite instalații au la dispoziție, începând din această vară, proceduri administrative mai simple.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Purem Oradea face angajări. 15 posturi disponibile, de la stivuitorist la expert fiscal
    Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 8 octombrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 8 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu la așezământul monahal din Roșia
    Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.

    Bihon CSM Oradea

    Debut victorios în noua campanie din FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Fribourg Olympic
    „Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X