Originar din Oradea, bărbatul a fost inculpat pentru producerea unui accident mortal în seara de 6 octombrie 2023, în jurul orei 23:00, în afara localității Sudrigiu.
Mașina pe care o conducea se îndrepta dinspre Ștei spre Beiuș, iar la un moment dat cel de la volan nu ar fi acordat prioritate unei persoane „care s-a angajat în traversarea părții carosabile pe trecerea de pietoni, semnalizată prin indicatoare și marcaje, acroșându-l cu partea din față a autoturismului, în urma accidentului rezultând decesul la fața locului al pietonului”.
Prin sentința Judecătoriei Beiuș, conducătorul auto a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și să achite cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 de lei.
Instanța a observat că apropiații victimei nu s-au constituit părți civile. Hotărârea judecătorească nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!