De asemenea, pe strada Sovata din municipiu a fost depistat şi orădeanul O.V.(61 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală. Tot luni, pe Calea Clujului din Oradea a fost depistat orădeanul P.A.V.(25 ani), în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. Şi pe Calea Aradului din a fost depistat P.M.(26 ani), din Beiuș, în timp ce conducea un autoturism, având expirată perioada de valabilitate a numărului de înmatriculare de la sfârșitul lunii februarie. De asemenea, pe Calea Sântandrei a fost depistat T.F.C.(34 ani), din Tileagd, în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din cursul lunii noiembrie 2012. În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală. Marți, pe strada Ceyrat din Municipiul Oradea a fost depistat orădeanul P.D.C.(22 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oradeni bauti la volan
Luni, pe strada Nufărului din Oradea a fost depistat orădeanul I.N.(58 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Adam Chereș, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Oradea, a cărui extrădare a fost refuzată de Justiția italiană pe motiv că există riscul „să fie supus unor condiții inumane” în închisorile din România, a primit o nouă pedeapsă pentru furt, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat recent reducerea cu 50% a chiriei pentru spațiul utilizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Oradea, situat pe strada Republicii nr. 15.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cel mai recent volum al său a apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Erau în stare de ebrietate și sub influența substanțelor psihoactive. Astfel și-au justificat faptele trei tineri din Tinca, judecați sub acuzația că într-o singură noapte au spart 8 mașini parcate în comună și au furat diferite bunuri.
România
Premierul României anunță reformă la pensii, pensionarea ar putea fi amânată inclusiv în Justiție și MAI.
1
România
Sistemul de impozitare din România trece printr-o etapă de reconfigurare profundă începând cu anul 2026.
Citiți principiile noastre de moderare aici!