Noul act normativ, Legea nr. 217/2003, redefineşte şi extinde conceptul de „violenţă în familie”, stabilind că reprezintă „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate; împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”.
Printre membrii de familie sunt enumeraţi: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele provenite prin adopţie, soţul/soţia sau fostul soţ/fosta soţie, persoanele aflate în concubinaj, tutorele, reprezentantul legal sau cel care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic.
Pentru prima dată în România, legea introduce un instrument de protecţie: „ordinul de protecţie”. Acesta este emis de judecător, pe o durată maximă de 6 luni.
Aceeaşi victimă poate beneficia de mai multe ordine de protecţie, în cazul în care există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică sau libertatea victimei ar fi puse în pericol.
Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, iar în cazuri deosebite, instanţa poate emite ordinul de protecţie în aceeaşi zi.
Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate hotărî:
• Evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
• Reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţă, atunci când victima a părăsit locuinţa;
• Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
• Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia, sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
• Interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
• Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
• Obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute;
• Încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
• Suportarea de către agresor a chiriei sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască;
• Obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!