Joi, 15 august 2013 mijloacele de transport ale societăţii OTL SA vor circula conform graficelor pentru zile nelucrătoare, inclusiv autobuzul care execută cursea pe ruta transfontalieră Oradea – Biharkeresztes, iar punctele de vânzare, inclusiv cele din centrele comerciale, vor funcţiona, la fel, conform orarelor pentru zilele nelucrătoare.
Scris de erdei-Joi, 15 august 2013 mijloacele de transport ale societăţii OTL SA vor circula conform graficelor pentru zile nelucrătoare, inclusiv autobuzul care execută cursea pe ruta transfontalieră Oradea – Biharkeresztes, iar punctele de vânzare, inclusiv cele din centrele comerciale, vor funcţiona, la fel, conform orarelor pentru zilele nelucrătoare.
„Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.
În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.
Ediția de toamnă a „Târgului de la Fechetău”, de la Negreni, începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie. Evenimentul, cu o tradiție de câteva secole, reunește comercianți și vizitatori din țară și din străinătate.
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.
Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!