Pacientul respectiv, cunoscut cu probleme psihice a ajuns la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Beiuș, pe data de 4 aprilie. Testul PCR, efectuat la internarea acestuia a ieșit pozitiv, iar pacientul a fost internat în Secția de Infecțioase a unității sanitare.
Rudele bărbatului au insistat ca acesta să repete testarea PCR.
„A treia oară testul a ieșit negativ. I-am spus doamnei doctor că eu am chemat ambulanța pentru dumnealui pentru că avea probleme de comportament, nu simptome de COVID”, a spus una din rudele bărbatului de 86 de ani, potrivit Digi24.
Medicii din Beiuș l-au transferat pe bihoreanul în cauză la Spitalul de Psihiatrie din Nucet, de unde 10 zile mai târziu s-a întors la Spitalul Beiuș cu dureri abdominale.
„S-a constatat că pacientul necesită investigații și consult de specialitate care nu se pot realiza la nivelul spitalului nostru, motiv pentru care s-a decis trimiterea pacientului către unitatea de Primiri Urgențe Oradea ( a spitalului Județean -n.r)”, a declarat pentru sursa citată, Claudiu Lupău, managerul Spitalului din Beiuș
În seara zilei de vineri, 16 aprilie, pacientul a ajuns în UPU a Spitalului Județean Oradea, unde acuza dureri abdominale. Aici i s-a făcut un test rapid pentru clostridium difficile, una din cele mai răspândite infecții nosocomiale, rezultatul fiind pozitiv.
Bărbatul a fost apoi transferat la Spitalul Militar „Avram Iancu” din Oradea. Aici medicii i-au administrat tratamentul pentru infecția nosocomială.
„De obicei, în urma unui tratament cu antibiotice, având în vedere și vârsta dumnealui există această probabilitate de apariție a acestei bacterii periculoase. Se pare că în unitățile sanitare pe unde a fost i s-a administrat ceva antibiotic”, a mai precizat pentru aceeași sursă Robert Miroiu, managerul Spitalului Avram Iancu Oradea.
Rudele pacientului au spus că nu înțeleg cum o pacientul sănătos fizic, nu mental, a ajuns să ia bacterii din spital.
Cherecheș: „Infecțiile nosocomiale nu se raportează corespunzător”
Expertul în sănătate publică, dr. Răzvan Cherecheș susține că sunt spitale care nu raportează infecțiile nosocomiale.
„Sunt spitale care au infecții nosocomiale zero, ceea ce este imposibil, nicăieri în lume nu există zero infecții nosocomiale. Pentru că ai pus mai mulți pacienți cu diferite patologii în același loc, inevitabil va exista un grad de transmitere de la unul la celalalt. În momentul in care noi avem raportare zero, înseamna că nu se raportează corespunzător”, a spus expertul Cherecheș potrivit aceleiași surse.
Datele prezentate de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate din 2020 arată că doar 2 din 10 spitale au raportat infecții nosocomiale.
Sursa video: Digi 24 Oradea – Facebook
Trimite articolul
XAsta da!
O idee genială de afaceri pentru agențiile de turism !
Organizam excursii de o zi care includ vizitarea Spitalului Municipal din Beius, inclusiv secţia Tbc, cu escală la Oradea unde vom vizita Sectiile aflate in Stationarul II ale Spitalului Judetean (cu mic dejun inclus) ca la final să ne bucurăm de compania glumeților de la Spitalul de neuro-psihiatrie nr 6. ,iar pentru o sumă modică în plus ,doritorii vor putea beneficia de o lobotomie parțială efectuată de medicii stagiari ai unităţii respective.
Plata o veţi efectua în roni sau valută la cursul de schimb oferit de SC Paraleul SRL. Acceptăm şi bonuri de masă.
Vă aşteptăm cu drag.
-
Vezi tu vom avea turisti la aeoroportul Oradea care vin cu boeingu ala mare, sa vada si betonu si un oras fara copac.