Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan a făcut un scurt bilanț al Parcului la un an și jumătate de când a fost inaugurat.
„Parcul a fost gândit ca un hub de inovare care să faciliteze transferul tehnologic între mdiul academic și mediul de afaceri. Are ca obiective sprijinirea startup-urilor a potențialului de dezvoltare a Oradiei și Bihorului și împiedicarea minților strălucite să migreze în Cluj-Napoca, Timișoara sau în străinătate”, a spus Horea Abrudan care a adăugat că datorită creșterii capacităților de producție, era normal ca Oradea să facă următoruil pas, spre inovație.
Managerul Parcului, Răzvan Pătcaș a făcut o scurtă prezentare a acstuia, subliniind că are o suprafață de 5000 de matri pătrați, 36 de birouri, din care jumătate au fost deja subînchiriate, echipamente de cercetare avansată, amfiteatru cu 300 de locuri și numeroase săli de conferință.
„Primul an a fost dedicat începerii operațiunilor. Ne-am concentrat pe activitățile productive. Prioritatea principală a fost închirierea de birouri și folosirea infrastructurii de cercetare. Rezultatele sunt vizibile. Cu doar doi angajați, câți suntem aici, am reușit să avem venituri totale de 831 de mii de lei. Este adevărat că au crecut și cheltuielile, ajungând la 1,26 milioane de lei. Din cele 36 de birouri jumătate sunt ocupate și am organizat foarte multe evenimente importante axate pe tehnologie, business, educație”, a spus Pătcaș.
Pentru a explica concret ce se întâmplă îm parcul Științific și Tehnologic din Oradea la conferința care s-a desfășurat luni, 6 aprilie, a participat și Mihai Șelariu care conduce un proiect unic în România ce integrează tehnologia de ultimă oră construind piese care înlocuiesc părți din sistemul osos.
„Pierderi care, în urmă cu câțiva ani, erau imposibil de înlocuit. Dispozitive medicale personalizate”, a spus Mihai Șelariu care a exemplificat cazul unei fetițe născută fără orbite și nas, a unui băiețel care a suferit o lovitură dură, cu fractură în craniu, implanturi dentare de toate tipurile.
„Vorbim despre reconstrucție facială complexă. Suprapunem o dimensiune clinică peste una tehnologică. Tehnologii mature puse împreună”, a spus Șelariu care a explicat că a ales Parcul din Oradea, deși inițial toată afacerea era gândită în Cluj-Napoca, pentru că o parte din echipamentele tehnologice existau în parc și pentru că a ales să se întoarcă acasă datorită dezvoltării orașului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!