BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parcurile industriale din Oradea sunt ocupate 100%. Valoarea totală a investițiilor în 2024 a fost de 85,7 milioane euro

Parcurile industriale din Oradea sunt ocupate 100%. Valoarea totală a investițiilor în 2024 a fost de 85,7 milioane euro

De Sorin Martin Vereș
la 30 January 2025 09:00 Reactualizat la: 29 January 2025 21:09
1 Comentarii

Parcurile industriale din Oradea sunt ocupate 100%. Valoarea totală a investițiilor în 2024 a fost de 85,7 milioane euro

30 January 2025 09:00 Reactualizat la: 29 January 2025 21:09
În cadrul unei conferințe de presă, organizată în 29 ianurie, directorul interimar al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea SA, Mihai Jurca, administrator public la Primăria Oradea, a prezentat bilanțul activității companiei în 2024.
Scris de Sorin Martin Vereș - În cadrul unei conferințe de presă, organizată în 29 ianurie, directorul interimar al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea SA, Mihai Jurca, administrator public la Primăria Oradea, a prezentat bilanțul activității companiei în 2024.

Trimite articolul

X

Potrivit datelor prezentate, la finele anului 2024, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA. administra șapte parcuri industriale amplasate în Oradea și în județ. În municipiul Oradea, parcurile industriale sunt situate pe Calea Borșului (144,73 ha) – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea I, strada Ogorului (80,19 ha) – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea II, strada Uzinelor – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea III (17,8 ha) și strada Corneliu Baba – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea IV (6,5 ha) respectiv două amplasamente situate in județ, Parcul Industrial Săcueni (5,03 ha), Parcul Industrial Tileagd (9,22 ha) și Parcul Industrial Tămășeu (6,87 ha). Urmarea investițiilor realizate s-au înființat patru parcuri de specializare inteligentă Aleșd, Marghita, Beiuș și Ștei, urmând a se inființa două astfel de parcuri și in Oradea, pentru care s-au depus cereri de finanțare.

Parcurile Industriale Eurobusiness Oradea I, II si III sunt finalizate, inclusiv dotarea cu utilități publice și căi de acces. Pentru Parcul Industrial Eurobusiness IV este în curs de finalizare dotarea cu utilități publice. Pentru parcurile de specializare inteligentă din județ s-au demarat lucrările pentru dotarea cu utilități publice, până la finalul anului urmând să fie finalizate. Tot în anul 2024 s-au organizat 3 sesiuni de licitație pentru terenurile din parcurile industriale în urma cărora au fost atribuite 3 parcele de teren, în suprafață totală de 17.612 mp, și au avut loc cinci proceduri de negociere directă cu o companie română și patru companii straine. În urma negocierilor purtate au fost atribuite o parcelă de teren în parcul industrial EBP I, în suprafață de 46.320 mp, patru parcele de teren in parcul industrial EBP II, in suprafață totală de 138.679 mp, și două parcele de teren în parcul industrial EBP III, în suprafață totală de 27.254 mp. Valoarea totală a investițiilor atrase în parcurile industriale pe anul 2024 este de 85.700.000 euro, urmând să se ajungă la un număr total de 10.800 de locuri de muncă până în anul 2029. La finalul anului 2024, în cele trei parcuri industriale din Oradea își desfșurau activitatea un număr de 106 firme cu un total de 9.300 de angajați.

Cea mai mare investiție atrasă prin negociere directă în 2024 în parcurile industriale din Oradea are o valoare totală de minim 37 milioane de euro, care va crea un număr de 70 de locuri de muncă. Investiția va consta în construirea unei hale de producție produse farmaceutice și va fi realizată de societatea Biopharma Plasma SRL în Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea, pe o suprafață de 46.320 mp.

„Ne bucurăm de niște performanțe destul de bune la nivelul parcurilor industriale din Oradea. Cele patru parcuri industriale sunt aproape 100 % ocupate, în afară de parcul industrial II de pe str. Ogorului, unde mai sunt câteva parcele libere. Atât parcul I, II, și III beneficiază de toate rețele de utilități, sunt parcuri complet funcționale. În mare parte vorbim de parcuri care au atras multe investiții și care au contribuit decisiv la dezvoltarea industriei și economiei locale” a declarat Mihai Jurca.

Parcurile industriale din Săcueni și Tămășeu nu sunt atractive pentru investitori

În județ mai există trei parcuri industriale, la Tileagd, Săcueni și Tămășeu. Dacă la Tileagd gradul de ocupare a loturilor a ajuns la 70%, în schimb la Săcueni și Tămășeu procentul este 0%.

Anul trecut au fost începute lucrările la parcurile de specializare inteligentă cu finanțare prin fonduri nerambursabile, două in Oradea și patru parcuri in județ: Beiuș, Ștei, Aleșd și Marghita.

„De anul trecut vorbim și de parcurile de specializare inteligentă, șase în număr, două în Oradea și patru în județul Bihor. Am început discuțiile anul trecut, vedem deja un interes sporit pentru aceste tipuri de parcuri, datorită și disponibilității unor finanțări dar și pentru că sunt destinate unor IMM-uri care poate nu sunt de anvergura marilor angajatori dar care pot crea o bază importantă economică la nivelul municipiului. Încercăm ca până la finalul anului 2025 să ocupăm cât mai multe parcele în aceste parcuri și să ne atingem indicatorii, să realizăm investițiile din infrastructură, astfel încât aceste parcuri să fie viabile și să fie ocupabile imediat de companii”.

Cheltuielile cu salariile celor 19 angajați au fost de 3,09 milioane lei

Întrebat câți angajați are ADLO, Mihai Jurca a anunțat că în total sunt 19 persoane, din care 10 gestionează partea legată de parcuri și celelalte domenii de care se ocupă compania, iar 9 sunt pe partea de mentenanță a iluminatului public. Din iulie 2021, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A. asigură in continuare serviciul de iluminat public din municipiul Oradea constând in exploatarea și intreținerea rețelelor de iluminat public, precum și serviciul de iluminat festiv din perioada sărbătorilor de iarnă. Din analiza indicatorilor economic- financiari ai ADLO în 2024, la capitolul cheltuieli cu personalul este trecută suma de 3,09 milioane lei. Potrivit lui Mihai Jurcă, salariul net al directorului general al ADLO este de 11.000 lei. Veniturile realizate de ADLO în 2024 au fost de 26,74 milioane lei, iar totalul chletuielilor s-a cifrat la 18,69 milioane lei, profitul fiind de 8,05 milioane lei.

Trimite articolul

X
Taguri:
investitii ,
ocupate in intregime ,
oradea ,
parcuri industriale
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. xxx says:
    January 31, 2025 at 8:58 am

    Toate la un loc nu fac cat o firma mare cum au alte orase

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Reguli noi pentru locurile de joacă și zonele de agrement din Oradea. Proiectul a intrat în consultare publică
    Primăria Municipiului Oradea supune consultării publice, începând cu data de 31 august 2026, proiectul noului Regulament privind organizarea, exploatarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere din Municipiul Oradea.

    Cultură

    „Geografii emoționale”, expoziție de fotografie spaniolă în Galeria „Euro Foto Art” din Cetatea Oradea
    Expoziția fotografului spaniol Luis José Vigil-Escalera Quintanal aka. Lujó Semeyes cuprinde 52 de lucrări color realizate în diferite regiuni ale Spaniei.

    Bihon CSM Oradea

    Pető Dalma: „Este păcat că acele jucătoare au fost până urmă victimele conflictului dintre CS Crișul și CSU Oradea”
    Conducerea Clubului Sportiv Crișul Oradea a susținut luni o conferință de presă, având ca subiect ruperea protocolului de colaborare la polo pe apă cu Clubul Sportiv Universitar Oradea. 1

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    Cultură

    Trupa Szigligeti deschide stagiunea 2026/2027 cu premiera spectacolului „Operă țărănească”
    Această operă maghiară contemporană este plină de răsturnări neașteptate de situație și de un umor debordant.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oradea deține unul dintre cele mai mari complexe de înot și polo din țară. Cursuri subvenționate pentru elevii din clasa a II-a
    Bazinul de înot acoperit „Herman Schier” din Oradea a fost reabilitat și reintră în circuitul sportiv după finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică finanțate prin PNRR. Investiția se ridică la aproximativ 13 milioane de lei și a urmărit atât modernizarea clădirii, cât și reducerea consumurilor de energie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Adolescentul de 17 ani, arestat după ce a furat trei mașini și s-a plimbat prin județ, a fost trimis în judecată
    Judecătoria Oradea a dispus, luni, începerea judecății în cazul lui Remus Fernando Fechete, un adolescent de 17 ani, din Husasău de Tinca, acuzat că a furat trei autoturisme și s-a plimbat cu ele prin județ, neavând, evident, permis de conducere.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X