„Tinereţea Bisericii” a fost tema conferinţei susţinute la Salonta de părintele Constantin Necula, la invitaţia primarului Torok Laszlo şi a designerului vestimentar Rozalia Bot.
„Dumnezeu este în mijlocul nostru şi va fi”, şi-a început speach-ul de bun-venit Rozalia Bot, gazdă a evenimentului. În sală se aflau înalte feţe bisericeşti, oficialităţi locale, consulul general al Slovaciei la Salonta, oameni veniţi din toate zonele Bihorului. „Este sărbătoare pentru noi azi. Sunt onorată să fiu gazdă a acestei activităţi culturale şi spirituale. Ne-am dat întâlnire azi, aici, pentru a-i da sufletului ce este al sufletului. Este o lecţie deschisă despre spiritualitate. Atunci când s-a născut ideea de a-l invita la Salonta pe părintele Constantin Necula, iniţial ne-am gândit că ar putea să vină la mijloc de octombrie.
Domnia sa are agenda extrem de încărcată şi între timp au intervenit şi nişte drumuri istovitoare în Anglia, Irlanda, Italia. Aşa că în momentul în care ne-a confirmat că va fi printre noi pe 12 decembrie, am primit un mesaj de la domnul primar, care mi se pare încărcat de semnificaţie: «Este un cadou minunat pentru salontanii noştri de Crăciun!». Aşa este, fiindcă dacă este decembrie este despre Crăciun, iar dacă e Crăciun este despre cadouri, iar cele mai preţioase cadouri nu sunt întotdeauna cele materiale”, a spus Rozalia Bot.
Evenimentul a continuat cu recitalul de colinde al Corului Voces, care a participat pro bono la eveniment. Din acest cor fac parte ingineri, studenţi, arhitecţi, economişti, sociologi. În urmă cu două săptămâni, Corul Voces a participat la Festivalul Internaţional de la Praga, de unde, din douăzeci de coruri participante, a reuşit să se întoarcă cu locul II şi medalia de argint la secţiunea „Coruri Mixte”. Părintele Necula a răspândit armonie şi căldură în jurul său încă de la primele cuvinte, adresându-i-se primarului Torok Laszlo cu „dragă prietene”.
Întâlnirea a fost una interactivă. „Ţin să vă mulţumesc pentru o Salontă cum nu credeam să văd vreodată. În goana maşinii, uneori pare nepopulată… Mulţumesc Corului Voces! Le spuneam coriştilor că au ridicat atât de sus partitura încât eu, care nu sunt chiar tenor, doar bas bariton, va trebui să mă ridic pe vârfuri ca să fiu la înălţimea lor. Întâlnirea de azi cred că va conta mult în Împărăţia lui Dumnezeu şi cred că va conta în inimile noastre.
Am ales ca temă «Tinereţea Bisericii» ca să putem povesti despre orice. În ciuda faptului că ne acuză mulţi că nu avem tineri în biserică, biserica noastră e tânără. Nu-i din Evul Mediu, cum cred prietenii noştri secularişti, e mult mai veche decât Evul Mediu, dar totuşi foarte tânără. Este vorba despre o întinerire permanentă a bisericii. Biserica îşi pune în fiecare an bebeluşul în funcţiune. Avem un bebeluş care ne cutremură pe toţi. În ciuda aceste sobrietăţi pe care biserica o afişează şi o creşte, ea se ocupă şi cu acest bebeluş provenit dintr-o mămică tinerică, care ar fi deranjat astăzi foarte multe ONG-uri care vor să naștem după 100 de ani şi, pe cât se poate, în direct…
Biserica îşi reporneşte de fiecare dată povestea ei cu un «astăzi» fără sfârşit. Biserica este un «astăzi» permanent, iar astăzi nu are timpul trecut, are un timp prezent permanent, care ţine de această tinereţe fără sfârşit… Avem un astăzi foarte lung, din clipa în care Pământul şi Cerul s-au cutremurat de intrarea în lume a lui Iisus Hristos. Bineînţeles că Biserica era în mintea lui Dumnezeu încă de la început, fiindcă s-a prins că Adam şi Eva vor face greşeli şi că îi va trimite pe ai săi cei mai buni pentru a-i vindeca.
Dumnezeu a trimis pe toţi prietenii săi să reseducă firea umană, aşa cum spune Ioan Gură de Aur. Dar firea umană, ca firea umană: iară-ţi muntele se gândeşte la brânză, iară-ţi marea se gândeşte la peşte. N-are treabă cu frumuseţea imediată. Ce-i pică lui din realitatea imediată dată de Dumnezeu? Firea umană a fost îndreptată tot timpul spre eficacitate, care este şi boala culturii moderne. În faţa acestei provocări pe care Dumnezeu o face firii umane, de a seduce, îl trimite pe Ioan Botezătorul, îl trimite chiar pe fiul Său, cel mai frumos dintre cei frumoşi. Şi în ciuda venirii Lui în lume, oamenii tot urât se uită la El.
Vine, îl aşază în ieslea Bethleemului, şi din dorinţa de a-l face pe om să-şi reconsidere valorile legate de frumuseţe. V-aţi gândit: un puşti cu scutece, cu lăptic, cu bombonele… Că noi aşa îl privim pe Hristos, ca pe un bebeluş, ca pe fratele, verişorul mai mic… E o poveste cu nişte copii care au fost întrebaţi ce i-ar da Pruncului Iisus Hristos: bombonici, lăptic. Numai unul stătea deoparte, supărat, spunând că până ajunge dascălul la el să-l întrebe şi pe el ce i-ar da, ceilalţi o să-i dea tot magazinul. La un moment dat, băieţelul s-a liniştit şi a spus că ştie ce i-ar da. «I-aş da sufletul». Măi, frate, aceasta e teologie, aceasta nu se învaţă în cărţi; ne pare rău pentru cercetătorii britanici, dar harometru nu avem, să ştim cât de inteligenţi sunt în credinţă copiii.
Când îl omorâm pe Hristos în inima lor, de fapt omorâm astfel de răspunsuri lucide asupra capacităţii lumii de a întineri, îmbătrânite de rău. Sigur că venirea Mântuitorului întinereşte Biserica în fiecare an. Sigur, într-o vreme ne-au îmbrăcat părinţii în îngeri să colindăm, la o vreme am devenit păstori, când am devenit părinţi am devenit magi care aduc cadouri. Într-o vreme n-o să mai fim, se va stinge peste noi geana de lumină a vremii acesteia.
Dar steaua continuă să lucească dincolo de toate orizonturile. În Împărăţia lui Dumnezeu, cea fără sfârşit, raza stelei aceleia reprezintă speranţa noastră de mai bine. În lumina ei se vede Bethleemul foarte clar, dar se vede şi Golgota, de pe care izvorăşte Învierea noastră. În lumina stelei aceleia vedem şi răsăritul vieţii noastre, şi maturitatea vieţii noastre, şi apusul fără sfârşit al Împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus conf. dr. Constantin Necula.
Să învăţăm din manuale reale!
Părintele Necula i-a îndemnat apoi pe copii să meargă la Memorial, la Sighetu Marmaţiei, „să vadă istoria modernă a României în 60 şi ceva de celule”.
„Mai bine aruncăm manualele unice la gunoi, cu tot cu ăla care le propune, şi să încercăm să învăţăm din manualele reale pe care le avem la îndemână. Construcţia memorialului este făcută povestind istoria rezistenţei noastre naţionale. Sunt celule care vorbesc despre Maniu, dar şi despre Gheorghe al nostru, despre unguri şi despre sloveni şi despre rezistenţa cehă, şi despre polaci şi despre sârbi, şi despre toţi cei care au spus un «Nu» mare furtului lui Dumnezeu din inima omului”. Conf. dr. Constantin Necula a avut această disertaţie deoarece a trăit emoţii, senzaţia de nod în gât ascultând Corul Voces, asemenea senzaţiilor trăite la memorial, când un profesor l-a anunţat că elevii lui doresc să-l colinde.
„Au colindat în ploaie, acolo, în faţa temniţelor. Le-am spus: «I-aţi învis! I-aţi învins pe toţi cei care au vrut să pună cătuşe poporului român! I-aţi învins pe toţi cei care au încercat să ne şteargă memoria. I-aţi învins pe toţi lătrăii nenorociţi, care până azi spun să-l scoatem pe Hristos din şcoală, din casă, din biserică, din familie! I-aţi biruit!» Puştiul Bethleemului, mai puternic ca toate trupele NATO pe care le avem la îndemână, biruie de fiecare dată!
Au colindat în limbă românească şi cu ton românesc în faţa temniţelor care au încercat să distrugă şi verbalitatea poporului, şi rezistenţa lui la tot ceea ce înseamnă spiritualitate. M-am întors de acolo şi cu nodul în gât, şi luminat de nădejde.
Mântuitorul nu vine în mijlocul nostru doar să întrupeze prezenţa lui Dumnezeu, ci şi izvorul credinţei, al nădejdii şi al dragostei. Toate vin din El şi toate se împlinesc în Mântuitor. De aceea Biserica e pururea tânără. Nu e înfăşurată în manta-i, dar e pururea tânără. E tânără şi dătătoare de tinereţe, de zâmbet biruitor”, a spus părintele Necula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!