BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parteneriat între designerul Dorin Negrău şi Muzeul Ţării Crişurilor

Parteneriat între designerul Dorin Negrău şi Muzeul Ţării Crişurilor

De Camelia Bușu
la 4 July 2023 12:00 Reactualizat la: 4 July 2023 13:49

Parteneriat între designerul Dorin Negrău şi Muzeul Ţării Crişurilor

4 July 2023 12:00 Reactualizat la: 4 July 2023 13:49
Expoziţia „Din Bihor, la New York. Veșminte din creația designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor" este una itinerantă.
Scris de Camelia Bușu - Expoziţia „Din Bihor, la New York. Veșminte din creația designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor" este una itinerantă.

Trimite articolul

X

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complexul Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă – Husasău de Tinca, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, Muzeul Național al Țăranului Român București și Muzeul Satului Bănățean Timișoara, vernisajul expoziției „Din Bihor, la New York. Veșminte din creația designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor”. Evenimentul va avea loc marţi, 4 iulie, de la ora 17:00, la sediul Muzeului Ţării Crişurilor (Str. Armatei Române nr.1/A), în sala de expoziții temporare a secției de Etnografie, de la etajul III, intrarea fiind gratuită.

[eadvert]

Expoziția este rezultatul unui parteneriat încheiat între instituția muzeală orădeană și designerul Dorin Negrău. Aceasta prezintă o suită de costume tradiționale românești din patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor, alături de veșminte contemporane, cu ornamente de inspirație tradițională, aparținând lui Dorin Negrău.

Dorin Negrău este singurul designer român inclus în cadrul elitistului eveniment de modă New York Fashion Week. Stilul său valorifică elemente din portul tradițional românesc, aducându-le în actualitate prin folosirea noilor tehnologii de afișare textilă a semnelor-simbol, dar și a tehnicilor tradiționale, realizate în colaborare cu diverși meșteri locali. Astfel, Dorin Negrău reușește să potențeze veșmântul contemporan, transformându-l într-un reper cultural identitar, tributar spațiului generator.

Proiectul propus de artistul vizual Dorin Negrău își are resursele în ciclurile vieții. Este cunoscut încă din Antichitate că țesutul este asociat creării Universului, iar țesătorul este asociat demiurgului. Țesutul înseamnă creație, iar suveica -instrumentul care o desăvârșește împrumută din sacralitatea acesteia. Firul, războiul de țesut, fusul și furca nu sunt altceva decât metafore ale sorții. Ele vorbesc despre urzeala lumii, despre firele destinului, despre țesătoarele sacre, care închid și deschid la nesfârșit ciclurile din viața omului, ale anotimpurilor și ale cosmosului.

Amintirile copilăriei petrecute cu bunica maternă vara, printre firele de cânepă la topit în vale și apoi la melițat, iar iarna printre tălpile războiului de țesut cu socala în brațe, nu au fost înlocuite sau șterse de succesul de la cea mai râvnită săptămână a modei. Dimpotrivă, această reușită l-a motivat să promoveze în veșmântul contemporan internațional motivele tradiționale românești, din satul său natal din zona Crișului Negru. Pentru noile generații, a realizat o serie de bluze urbane cu motivele populare bihorene, cusute pe costumul popular realizat chiar de însăși bunica sa.

Prin expoziția itinerantă „Din Bihor, la New York. Veșminte din creația designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor”, s-a dorit evidențierea elementelor comune ale hainelor urbane create de Dorin Negrău și ale costumelor tradiționale din patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor. De asemenea, s-a reușit realizarea unei incursiuni cromatice și evolutive a semnelor tradiționale de-a lungul văii Crișului Negru, plecând de la Husasău de Tinca, din câmpie în amonte, ajungând până în satele conservatoare din subzona etnografică Roșia – Pietroasa, unde a fost identificată proveniența motivelor cusute de către Ana Luchi, bunica designerului.

În deschiderea expoziției, va lua cuvântul despre acest interesant parcurs etnografic dr. Simona Bala, curatorul expoziției, muzeograf la Secția de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor. Colecția care a văzut podiumurile de la New York va fi prezentată de însuși designerul Dorin Negrău, care va fi prezent la vernisaj.

Expoziția va rămâne deschisă pentru publicul orădean până în 10 septembrie, după care va fi itinerată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, iar apoi, în mai 2024, la Muzeul Național al Țăranului Român din București.

Trimite articolul

X
Taguri:
Dorin Negrău ,
muzeul tarii crisurilor ,
oradea ,
parteneriat
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    VIDEO
    Russell Crowe, actorul premiat cu Oscar pentru „Gladiatorul”, îşi amână primele concerte din România pentru mai 2027
    Iniţial, Russell Crowe urma să aibă primele concerte în România în 4 şi 7 iulie, la Timişoara şi Bucureşti.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Reacția primarului Birta la evacuarea abatelui Fejes: „Nimeni nu va evacua biserica. Nu vrem să scoatem nici abatele, nici credincioșii”
    Primarul Oradiei, Florin Birta, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, situația lucrărilor de reabilitare la Colegiul Național Mihai Eminescu și despre disputa apărută în jurul unor spații din clădire ocupate de reprezentanți ai Ordinului Premonstratens.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Exproprieri de peste 500.000 lei pentru regenerarea urbană în Nufărul I. Drum nou între străzile Morii și Iancu de Hunedoara
    Consilierii locali din Oradea au aprobat, în ședința din 26 februarie, declanșarea procedurii de expropriere terenurilor aflate în proprietate privată sau care figurează încă pe foștii proprietari, necesare pentru continuarea proiectului „Regenerare Urbană – Cartier Nufărul I, Etapa 3 / Zona 3”.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Expoziţia „Floral” reuneşte lucrările a 34 de artişti contemporani bihoreni şi inaugurează o nouă galerie de artă
    Vernisajul va avvea loc în noua galerie de artă contemporană găzduită de Era Shopping Park.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ajutor de minimis pentru firmele care se implică în renovarea clădirilor declarate monumente istorice. Vezi care sunt condițiile
    Consiliul local Oradea a adoptat hotărârea prin care s-a aprobat schema locală de ajutor de minimis destinată firmelor care ăși au sediul în clădiri clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au fațada stradală sau principală renovată.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria Oradea construiește un drum de legătură între Bulevardul Decebal și strada Traian Blajovici
    Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie, o hotărâre pentru reconfigurarea viitoarei infrastructuri rutiere din zona viitorului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie, aflat în execuție pe strada Vlădeasa.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.