De atunci, Maria Schneider a început să adune haine. Şi a adunat atâtea că nici ea nu le mai ştie numărul. În 21 de încăperi din locuinţa ei din Oradea e plin de haine, sortate pe diferite culori. Dragostea pentru artă şi frumos a moştenit-o de la părinţii ei. Maria provine dintr-o familie de artişti. Mama ei a fost maestru de balet, iar sora ei, balerină la Teatrul de Operă din Bucureşti. Tatăl ei a fost a fost actor amator.
De la pian la haine
Maria Schneider a studiat pianul şi dansul la Şcoala Populară de Artă din Oradea. Aşa a ajuns maestru de dans şi profesoară de pian. Ea a predat ani buni la şcoala la care a învăţat. Paralel, în anul 1953, a absolvit şi Şcoala Tehnică Financiară la Oradea. La vârsta de 43 de ani, Maria a fost o pianistă renumită în comunitatea locală a acelei vremi. Şase ani a lucrat la Teatrul de Păpuşi din Oradea, apoi s-a angajat profesoară la Clubul Şcolar Sportiv din Oradea. La pian nu a renunţat niciodată. După ce s-a pensionat a cântat în biserici, la acest instrument muzical, timp de 16 ani. Concomitent cu munca şi studiile Maria Schneider a dezvoltat pasiunea pentru costume.
Încercări
După 1989, împreună cu colega ei de la Clubul Sportiv Şcolar, Carmina Popescu, a deschis la ea acasă un curs pentru manechine şi de aerobic. La o reprezentaţie a fost invitat, printre alţii, şi Meleg Attila, directorul Clubului Tempo, care a chemat-o să organizeze expoziţii. El i-a propus să deschidă un teatru de păpuşi, privat, la ea acasă. De atunci a devenit cunoscută şi împrumută la preţuri derizorii haine pentru carnaval. O haină este împrumutată la un preţ de 5 – 10 lei, însă asta rămâne o pasiune şi nu o afacere. Preţul este aceleaşi, indiferent de perioada de timp pentru care închiriază îmbrăcămintea. Sunt însă mulţi care „uită” să-i înapoieze lucrurile. Sunt mulţi şi cei cărora le împrumută hainele, fără a primi ceva în schimb. Copiii, părinţii, dascălii şi vârstnicii îi calcă pragul de fiecare dată când participă la un bal mascat. „Oamenii cu bani sau patronii vin să le împrumut haine de carnaval pentru copii lor şi îmi lasă în schimb salam, farfurii sau alte obiecte”, mărturiseşte ea. Materialele le cumpără din banii ei şi le confecţionează în funcţie de cerinţe. An de an îi trec pragul în jur de 100 de persoane.
Bătrânica spune că nu a încercat să facă din acestă pasiune o carieră, pentru că a fost învăţată de bunica ei să fie modestă, pentru că – după cum crede ea – calităţile o vor scoate în evidenţă. În plus, spune că acest lucru îi umple timpul, iar faptul că este pensionară nu o determină să renunţe la pasiunea ei, ba dimpotrivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!