Spre sfârșitul intervalului temperaturile vor reveni la valori normale, iar regimul pluviometric se va menține echilibrat. Precipitațiile vor fi, în general, în limite normale, cu ușoare deficite în unele regiuni.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o atenţionare Cod galben de ploi şi ninsori la altitudini mari, valabilă până sâmbătă în mare parte din ţară, a relatat ProTV.
Precipitațiile vor avea caracter de aversă, însă în cursul zilelor de vineri și sâmbătă acestea vor fi însoțite izolat și de descărcări electrice, formându-se și condiții de grindină. În perioade scurte sau chiar până la finalul intervalului, cantitățile de apă vor fi cuprinse între 20 și 30 l/mp sau în unele locuri chiar și 40 – 60 l/mp.
În Carpaţii Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă şi în Carpaţii Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10 – 20 cm, a mai scris sursa menționată anterior.
Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni
Săptămâna 6 – 13 aprilie
Temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nordice și nord-estice. Regimul pluviometric va fi aproape de cel obișnuit în majoritatea regiunilor, singurul deficit înregistrându-se doar în regiunile vestice.
Săptămâna 13 – 20 aprilie
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile, a mai scris ProTv.
Săptămâna 20 – 27 aprilie
Valorile termice vor fi apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă, la nivelul țării. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară în majoritatea zonelor.
Săptămâna 27 aprilie – 4 mai
Temperatura medie înregistrate vor fi în jurul celor specifice pentru acest interval, pe teritoriul țării. Cantitățile de precipitații vor fi și ele, la rândul lor apropiate de cel obișnuite pentru această săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!