BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru incendii în 24 de ore: Pompierii au intervenit în Oradea, Aleșd, Tinca și Uileacu de Munte

Patru incendii în 24 de ore: Pompierii au intervenit în Oradea, Aleșd, Tinca și Uileacu de Munte

De Bihon.ro
la 6 January 2022 12:03

Patru incendii în 24 de ore: Pompierii au intervenit în Oradea, Aleșd, Tinca și Uileacu de Munte

FOTO: ISU Crișana
6 January 2022 12:03
Pompierii bihoreni au intervenit încă de la miezul nopții de miercuri spre joi pentru stingerea a două incendii în Oradea și Tinca.
Scris de Bihon.ro - Pompierii bihoreni au intervenit încă de la miezul nopții de miercuri spre joi pentru stingerea a două incendii în Oradea și Tinca.

Trimite articolul

X

În jurul orei 00:20, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Podului din municipiu.

[eadvert]

La sosirea gărzii de intervenție, flăcările se manifestau violent la containere de gunoi amplasate într-un țarc, existând un risc ridicat de extindere a acestora la autovehiculele aflate la aproximativ 50 de centimetri de focarele de incendiu. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în circa 10 minute de la primirea apelului, salvând autoturismele parcate în imediata proximitate.

Cercetările pompierilor indică că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de o țigară nestinsă aruncată la întâmplare. În urma incendiului au ars două containere de gunoi din plastic și deșeuri menajere.

Incendiu auto în Tinca

Un alt incendiu s-a produs în jurul orei 01:55, la o mașină parcată pe o stradă din Tinca.

Echipajele Gărzii de Pompieri Tinca au fost mobilizate pe strada Avram Iancu din localitate, unde au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la un autoturism, cu posibilitate de propagare la locuința în apropierea căreia autovehiculul era parcat.

Incendiul, generat, cel mai probabil de un scurtcircuit, a fost stins rapid de echipajele de pompieri. În urma evenimentului au ars geamurile din spate și luneta mașinii, o parte din portbagaj și două anvelope.

Incendii din cauza unei afumători și a unui coș de fum necurățat

Miercuri, 05 ianuarie, pompierii Stației Aleșd au stins un incendiu izbucnit la coșul de fum necurățat de funingine al unui bloc de locuințe situat pe strada Ciocârliei din localitate, împiedicând producerea de daune materiale.

În aceeași zi, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o construcție auxiliară din curtea unei gospodării situate în localitatea Uileacu de Munte, comuna Paleu.

Pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, împiedicând propagarea incendiului la locuința situată la câțiva centimetri de construcția afectată de flăcări.

În urma incendiului au ars o afumătoare și bunuri depozitate în magazie.

FOTO: ISU Crișana

„Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, produs de utilizarea focului deschis în spații închise, în interiorul magaziei fiind improvizată o afumătoare”, a precizat maiorul ISU Crișana, Camelia Roșca.

Recomandări preventive

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:

• se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie;

• se interzice folosirea afumătoarelor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.

Trimite articolul

X
Taguri:
incendii bihor ,
interventii pompieri bihoreni

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cutremur în vestul țării, la aproximativ 110 kilometri de Oradea. Ce magnitudine a avut seismul
    Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în apropierea municipiului Arad. Potrivit datelor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a fost înregistrat la ora 03:59, ora locală a României.

    Economic

    Angajații din instituțiile publice și pensionarii și-ar putea primi mai repede drepturile salariale câștigate în instanță
    Angajații din instituțiile și autoritățile publice care au obținut în instanță drepturi salariale și îndeplinesc condițiile de pensionare ar putea încasa mai rapid sumele restante, fără aplicarea eșalonării pe cinci ani valabile în prezent.

    Economic

    Tinerii care ies din sistemul de protecție pot primi indemnizație până la 26 de ani. Ce condiții trebuie îndeplinite?
    Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială și au părăsit sistemul pot primi, în 2026, o indemnizație lunară de 3.170 de lei, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Examen pentru titlul de medic, stomatolog sau farmacist specialist, la Oradea
    96 de candidați sunt înscriși în centrul universitar Oradea la sesiunea pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist, care începe miercuri, 7 octombrie. Examenul aduce o premieră: proba scrisă se desfășoară cu subiecte unice la nivel național pentru fiecare specialitate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ANAF pregătește noi controale la firme. Mașinile second-hand și bunurile de lux, în vizorul inspectorilor
    Firmele care au trecut pe cheltuieli achiziții costisitoare sau au investit în amenajări de agrement fără o legătură clară cu activitatea economică intră în atenția ANAF. Fiscul anunță controale punctuale, iar societățile care urmează să fie verificate vor fi selectate după analiza datelor fiscale. 1

    BIHON Sport local

    Orădeanul Ioan Dzitac a fost învins în 16-imile de finală ale categoriei 73 kg la Campionatul Mondial de Judo
    La Baku (Azerbaidjan) au loc în aceste zile întrecerile Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X