De asemenea nu e bine să vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii. Respectaţi întotdeauna culorile semaforului electric, circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public şi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci. Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada, deoarece comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic.
Pentru pietoni
Poliţiştii bihoreni reamintesc câteva recomandări de care toţi participanţii la trafic trebuie să ţină cont atunci când se află în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă. Astfel e recomandat să traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!