Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Bihor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au asigurat managementul șederii în România pentru 4.118 persoane. Dintre acestea, 2.191 au fost imigranți din state terțe (cel mai mulți fiind din Republica Moldova, Bangladesh, Egipt și Israel), iar 1.927 sunt cetățeni ai Uniunii Europene, majoritatea fiind din Italia, Ungaria, Germania și Austria.
„Au fost depistați 101 străini aflați în situații ilegale. Pentru 16 dintre aceștia au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României. De asemenea, au fost acordate 1.152 de avize de angajare pentru lucrători permanenți. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.600 de lei”, a precizat comisarul șef Săndel Dima.
Potrivit acestuia, o parte dintre cei care și-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României au avut ca scop reîntregirea familiei, fiind membri de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE, iar alții au dorit să se stabiliească în țara noastră pentru angajare în muncă.
„În anul 2021, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 1.250 de permise de pentru ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 447 de certificate de înregistrare a cetățenilor europeni şi au fost emise 25 de cărți de rezidenţă permanentă. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 1.975 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.152 de avize de angajare/ detașare pentru lucrători permanenţi”, a explica Săndel Dima.
Polițiștii de la Imigrări au organizat acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 101 cetățeni străini aflați în situații ilegale.
„Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 16 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare și termenul pentru plecare voluntară de pe teritoriul României. 73 de persoane au fost cazate în centrul de custodie publică până la îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul național și a fost instituită măsura interdicției de intrare în România pentru 5 ani. 15 persoane au solicitat o formă de protecție internațională după depistare. Controlul permanent pentru respectarea legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului”, a precizat Dima.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!