Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie Emil Racoviţă în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea se stabilesc soluţiile cerute de această amenajare şi măsurile specifice de protecţie, iar la 16 iulie 1980 Pestera Ursilor intră în circuitul turistic al ţării ca cea dintâi cavitate subterană amenajată la nivelul tehnicii mondiale.
Vizita începe în Galeria Urşilor sau Galeria Oaselor, care adăposteşte 1500 de piese, 140 de cranii şi numeroase culcuşuri ale ursului de peşteră. Pe pereţii acestor galerii se observă zgârieturi adânci lasate de labele urşilor, a căror dispariţie misterioasă s-ar datora, dupa unele presupuneri, încălzirii climei, izbucnirii unei epidemii sau, poate, unui cataclism natural care ar fi blocat ieşirile peşterii. Acest urs, dispărut cu mai bine de 15000 ani în urmă, atingea frecvent 3 m lungime.
La capătul galeriei urmatoare, “Emil Racoviţă“, se află un schelet întreg de urs expus, în poziţia în care l-a suprins moartea. Fosilele altor animale disparute în urma cu mai multe zeci de mii de ani ( o specie de capra neagra, ibexul, leul si hiena de pestera) descoperite aici, trezesc interesul specialiştilor.
A treia galerie ce poate fi vizitată este Galeria Lumânărilor, unde te întâmpină o adevărată pădure de stalagmite de un alb imaculat si neatins de mâna omului. La capătul acestei galerii, poteca turistică îşi face cu greu loc prin desimea concreţiunilor şi, prelungită cu un tunel artificial, lung de 16m, răzbate în cele din urmă la suprafaţă, încheind astfel traseul vizitabil al peşterii.Traseul subteran este parcurs în 45 de minute. Temperatura în Pestera Ursilor oscilează tot anul în jur de 10 grade.
Citiți principiile noastre de moderare aici!