BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pianista Adriana Paler şi dirijorul Cristian Spătaru, invitaţii Filarmonicii

Pianista Adriana Paler şi dirijorul Cristian Spătaru, invitaţii Filarmonicii

De Camelia Bușu
la 20 February 2023 17:00 Reactualizat la: 20 February 2023 19:43

Pianista Adriana Paler şi dirijorul Cristian Spătaru, invitaţii Filarmonicii

20 February 2023 17:00 Reactualizat la: 20 February 2023 19:43
Concertul Ravel & Berlioz va avea loc joi, 23 februarie, la ora 19, în sala de concerte Enescu-Bartok.
Scris de Camelia Bușu - Concertul Ravel & Berlioz va avea loc joi, 23 februarie, la ora 19, în sala de concerte Enescu-Bartok.

Trimite articolul

X

Concertul de joi, 23 februarie, al Filarmonicii de Stat Oradea pune în evidență muzica clasică franceză. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Spătaru, iar la pian solista Adriana Paler.

Lucrarea programatică Pelléas et Mélisande de Gabriel Fauré deschide programu Filarmonicii. Pelléas et Mélisande este un titlu care a inspirat mulți compozitori, Gabriel Fauré însă a fost primul care l-a abordat. Titlul inițial se referă la piesa de teatru simbolistă, scrisă de belgianul Maurice Maeterlinck în anul 1893. După ce a fost abordată de Fauré, Pelléas et Mélisande a intrat în creația lui Claude Debussy, sub formă de operă, dar a și traversat granițele Franței, devenind poem simfonic în creația austriacului Arnold Schönberg și piesă incidentală la finlandezul Jean Sibelius.

Suita este compusă din patru părți: Prélude , Fileuse , Sicilienne și Mort de Mélisande și uneori este interpretat și Cântecul Melissandei, în orchestrația lui Koechlin.

Concertul pentru pian și orchestră în Sol Major a fost compus de către Maurice Ravel între 1929-1931 și cuprinde trei părți: Allegramente, Adagio assai și Presto. Ravel a declarat faptul că această piesă nu este una de profunzime, ci scopul ei este de a înveseli ascultătorul, în maniera lui Mozart și a lui Saint-Saëns. În concert se pot identifica influențe din muzica jazz și din muzica populară bască. Premiera lucrării a avut loc la Paris în anul 1932, având-o ca protagonistă pe Marguerite Long, alături de Orchestra Lamoureux, condusă chiar de Maurice Ravel.

Joi seara se va afla la pian Adriana Paler. Pianista provine din Transilvania, însă și-a definitivat studiile la Viena. Prezența ei pe scenă şi profunzimea artistică i-au adus 27 de premii pianistice. La Universitatea de Muzică și Arte frumoase din Viena și-a primit masterul în interpretarea pianistică în 2007 și diploma de pedagogie cu distincție în 2018.

Ca profesoară de pian la Institutul pentru Pian de Concert al Universității de Muzică din Viena, membru al juriului la concursuri de pian sau ca lector la Academia de pian Eilat din Israel, Adriana Paler este o prezență foarte apreciată. În 2023, albumul ei de debut „FREE” va fi lansat cu lucrări de Mussorgsky, Liszt, Ravel, Bartok, înregistrate în Sala Mozart din Wiener Konzerthaus. „Sunt extrem de bucuroasă să cânt în această joi, 23 februarie, în sala Enescu-Bartok, iubitul meu concert Ravel în sol major cu Filarmonica de Stat Oradea și minunatul dirijor Cristian Spataru. Vino și fii alături de mine în muzică!”, a scris pianista pe pagian sa de Facebook.

Simfonia fantastică este denumirea uneia dintre cele mai cunoscute simfonii din toate timpurile. Lucrarea programatică a fost compusă de către Hector Berlioz în 1930 și este o piesă importantă din perioada de început a Romantismului muzical. Premiera ei a avut loc la Conservatorul din Paris, la 5 decembrie 1830. Simfonia care va încheia programul de joi al Filarmonicii orădene creionează povestea unui artist foarte talentat care s-a otrăvit cu opiu din cauza unei iubiri neîmpărtășite și fără speranță.

La pupitrul dirijoral de va afla Cristian Spătaru, un tânăr dirijor din Republica Moldova, care se bucură deja de o carieră internațională. Născut în anul 1993 la Chișinău, Cristian Spătaru a absolvit Universitatea de Muzică din Viena, studiind dirijat de orchestră cu Mark Stringer și dirijat coral cu Alois Glassner, iar compoziția cu Michael Jarrell. În iunie 2021 și-a susținut examenul final de dirijat la Musikverein în Viena cu o lucrare din creația lui George Enescu. Printre premiile obținute se numără Premiul al II-lea la Premio Guido Cantelli, ediția 2022 și premiul pentru „Cel mai bun dirijor român” în cadrul Competiției Internaționale de Dirijat Jeunesses Musicales la edițiile din 2019 și 2021.

[eadvert]

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un moment special pentru medicii din Oradea: întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea la Vatican
    Un grup de medici, asistenți medicali și studenți din Oradea a participat miercuri, 9 septembrie, la audiența generală a Papei Leon al XIV-lea, în Piața Sfântul Petru din Vatican.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sute de locuri de muncă disponibile în Bihor. Spitalul Județean caută aproape 400 de angajați
    Bihorenii care își caută un loc de muncă au, în această săptămână, 874 de oportunități de angajare în județ.

    Bihon CSM Oradea

    CSM Oradea s-a calificat în semifinalele Cupei României. Poloiștii orădeni au câștigat meciul cu Rapid București
    Ediția 2026-2027 a Cupei României la polo a continuat la Bazinul CJ Vrancea din Focșani.

    BIHON CAO

    Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    FC Bihor

    FC Bihor a mai adus un jucător ofensiv. A jucat în prima ligă din Bosnia-Herțegovina!
    Perioada de transferări s-a încheiat, dar FC Bihor continuă să legitimeze jucători. Liber de contract, bosniacul cu cetățenie croată, Ilija Bagaric (27 de ani) a fost prezentat ca noul jucător al „roș-albaștrilor”.

    Cultură

    Proiectul Motherland, la al treilea eveniment: concert de jazz-rock simfonic la Sinagoga Neologă Sion
    Motherland este un proiect născut din moștenirea multiculturală a Transilvaniei.

    FC Bihor

    Erik Lincar: „Cu siguranță așteptările erau mult mai mari și la ei și noi credeam că o să fim undeva mult mai sus în clasament”
    Confruntarea FC Bihor Oradea – Steaua București găsește cele două grupări pe locuri pe care nu mulți le-ar fi anticipat înainte de startul sezonului 2026/2027. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X