„Apelul 112 a intrat la ora 15:50 polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe o stradă din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, s-a produs un accident rutier”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident a fost implicat un tractor agricol cu remorcă, care, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat un pieton.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, i-au provocat decesul, la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate de personalul medical.
Momentan, traficul rutier este blocat pe respectiva secțiune de drum și dirijat de polițiști.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!