O întâlnire caldă şi plină de emoţie a fost lansarea, joi, 24 aprilie, la Librăria Humanitas, a celui mai recent număr al revistei „Familia”, 3/2025, dedicat poetului Ioan Moldovan, care s-a stins din viaţă în toamna anului trecut. A fost un eveniment special în care redactorii Mircea Pricăjan, Miron Beteg şi Mihók Tamás l-au omagiat pe cel ce a fost redactor-șef și apoi director al revistei „Familia” timp de 30 de ani.

„Aş vrea să îi mulţumesc lui Ioan Moldovan. Să-i mulţumesc nu doar că a condus revista vreme de 30 de ani, ci că a făcut un gest pe care foarte, foarte puţini oameni din jurul revistei l-au făcut. Acela de a rămâne alături de revistă, atunci când aceasta putea foarte bine să îşi înceteze apariţia, o sincopă cum a mai avut de-a lungul istoriei ei, doar că atunci a fost vorba de război. Ioan Moldovan a rămas alături de revistă, alături de noi, a făcut parte din echipă în continuare, şi pentru lucrul ăsta eu cel puţin îi voi rămâne, cât voi trăi, recunoscător”, a spus în deschiderea evenimentului Mircea Pricăjan.

Ioan Moldovan a fost şi rămâne figura centrală, din punct de vedere cultural, a oraşului Oradea, sublinia Miron Beteg. În contextul spaţiului intimităţii pe care îl avem fiecare, atât cel emoţional cât şi cel intelectual, redactorul aminteşte de acei câţiva puţini oameni pe care te poţi baza în viaţă, „care prin existenţa lor fac să fii şi tu ceea ce eşti, care îţi rămân alături şi în bucurie şi în tristeţe, care îţi suportă şi eşecurile dar şi împlinirile, oameni care pur şi simplu, suportându-te pe tine, te fac să simţi că totuşi viaţa e suportabilă”. Pentru Miron Beteg, un astfel de om a fost Ioan Moldovan, „un punct fix, reper de neclintit în toate straturile existenţei.”

A fost mult prea îngăduitor cu un anumit tip de texte şi cu un anumit tip de oameni spunând că „nu poţi aduna grâu fără să împrăştii în jur şi pleavă”. Avea o calitate „extraordinar de fină” a umorului, dar şi a ironiei şi a autoironiei, a punctat redactorul, căruia Ioan Moldovan spune că i-a fost coleg, şef, prieten şi „co-frate”.

Miron Beteg a încheiat mărturisind că nu-i simte lipsa. „Încă îl aud, încă îl vâd, încă ascult cu mintea momentele în care mă dojenea. Îl aud recitând din marii poeţi şi mi-l închipui doar rătăcit undeva prin Codrii Libanului, într-un loc în care nu are semnal la telefon”.

Un veritabil patrimoniu

Mihók Tamás a vorbit despre Ioan Moldovan ca despre unul dintre marii poeţi opzecişti ai ţării. Îl individualizează mai întâi conceptul de „mainimic”, un cuvânt născut în poezia sa, ce funcţionează ca „principal ordonator al creditului transcedental pe care poetul să străduieşte să îl achite scriind”.

Al doilea aspect care l-a individualizat a fost temperamentul care i-a direcţionat poezia, fiind cvasiconstant de-a lungul celor 13 volume publicate, spune Mihók Tamás.

„Deşi versurile lui Ioan Moldovan se remarcă printr-o exaltare a spiritului, această exaltare este cumva atent controlată, sau supravegheată. În spatele măştii poetice pledează un intelectual rafinat sau, vorbele lui Alexandru Cistelecan, un «gurmand al lumii»”

Iar al treilea aspect care îl individualizează, punctează Mihók Tamás, se referă la „camuflarea marilor mize existenţiale în cardiografii ale microfenomenelor proxime”. Cu alte cuvinte, poetul Ioan Moldovan găsea mereu o relevanţă dincolo de sensul mundan, de cele mai multe ori o relevanţă transcedentală, o tehnică eminamente optzecistă, pe care acesta a ridicat-o la rang de ars poetica.

La final, Mihók Tamás şi-a exprimat convingerea că raftul volumelor de poezie ale lui Ioan Moldovan constituie astăzi un veritabil patrimoniu.

În a doua parte a evenimentului, actriţa Teatrului „Regina Maria”, Carina Bunea, a recitat o selecție de poeme din creația lui Ioan Moldovan, descoperindu-l şi trecându-i prin filtrul propriu versurile profunde, secondată fiind de violonista Filarmonicii de Stat Oradea, Ioana Dascălu, care cu sensibilitate şi măestrie a impresionat publicul. De la întâlnire s-a plecat cu sufletul plin, aşa cum ar fi vrut poetul, ca mai apoi „să rămână doar bucuria”.