BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poluare cu cântec la OMV Petrom în Suplacu de Barcău

Poluare cu cântec la OMV Petrom în Suplacu de Barcău

la 6 February 2018 23:22 Reactualizat la: 6 February 2018 23:25
6 February 2018 23:22 Reactualizat la: 6 February 2018 23:25
Neînţelegeri între OMV Petrom şi familia păgubită cu privire la suprafaţa afectată de poluare.
Scris de Demian - Neînţelegeri între OMV Petrom şi familia păgubită cu privire la suprafaţa afectată de poluare.

Trimite articolul

X

O poluare produsă pe data de 30 decembrie în localitatea Suplacu de Barcău a fost anunţată la Garda de Mediu şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor abia pe data de 4 ianuarie. Deşi, conform legislaţiei în vigoare, poluatorul are obligaţia ca în timp de două ore de la producerea incidentului să anunţe autorităţile de mediu, OMV Petrom a anunţat spargerea unei conducte de ţiţei, care se afla în curtea unui localnic din Suplacul de Barcău, mult mai târziu. Incidentul nu se încheie aici. Deşi a trecut mai bine de o lună de la producerea poluării, abia zilele acestea s-a intervenit pentru realizarea decontaminării, deoarece compania şi oamenii afectaţi nu s-au înţeles cu privire la cuantumul despăgubirilor.

„Acesta este un caz-şcoală, cu care nu ne-am mai confruntat”, a precizat Mihai Togor, şeful Gărzii de Mediu, Comisariatul Judeţean Bihor.

Telenovelă

„În urma informării din 4 ianuarie făcute de OMV Petrom atât Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor cât şi APM Bihor, am planificat ca a doua zi echipe mixte să se deplaseze la faţa locului. S-a constatat că s-a spart respectiva ţeavă şi că OMV Petrom, conform Ordonanţei 68, a realizat intervenţia de urgenţă în sensul remedierii avariei, care s-a realizat în 30 decembrie, iar pe 31 a mai făcut lucrări pentru o maximă siguranţă a integrităţii conductei. De asemenea, s-a dispus un set de măsuri: inventarierea suprafeţei şi cantităţii de teren afectate – termen de realizare 10 ianuarie, notificarea celor două instituţii cu privire la inventariere – termen 11 ianuarie, respectiv ecologizarea terenului afectat – termen 17 ianuarie. De aici a început o adevărată telenovelă”, spune şeful Gărzii de Mediu Bihor. Asta pentru că OMV Petrom şi bihorenii în curtea cărora s-a produs poluarea nu au ajuns la o înţelegere.

Între 100 şi 700 mp

Nemulţumit de Nota de constatare în care se arăta că 100 metri pătraţi au fost afectaţi de poluare, în timp ce expertiza extrajudiciară cerută de familia păgubită indica o suprafaţă de 700 metri pătraţi, proprietarii terenului nu au permis accesul echipei care trebuia să decontamineze solul. Fapul că echipa mixtă a Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor şi a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor s-a deplasat la locul poluării cu un autoturism al OMV Petrom i-a determinat, de asemenea, pe cei în curtea cărora s-a produs poluarea să-şi pună nişte semne de întrebare privind imparţialitatea comisarilor de mediu.

Pe de altă parte, în funcţie de mărimea suprafeţei afectate de poluare, şi despăgubirea cerută de cei afectaţi de poluare creşte.

„Astfel de neînţelegeri nu privesc nici Garda de Mediu, nici Agenţia de Mediu. Noi nu putem să ne implicăm în negocierile dintre cele două părţi. Pe noi, ca şi Gardă de Mediu, ne interesează ca acel teren să fie ecologizat”, a spus Mihai Togor în cadrul conferinţei de presă organizate marți pe acestă temă.

După mai multe runde de negocieri eşuate pe data de 2 februarie, în urma unui control la faţa locului, la care au luat parte – pe lângă reprezentanţii GN de Mediu – și reprezentanți ai APM, OMV Petrom şi ai primăriei din localitate, proprietarii şi-au dat acceptul ca firma subcontractoare angajată de OMV Petrom să demareze lucrările de ecologizare. Lucrări care, conform reprezentanţilor GN de Mediu, au început luni.

Sancţiuni

Pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei 68/2007, respectiv pentru raportarea cu întârziere a poluării, comisarii de mediu au amendat OMV Petrom cu 50.000 lei.

Cu toate că, conform aceluiaşi act legislativ, proprietarii trebuie să permită accesul – lucru care în cazul de faţă s-a produs abia după o lună – bihorenii în curtea cărora s-a produs poluarea nu au fost amendaţi. Acest lucru s-a întâmplat pentru că în cele din urmă au permis accesul, iar în lege nu se prevede nicio sancţiune pentru tergiversare.

„Vreau să transmit un mesaj ferm: în astfel de situaţii poluatorul întotdeauna plăteşte, inclusiv pentru ecologizarea suprafeţelor poluate. Pentru realizarea ecologizării, şi proprietarii au obligaţia de a permite accesul în acest scop. Pentru noi acesta a fost, după cum spuneam, un caz-şcoală, iar legislaţia în domeniu ar putea fi îmbunătăţită, pentru a grăbi operaţiunile de ecologizare”, a concluzionat comisarul-şef al GNM Bihor.

Conform statisticilor Gărzii de Mediu Bihor, OMV Petrom a primit în anul 2015 7 sancţiuni contravenţionale, în 2016 două sancţiuni contravenţionale, iar anul trecut două sancţiuni pentru diferite abateri de mediu.

Trimite articolul

X
Taguri:
omv petrom ,
poluare ,
Suplacu de Barcău

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Debut victorios în noua campanie din FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Fribourg Olympic
    „Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 12.10.2026 - 17.10.2026 - PL Stei + PL Salonta + PL Alesd + PL Oradea + PL Rural + PL Beius

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu violent la un depozit din Tileagd. Opt echipaje de pompieri, mobilizate la fața locului
    În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe Târgul de toamnă de la Fechetău. Cea mai mare piață de vechituri din Estul Europei îşi aşteaptă vizitatorii la Negreni
    Ediția de toamnă a „Târgului de la Fechetău”, de la Negreni, începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie. Evenimentul, cu o tradiție de câteva secole, reunește comercianți și vizitatori din țară și din străinătate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CCR a declarat neconstituțională legea prin care Cociuba Mare urma să fie inclusă pe listele zonelor cu resurse turistice
    Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.

    BIHON Sport local

    Un nou campus pentru portari organizat de DLB Goalkeeper Academy
    Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X