Oraşul sud-corean Daegu a găzduit recent Jocurile Mondiale ale Pompierilor. Au concurat reprezentanţi din peste 40 de ţări la peste 60 de discipline sportive. Din delegaţia României, compusă din 35 de sportivi, a făcut parte şi un subofiţer al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al Judeţului Bihor, acesta reuşind şi în acest an să urce pe una din treptele podiumului de premiere. Adrian Bogosel, din în cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Oradea, este legitimat la clubul C.S.M. Liberty Oradea, având în parmares mai multe titluri naţionale şi internaţionale la judo.
În cadrul acestei competiţii, subofiţerul a concurat în trei ramuri sportive, reuşind să câştige câte o medalie la fiecare dintre ele. Astfel, la judo, sportul în care s-a consacrat şi la echipa de club, a concurat la categoria – 90kg, reuşind să obţină medalia de argint, fiind învins în finală de reprezentantul Kuweitului.
Reuşind în timp foarte scurt să se încadreze la categoria 86 kg, sportivul orădean a concurat şi la lupte libere unde a ocupat un meritoriu loc III.
Aur la canotaj
O performanţă considerată de excepţie a acestui sportiv este şi participarea în proba de dublu la canotaj, unde a făcut pereche cu un pompier din cadrul ISU „Dealu Spirii” Bucureşti. Cu toate că sportul pe apă nu se înrudeşte cu sportul de contact, orădeanul şi coechipierul său au reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câştigând medalia de aur. Rezultatele obţinute de sportivul orădean sunt rodul unei munci asidue, pe care acesta o îmbină cu meseria de pompier, comanda ISU „Crişana” acordându-i sprijinul necesar în pregătirea pentru marea performanţă.
Reamintim că Bogosel a cucerit medalia de aur a probei de judo 90 kg, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, desfăşurat în august 2009 la Vancouver.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!