BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Porc în viu sau din magazin? Bihorenii își pregătesc masa de Crăciun după buzunar și… după gust

Porc în viu sau din magazin? Bihorenii își pregătesc masa de Crăciun după buzunar și… după gust

De Ramona Pașcu
la 23 November 2025 07:45 Reactualizat la: 20 November 2025 11:07

Porc în viu sau din magazin? Bihorenii își pregătesc masa de Crăciun după buzunar și… după gust

23 November 2025 07:45 Reactualizat la: 20 November 2025 11:07
Pe măsură ce sărbătorile de iarnă se apropie, bihorenii au intrat deja în febra căutării cărnii de porc. Fie că aleg porcul viu, cumpărat direct din gospodării, sau preferă carnea gata tranșată din supermarketuri, dilema rămâne aceeași: ce variantă este mai avantajoasă?
Scris de Ramona Pașcu - Pe măsură ce sărbătorile de iarnă se apropie, bihorenii au intrat deja în febra căutării cărnii de porc. Fie că aleg porcul viu, cumpărat direct din gospodării, sau preferă carnea gata tranșată din supermarketuri, dilema rămâne aceeași: ce variantă este mai avantajoasă?

Trimite articolul

X

În piețele din Bihor și pe platformele online, porcul viu se vinde acum cu prețul între 10 și 15 lei/kg, ușor sub prețurile cerute în alte județe, unde anunțurile ajung frecvent la 16-18 lei/kg. Micii crescători bihoreni spun că au încercat să mențină tarifele la nivelul de anul trecut, deși costurile de producție au crescut.

„Oamenii vor porc de casă, dar mulți nu mai au unde sau cu cine să-l taie. Cei mai mulți aleg să cumpere carcasă”, spune un crescător din zona Sâniob.

Chiar dacă porcul viu pare o investiție bună, crescătorii atrag atenția că pierderile la sacrificare sunt de aproximativ 25-30%. Practic, dintr-un porc de 200 kg, cumpărătorul rămâne cu aproximativ 144 kg de carne, ceea ce ridică prețul final la aproape 21 lei/kg – un cost comparabil cu oferta magazinelor.

„Eu cumpăr porc în viu în fiecare an. Nu mă interesează că pierd, vreau carne adevărată”

Pentru a înțelege de ce mulți bihoreni rămân fideli tradiției, am stat de vorbă cu domnul Gavril, un orădean care cumpără în fiecare an porc viu pentru Crăciun. Întrebat de către reporter de ce preferă carnea de porc direct de la producător, acesta a răspuns:

„Pentru mine nu se compară. Porcul cumpărat în viu știu de unde vine, știu ce a mâncat. Da, e mai mult de lucru, trebuie tăiat, pregătit… dar pentru mine Crăciunul fără asta nu e Crăciun”.

Bihoreanul mai spune că, deși costurile au crescut, decizia lui rămâne neschimbată.

„L-am luat cu 14 lei kilogramul. Da, costă bani mai mulți, dar când știu că am carne mai bună și slănină adevărată, pentru mine merită. Și dacă mai pierd la cântar, asta e. Nu cumpăr porc pentru economie, ci pentru calitate”, spune acesta.

Despre pierderile inevitabile după tranșare, domnul Gavril recunoaște că nu sunt deloc mici, însă pentru el nu reprezintă un motiv să renunțe la tradiție.

„Toți pierdem, asta e realitatea. Dar ce iei din magazin nu are șorici ca lumea, nu are gustul de odinioară. Eu fac jumări, cârnați, tobă, caltaboș… îmi ajunge până la Paște. Ritualul contează”.

Carnea gata tranșată, varianta preferată?

În supermarketurile din Oradea, carnea de porc se vinde începând de la 16 lei/kg, iar prețurile ajung până la 40 lei/kg pentru specialități. Printre cele mai căutate piese sunt următoarele:

  • Spata – circa 22 lei/kg
  • Pulpă – 22,9 lei/kg
  • Cotlet – 27-28 lei/kg
  • Ceafă – circa 30 lei/kg

Pentru mulți bihoreni, avantajul e clar: nu există pierderi, nu se risipesc bucăți, iar carnea vine gata verificată sanitar.

„E mai simplu. Iau doar ce gătesc și nu mă complic cu porci întregi”, spune o clientă întâlnită într-un supermarket din centrul Oradiei.

Cumpărăm tot porcul… deși nu-l mâncăm

Și în județ a crescut cererea pentru porcul de mangaliță, considerat o delicatesă datorită gustului și calității cărnii. Prețurile sunt însă pe măsură:

  • Porc viu – de la 18 lei/kg
  • Carcasă – 20 lei/kg
  • Cotlet / ceafă – 60-70 lei/kg
  • Pulpă fără os – curca 50 lei/kg

Producătorii locali spun că mangalița devine tot mai populară printre orădenii cu venituri mari, care preferă calitatea în locul cantității.

Direcția Sanitar-Veterinară Bihor le reamintește gospodarilor că niciun porc nu trebuie consumat înainte de rezultatul testului pentru Trichinella. O mostră de carne – de obicei din pilieri diafragmatici sau mușchi intercostali – trebuie dusă la medicul veterinar imediat după sacrificare.

Bihorenii care aleg să cumpere porcul întreg o fac din tradiție, dar recunosc că o mare parte din carne rămâne nefolosită. În ultimii ani, mulți preferă să cumpere doar ce gătesc de Crăciun: spată pentru sarmale, ceafă pentru friptură, costiță pentru caltaboș.

Trimite articolul

X
Taguri:
carne de porc ,
magazin ,
masa de craciun
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria Oradea a pus ochii pe fostul depou de locomotive. Licitația pentru cele 10 hectare începe de la 17 milioane de lei
    Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința din 26 martie, participarea municipiului la procedura de achiziție a unor active imobiliare scoase la vânzare de CFR Marfă, în cadrul valorificării bunurilor aflate sub sechestru ANAF.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un nou parc industrial în Oradea. 53 hectare de la Stațiunea de Cercetare Agricolă ar urma să treacă în proprietatea orașului
    Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 martie, hotărârea prin care municipiul își exprimă oficial acordul de principiu pentru preluarea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă (SCDA) Oradea, situată pe Calea Aradului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Investiții de peste 23 milioane lei în rețelele de apă și canalizare din cartierul Nufărul. Locuri noi de parcare
    Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 martie, trei hotărâri care vizează modernizarea rețelelor de apă și canalizare din cartierul Nufărul, în corelare cu proiectul de regenerare urbană pregătit de municipalitate pentru această zonă.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Colaborare între Primăria Oradea și Universitatea Partium pentru reabilitarea Pieței Concordiei. Valoarea lucrărilor, 3 milioane de euro
    Aleșii locali au adoptat, în ședința din 26 martie, hotărârea prin care se aprobă protocolul de colaborare dintre Primăria Oradea și Universitatea Partium, în vederea reabilitării Pieței Concordiei.

    Economic

    Guvernul a adoptat OUG pe carburanți fără avizul Consiliului Legislativ
    După mai multe zile de tensiuni politice și dezbateri aprinse între autorități și reprezentanții industriei energetice, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență menită să gestioneze criza de pe piața carburanților.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe DN 1, la Groși. Un autoturism s-a dat de mai multe ori peste cap, două persoane rănite
    Evenimentul rutier a avut loc joi, 26 martie, pe DN 1.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logo Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă!

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.