Poveste muzicală cu Statuar şi Hendrix

O sală de repetiţii la demisol pe Iuliu Maniu. Şase rockeri verterani la o masă, la un pahar de vorbă, depănând amintiri într-o pauză de multe ore de repetiţii. Se pregăteşte un concert de excepţie, „Statuar & Remember Jimi Hendrix”, pe vineri, 7 aprilie, la Bistro Blues Cafe.

De la opt seara încolo

E un privilegiu să asişti la poveşti de anii 70- 80, din vremea când pletele şi mesajul rock erau o problemă iar ascultatul emisiunii „Metronom” a lui Cornel Chiriac se făcea pe ascuns cu riscul să fii luat la întrebări de oamenii „roşii”.

Într-o lumină difuză, de discotecă, la un pahar şi o ţigară, chitaristul Vivi Repciuc, liderul formaţiei Statuar, povesteşte de vremea când vara cântau pe Litoral, iarna la munte şi primăvara-toamna plecau în turnee de câte o lună şi jumătate alături de trupe ca Semnal M, Compact sau Progresiv TM. Îşi aminteşte de întâlnirea cu Gabi Cociş în 83, când cânta în Prefix 990, şi unde Repciuc a colaborat apoi făcând naveta Oradea – Bistriţa. De cea cu Tase – toboşarul, în 81, pe Litoral, percuţionist la Progresiv TM.

Pe basistul Titi Onuţu îl roagă să povestească de parastasul lui Jimi Hendrix, la Mediaş, parastas ţinut în anul 2000, la 30 de ani de la moartea artistului. „M-am dus la biserică studiind preoţii, ca să văd cui mă pot adresa ca să înţeleagă. L-am găsit, m-a invitat la el acasă şi i-am spus părintelui că am o idee. A intuit. N-a fost foarte departe şi a zis: Nu cumva pentru John Lennon? Nu, pentru Jimi Hendrix. Părintele a acceptat până la urmă. „Facem şi pentru Hendrix, că şi el e robul lui Dumnezeu”.

Dar a spus: Trebuie să mă duc la Sibiu, la superiorii mei, să înfăţişez fapta şi să o supunem canoanelor, să vedem ce zic ei. I-am spus: Vreau să aduc materiale: amplificator Marshall asemănător cu cel pe care cânta Hendrix, portretul lui Hendrix şi steagul american. Şi preotul a zis: „Nu se acceptă. Trebuie întâi sfinţite şi asta durează, că profanăm. Nu se poate. Dar suntem de acord să facem această slujbă afară din biserică . Sigur că am fost de acord. Şi s-a filmat totul. Îmi plăcea când cantorul zicea: „Şi robului tău, Jimi Hendrix, Doamne Dumnezeule mare, odihneşte-i sufletul…” Am anunţat la radioul local că se ţine parastasul şi au venit patru prieteni de-ai mei şi mama unui alt prieten care întâmplător m-a întrebat: Ce e? Un parastas. Pot să vin şi eu? Şi a venit şi ea şi a suferit odată cu noi”.

Amuzat, râde cu ochi cu tot, ca un bunic şugubăţ şi de gaşcă. Vorbeşte de parcă ar scrie cărţi în eter. Mărturiseşte că scrie versuri. „Scriu despre femei. Şi nu despre toate. Despre acelea pe care selecţia mea riguroasă şi dură le-a permis să se apropie puţin mai mult de mine. Femeie. Ne eşti mamă dar şi soră/ Eşti mireasă dar şi noră/ Copiliţă, apoi majoră/ Şi din toate o frântură/ Proapătă de dus la gură”.
Impresionaţi de talentul scriitoricesc şi amuzaţi de povestea parastasului, revin la concertul de vineri seara. Ideea a fost a lui Vivi Repciuc dar a plecat de la intenţia lui George Baicea de acum câţiva ani, care îşi dorea să cânte cu Statuar. Cei doi au cântat prima dată în Bucureşti, în Frankie Club Cafe, o oră, pe negativ, fără nicio repetiţie

. Au avut acelaşi limbaj, un discurs fără vorbe, au crescut cu aceeaşi şcoală de valori: Deep Purple, Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Pink Floyd. Au păstrat legătura şi acum a venit momentul acelui concert cu Statuar. „Pe lângă faptul că sunt onorat să cânt cu ei – suntem şi prieteni-, îi invidiez foarte tare. Deşi după revoluţie s-ar fi crezut că va exploda toată mişcarea artistică în diverse direcţii, a fost exact invers. În vremea comunistă ei au funcţionat pe post de vedete internaţionale – cu toate festivalurile, cu toate turneele… Sau bucurat de viaţa asta din plin. Acum aşa ceva nu mai există”.

George Baicea a descoperit chitara la 14 ani, ascultând înregistrările lui Jimi Hendrix. A scos patru albume: „Prins în trafic” în 1999, „Trafic greu” în 2001, „Cinderrella” în 2005, în care îl are ca invitat pe jazz-manul american de culoare, Steve Clarke şi „Vintage Stories : Jamming in Germany”, album înregistrat la cântări de club din Germania. De 15 ani are un trio şi colaboreaza cu Alexandru Andrieş din 93.

Aşa cum se autodefinesc, „refugiaţi de război”, cei cinci (Gabriel Cociş – solist vocal, Tase Pârvu – tobe, Titi Onuţu – bas , Vivi Repciuc – chitară şi invitatul George Baicea) vor, vineri seara, să spună una din poveştile muzicale care au fost atâţia ani de zile fundamentul atâtor trupe rock.

La Bistro Blues Cafe se vor asculta compoziţii proprii Statuar şi coveruri, iar apoi un remember Jimi Hendrix, într-un dialog al chitarelor Gabriel Baicea – Vivi Repciuc. Spectacolul, atmosfera, povestea se vor crea „din mers”, pe scenă. Să fiţi acolo!