BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea Băncii pentru Alimente Oradea. Cinci ani de luptă împotriva risipei și 6,2 milioane de porții de mâncare oferite celor aflați în nevoie

Povestea Băncii pentru Alimente Oradea. Cinci ani de luptă împotriva risipei și 6,2 milioane de porții de mâncare oferite celor aflați în nevoie

De Mădălina Cristea
la 14 March 2025 17:32

Povestea Băncii pentru Alimente Oradea. Cinci ani de luptă împotriva risipei și 6,2 milioane de porții de mâncare oferite celor aflați în nevoie

14 March 2025 17:32
În cei cinci ani de existenţă, Banca pentru Alimente Oradea a reuşit să salveze de la risipă 3134 de tone de alimente, donații cu o valoare contabilă de 32 de milioane de lei, transformate în 6,2 milioane de porţii de mâncare pentru cei aflaţi în nevoie.
Scris de Mădălina Cristea - În cei cinci ani de existenţă, Banca pentru Alimente Oradea a reuşit să salveze de la risipă 3134 de tone de alimente, donații cu o valoare contabilă de 32 de milioane de lei, transformate în 6,2 milioane de porţii de mâncare pentru cei aflaţi în nevoie.

Trimite articolul

X

Banca pentru Alimente Oradea este cea de-a cincea Bancă pentru Alimente din România, creată cu sprijinul Federației Europene a Băncilor Alimentare (FEBA), care are o rețea de Bănci pentru Alimente în 29 de țări europene. După câteva luni de pregătiri, în 10 martie 2020, Banca pentru Alimente Oradea a distribuit primele pachete în comunitate.

„Banca pentru Alimente Oradea există pentru a uni resursele disponibile cu oamenii care au nevoie de ele și cu greu își pot permite un trai decent. Conectăm companiile donatoare cu organizațiile care sprijină zilnic mii de persoane, asigurând un lanț de solidaritate eficient și sustenabil”, a declarat Gabriela Vereș, președintele Băncii pentru Alimente Oradea.

Împreună cu 50 de companii donatoare și 147 de asociații și fundații cu programe caritabile, ajutoare alimentare au ajuns în mod constant la peste 45.000 de persoane vulnerabile din județele Bihor, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Beneficiarii sunt copii, vârstnici, familii aflate în risc de excluziune socială, persoane cu dizabilități sau fără adăpost.

Intervenție rapidă în situații de criză

De-a lungul timpului, echipa Băncii pentru Alimente Oradea a demonstrat că este mai mult decât un simplu centru de colectare și distribuție a alimentelor – a devenit un pilon al solidarității comunitare.

Activitatea lor a început în timpul pandemiei, perioadă în care au recuperat și distribuit 516 tone de alimente, dintre care 300 de tone proveneau din HORECA și din programul de lapte școlar deja produs.

În 2021, s-au implicat activ în sprijinirea victimelor inundațiilor, iar ulterior au fost printre primii care au intervenit în criza refugiaților ucraineni. Au fost prezenți în vămi și au susținut constant Centrele de intervenție de urgență din Oradea, Baia Mare, Sighet și Șomcuta Mare. Printr-un efort susținut, au colaborat cu 37 de ONG-uri pentru a oferi ajutoare refugiaților din regiune și din afara țării. Între februarie 2022 și octombrie 2023, au donat 215 tone de alimente, produse de igienă și haine pentru peste 30.000 de refugiați. Pentru contribuția lor semnificativă, au fost recompensați cu o distincție din partea Ambasadei Ucrainei în România, în noiembrie 2023.

foto: Povestea Băncii pentru Alimente Oradea, 14.03.2025

Soluția pentru planul de sustenabilitate al companiilor care vor să evite amenzile

Banca pentru Alimente Oradea s-a implicat împreună cu colegii și experții din Federația Băncilor pentru Alimente din România în adaptarea și modificarea normelor Legii Risipei Alimentare pentru ca toate companiile donatoare care aleg să salveze alimentele de la risipă, nu doar să își scadă costurile, dar să beneficieze și de facilității fiscale sau deducerea TVA-ului conform L 217/2016.

E înregistrată ca operator-receptor la MADR (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) din 2021, putând prelua și alimentele cu termen foarte scurt și cele sub standardul estetic, în condiții de siguranță și trasabilitate.

În urma ultimelor modificări legislative, din 2024, toate companiile din industria alimentară au obligația de a demonstra prin plan de măsuri că au depus toate diligențele pentru a dona surplusul de alimente spre consum uman, cât timp ele sunt încă în termen și la standarde de consum.

Tot mai multe companii donatoare semnează contractul de donație în baza L217/2016 cu Banca pentru Alimente ca să se alăture acestei misiuni de a reduce sărăcia și risipa alimentară, nu doar pentru a evita amenzile, ci pentru a contribui la o cauză nobilă. Prin rețeaua națională a federației din care face parte, oriunde în țară se găsește acel surplus, el poate fi preluat și redonat cu promptitudine, ca să ajungă pe masa unui nevoiaș în cel mai scurt timp.

„În plus, față de produsele care sunt preluate de la depozitele donatorilor, Banca de la Oradea și-a dezvoltat infrastructura și a preluat direct din magazine, ridicând în cei cinci ani produse din 75 de magazine de la șase lanțuri de retail, ajungând la o recurență zilnică din 49 de magazine, prin care asigurăun flux constant de produse pentru miile de persoane deservite”, a explicat Gabriela Vereș.

Educație pentru un viitor sustenabil

Pe lângă eforturile de reducere a risipei alimentare direct la companii, Banca pentru Alimente Oradea joacă un rol activ în educația pentru sustenabilitate. Până acum, 11.000 de elevi și adulți au participat la ateliere dedicate reducerii risipei de hrană și apă, diminuării amprentei de carbon, realizării compostului propriu și protejării resurselor naturale.
Aceste sesiuni educative au fost organizate prin proiectele:
  • „Consumă Sustenabil!” – campanie de educație în școlile din Bihor;

  • „Gata cu Risipa!” – campanie de educare prin ateliere în școli și comunitatea locală, în Bihor și Maramureș, cu amenajarea unor de stații de compostare;

  • „Edu Play Bus” – primul Escape Room gratuit pentru copii, care călătorește în caravană cu o misiune de educație imersivă pe teme de sustenabilitate (reducerea risipei de hrană, apă și a poluării).

Colecta Națională de Sărbători

În fiecare an, înainte de Paște și de Crăciun este organizată Colecta Națională de Sărbători. De la 4 magazine în 2020, Colecta a ajuns la 91 de magazine în 2025.

Cetățenii din cele 4 județe au donat tot mai multe produse neperisabile în Colectă și amploarea a crescut de la 30 de voluntari la 360 de voluntari implicați în ediția de Crăciun.

În perioada 4-6 aprilie ediția de Paște a Colectei, cu sprijinul CHEP România și Edenred România, unde fiecare om poate pune o picătură în acest lanț al binelui.

Cum funcționează Banca pentru Alimente Oradea?

Companiile partenere donează produse aflate în surplus, aproape de termenul de consum sau rezultate din campanii de marketing, toate respectând standardele de siguranță alimentară. Aceste alimente sunt colectate și depozitate în condiții optime, datorită infrastructurii logistice de care dispune.

Cu infrastructura existentă, Banca pentru Alimente Oradea are capacitatea de a colecta și distribui lunar în medie 60 de tone de donații alimente și produse nealimentare.

Alăturați-vă misiunii

Pentru a minimiza cantitatea de hrană irosită, fiecare persoană poate adopta obiceiuri mai responsabile, precum:

  • să cumpere cumpătat și să gătească doar cât consumă;

  • să aranjeze corect alimentele în frigider și să le consume cu prioritate pe cele perisabile;

  • să doneze alimentele bune în loc să le arunce;

  • să folosească resturile vegetale pentru compost;

  • Să sprijine inițiativele care combat risipa alimentară, cum sunt cele ale Băncii pentru Alimente Oradea.

Trimite articolul

X
Taguri:
alimente ,
banca pentru alimente oradea ,
cinci ani ,
poveste ,
risipa
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Noul lot al „leilor roșii” va fi prezentat la Teatrul Regina Maria
    Suporterii sunt așteptați la acest moment festiv din deschiderea sezonului. Conducerea Cubului Sportiv Municipal Oradea va organiza miercuri, 19 august, cu începere de la ora 20:00, prezentarea oficială a lotului echipei de baschet CSM CSU Raiffeisen Oradea pentru sezonul 2026-2027. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident rutier pe DN1, în zona Aușeu. Doi copii au fost transportați la spital pentru investigații medicale
    Un accident a avut loc duminică, 16 august, pe DN1, în apropierea stației PECO din Aușeu, unde au fost implicate două autoturisme. 2

    FC Bihor

    Se pun în vânzare biletele pentru meciul dintre FC Bihor și Farul Constanța, din play off-ul Cupei României
    Conducerea FC Bihor pune în vânzare biletele de acces la meciul dintre FC Bihor și Farul Constanța, din play off-ul Cupei României, care va avea loc miercuri, 19 august, cu începere de la ora 17:30, pe Stadionul „Iuliu Bodola”.

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

    BIHON CAO

    Întreruperea alimentării cu apă în Oradea – strada Tudor Vladimirescu

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    După codul galben de caniculă, vremea se schimbă brusc în Bihor: urmează vijelii, ploi și răcire accentuată
    Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă pentru mai multe regiuni, unde temperaturile vor urca până la 37 de grade, dar și o informare pentru vijelii, averse și răcire accentuată, valabilă de luni seara până marți seara.

    Stiri Inter(Nationale)

    Accident cumplit pe o autostradă din Ungaria: 12 morți și 47 de răniți după răsturnarea unui autocar cu turiști polonezi
    Un accident grav produs în Ungaria, în care a fost implicat un autocar polonez, s-a soldat cu 12 morți și aproximativ 47 de răniți. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Motorina s-a ieftinit în Oradea după reducerea cu 20% a accizei. Cât costă litrul și unde sunt cele mai mici prețuri
    Motorina s-a ieftinit duminică, 16 august 2026, cu până la 68 de bani pe litru în unele benzinării din Oradea, însă reducerea nu a fost aplicată de toate marile lanțuri, în ciuda intrării în vigoare a noii accize reduse. 3
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X