BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Poveşti scrise de cai”, la Săcădat

„Poveşti scrise de cai”, la Săcădat

De Crina Dobocan
la 9 July 2020 10:55 Reactualizat la: 9 July 2020 16:40

„Poveşti scrise de cai”, la Săcădat

FOTO: Facebook
9 July 2020 10:55 Reactualizat la: 9 July 2020 16:40
Copiii care participă la lecţiile de echitaţie de la Săcădat învaţă să îşi controleze corpul, dar şi emoţiile.
Scris de Crina Dobocan - Copiii care participă la lecţiile de echitaţie de la Săcădat învaţă să îşi controleze corpul, dar şi emoţiile.

Trimite articolul

X

O terapie practicată de decenii în America câştigă teren în judeţul nostru. Hipoterapia, sau terapia cu cai, le oferă celor care trec pragul centrului de echitaţie de la Săcădat încredere în sine, îi ajută să îşi dezvolte comunicarea şi să îşi recunoască sentimentele.

O astfel de activitate va fi organizată la Săcădat, la manejul „Poveşti scrise de cai”, sâmbătă, 11 iulie, de la ora 17:00, în cadrul Atelierului de emoţii. La Atelierul de emoţii, susţinut de psihologul Monica Rotar, copiii se vor juca şi vor învăţa să îşi exprime emoţiile. De asemenea, Raul Magda, proprietarul manejului, precum şi Paul Coste, colaboratorul său, le vor oferi copiilor primele cunoştinţe despre cai şi echitaţie.

Majoritatea celor care calcă pragul manejului se relaxează, convinşi că echitaţia are multe beneficii, pe care specialiştii le cunosc de mult. Caii îi ajută pe copii, dar şi pe adulţi, să îşi depăşească obstacolele, le oferă libertate, le sporesc încrederea în forţele proprii şi îi ajută să se dezvolte armonios.

Responsabilizare

„Poveştile scrise de cai” s-au născut la iniţiativa lui Raul Magda, antrenor de echitaţie acreditat de Federaţia Română Ecvestră. Ceea ce pare o joacă, o relaxare, înseamnă de fapt enorm pentru dezvoltarea emoţională a copiilor şi adulţilor.

„Povestea începe din copilărie, când îmi petreceam vacanţele la bunici, în comuna Săcadat. Fiind iubitori de animale, aveau în gospodărie multe vieţuitoare, printre care și cai. Astfel, caii au devenit iubirea copilăriei mele. Ei m-au responsabilizat şi mi-au dezvoltat încrederea de sine. Îmi plăcea să îi îngrijesc, să le ofer hrană, dar şi să îi călăresc. Odată cu trecerea anilor, bunicii mei au îmbătrânit şi au fost nevoiţi să vândă caii, iar atunci s-a creat o distanțare între mine și aceste animale grațioase. În urmă cu trei ani, împreună cu soția mea, Georgiana Magda, ne-am hotarât să ne mutăm la țară, pentru a ne crește copiii în armonie cu natura şi cu viaţa sănătoasă de la sat. Când fetița noastră a împlinit un an, ne-am hotărat să îi facem cadou un cal, o mânză de şase luni, Kira. Fericirea fetiței a fost nemărginită, iar în mine s-a reaprins pasiunea pentru cai”, a depănat Raul Magda, printre amintiri.

La scurt timp după ce s-au mutat la Săcădat, în familia Magda au mai intrat şi caii – Aria, Oscar, Natifa, Bella și Bazil. Familia Magda a dorit astfel să îmbine utilul cu plăcutul. Astfel, şi-au creat propriul business care le alimentează dragostea pentru cai și pentru natură – „Povești scrise de cai”.

De atunci, „Poveşti scrise de cai” oferă lecţii de iniţiere în echitaţie, plimbări cu caii în natură, jocuri de pe cal pentru copii (baschet, tablă de activităţi, Darts), activităţi care le dezvoltă copiilor şi adulţilor autocontrolul şi îi obligă să aibă o postură corectă, care întăreşte musculatura spatelui.

Activităţile se fac sub îndrumarea unui instructor specializat, care să ştie cum să gestioneze relaţia dintre copil şi animal.

„Am început să îi cunosc din ce în ce mai bine, ei oferindu-mi liniște, încredere, respect şi o nemărginită libertate atunci când îi incalec. Lucrul cu calul dezvoltă o serie de abilităţi pozitive: responsabilitate, răbdare, empatie, bunătate şi autodisciplină. Caii pot să pară mari şi intimidanți pentru un adult, dar mai ales pentru un copil. Însă o dată ce o persoană, indiferent de vârstă, are ocazia să cunoască și să călărească un cal, va avea, automat, mai multă încredere în ea”, a declarat Raul Magda.

Din dorinţa de a împărtăși cu ceilalţi trăirile pe care le-a experimentat şi le experimentează alături de cai, a creat un centru de echitaţie. Acesta poate să fie un loc de relaxare şi de linişte, creat în jurul dragostei pentru cai, dar şi pentru natură.

„Poveşti scrise de cai” este un mic centru de agrement, care oferă iniţiere în echitaţie, plimbare cu caii în natură, dar şi un loc de joacă pentru copii, cu trambulină, leagăne, canapea eco, hamace, multă iarbă verde şi linişte. Copiii vin aici fie pentru performanță, fie pentru că vor o altă modalitate de petrecere a timpului liber.

„Acest sport reduce stresul, ne ajută să se concentrăm mai bine, dar și să fim mai sociabili. Asta pentru că animalele ne pot învaţă ce înseamnă empatia şi prietenia. Ne gândim să aducem mai multe animale și păsări la centru – vaci, capre, iepuri, rațe, găini etc”, a dezvăluit Raul.

Primii clienţi ai centrului au trăit deja primele experienţe şi şi-au creat amintiri frumoase, de neuitat.

„Este superb acest loc de poveste, te încarcă de energie pozitivă, iar caii sunt atât de blânzi și iubăreți, încât îți transmit instant calmul lor. Se vede şi se simte devotamentul şi iubirea pe care Raul o are faţă de căluţi. În plus, am apreciat răbdarea, amabilitatea şi încrederea pe care acesta ni le-a transmis nouă, părinţilor, dar mai cu seamă copilaşilor”, a spus una dintre mămicile care a petrecut o zi la Săcădat.

Cei care doresc să se înscrie la activităţile organizate de centrul de echitaţie „Poveşti scrise de cai” sunt invitaţi să confirme prezenţa şi numărul de participanţi la numărul de telefon: 0740-910.065.

„Chiar dacă activitatea se desfășoară în aer liber, dorim să respectăm recomandările legale pentru siguranța tuturor”, au anunţat proprietarii centrului de echitaţie.

FOTO: Povești scrise de cai 9.07.2020

Trimite articolul

X
Taguri:
povesti scrise da cai ,
raul magda ,
sacadat
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a câștigat primul meci în Slovenia. Puștiul crescut de Hagi a fost decisiv!
    În primul meci din stagiul de pregătire de la Rogla, FC Bihor și-a măsurat forțele cu NK Pergola Misteral Jadran Dekani, formație clasată pe locul 10 în liga a doua slovenă în sezonul trecut.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fost polițist, reținut pentru nerespectarea regimului armelor. Ar fi deținut fără drept o armă cu care a ucis un mistreț
    Un bărbat de 57 de ani, din Alparea, a fost reținut de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor într-un dosar în care este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, fapte care ar fi fost comise în urmă cu mai bine de un an.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Noua creșă de pe strada Aluminei din Oradea va fi inaugurată sâmbătă în prezența premierului Ilie Bolojan
    Noua creșă construită pe strada Aluminei din municipiul Oradea va fi inaugurată sâmbătă, 11 iulie, de la ora 09:00, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

    BIHON CAO

    Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    O furtună supercelulară a lovit nordul județului Bihor. Grindină de până la 5,5 cm și mesaj RO-ALERT emis
    O furtună puternică, de tip supercelulă, a lovit miercuri după-amiază, 8 iulie, zona Marghita-Bogei-Popești, unde au fost semnalate cantități mari de grindină.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un produs culinar din Bihor, analizat la Comisia Europeană pentru obținerea calității de Specialitate Tradițională Garantată
    Dosarul pentru înregistrarea produsului „Tocană de unghii de porc De Bihor - produs obținut potrivit tradiției din Bihor” se află în etapa de analiză la nivelul Comisiei Europene, în vederea obținerii sistemului de calitate Specialitate Tradițională Garantată (STG), informează, miercuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ministrul Muncii pune presiune pe autoritățile din Bihor: cere sancționarea conducerii DGASPC și AJPIS
    Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri o serie de măsuri administrative în urma scandalului generat de centrele gestionate de Viorel Pașca în județul Bihor. Prima decizie a fost revocarea din funcție a Alexandrei Zară, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X