BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul Gavrila Ghilea, acuzat de ANI

Prefectul Gavrila Ghilea, acuzat de ANI

la 5 October 2011 15:16
5 October 2011 15:16
Într-un comunicat remis azi, 5 octombrie, de către ANI, prefectul Gavrilă Ghilea apare în postura de acuzat pentru „posibila săvârşire a infracţiunii de fals în acuzaţii”.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN - Într-un comunicat remis azi, 5 octombrie, de către ANI, prefectul Gavrilă Ghilea apare în postura de acuzat pentru „posibila săvârşire a infracţiunii de fals în acuzaţii”.

Trimite articolul

X

Agenţia Naţională de Integritate face referire la declaraţiile de avere şi interese, depuse de Ghilea în perioada 2010-2011, fiind acuzat de ANI că nu a menţionat în declaraţii unele contracte derulate de firma la care este acţionar, Construcţii Bihor, că a trecut o sumă greşită la un alt contract, menţionat de astă dată în declaraţii şi că a trecut sume eronate la veniturile venite din dividendele obţinute în calitatea sa de acţionar la această societate. Interesant, dividendele menţionate de Ghilea în declaraţii sunt mai mari decât cele constatate de ANI în evidenţele fiscale! Agenţia anunţă că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Redăm integral comunicatul ANI:

„Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Gavrilă GHILEA, Prefect al judeţului Bihor, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, domnul Gavrilă GHILEA fiind informat prin adresa nr. 34589/G/I.I./18.03.2011 (confirmare de primire din data de 21.03.2011), despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor demarate la data de 08.02.2011, s-au constatat următoarele:

– indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Gavrilă GHILEA a infracțiuni de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României, întrucât, în declarațiile de avere și de interese, completate și depuse în perioada 2010 – 2011, nu a menţionat două contracte în valoare totală de 17.547.597,62 Lei și valoarea reală a unui contract încheiat între Centrul de Sănătate “Valea lui Mihai” şi S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. şi a menţionat eronat veniturile realizate din dividente.

În declaraţia de interese, depusă la data de 02.11.2010, și în declaraţia de interese rectificativă, depusă la data de 07.07.2011, domnul Gavrilă GHILEA nu a menționat două contracte încheiate de către S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, în cuantum total de 17.547.597,62 Lei.

Domnul Gavrilă GHILEA deține, în cadrul S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A., calitatea de acționar majoritar, iar soţia sa, doamna Victoria GHILEA, deţine funcția de administrator.

Domnul Gavrilă GHILEA a menționat în declaraţia de interese, depusă la data de 02.11.2010, o valoare mai mică cu 450.000 Lei a contractului încheiat între Centrul de Sănătate “Valea lui Mihai” şi S.C. CONSTRUCŢII BIHOR S.A. Valoarea reală a contractului de proiectare şi execuţie lucrări a fost de 2.700.000 Lei.

Deși, conform evidențelor fiscale, în perioada 2009 – 2010, domnul Gavrilă GHILEA a obținut din dividente venituri în sumă totală de 752.144 Lei, acesta a menționat în declarațiile de avere, depuse la data de 28.01.2010, 02.11.2010 și 14.06.2011, un cuantum total de 2.001.011 Lei.

Având în vedere cele de mai sus, a fost dispusă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la posibila săvârşire de către domnul Gavrilă GHILEA, Prefectul Judeţului Bihor, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.”

CĂLIN CORPAŞ

Trimite articolul

X
Taguri:
ani ,
bihor ,
gavrila ghilea ,
prefect
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    UPDATE Incendiu violent pe strada Calea Mareșal Alexandru Averescu din Oradea. Bărbatul resuscitat a murit: era un fotbalist cunoscut
    Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.

    România

    Vești bune pentru șoferi: acciza la motorină scade din nou în septembrie
    Ministerul Finanţelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere.

    Economic

    Terenurile din România care s-ar putea scumpi cu până la 20%. Ce schimbă noul Cod al Urbanismului
    Piața terenurilor din România intră într-o etapă în care nu doar locația și suprafața vor conta la stabilirea prețului.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    Economic

    Facturi mai mari fără aparate noi în casă. Cum crește consumul de energie din septembrie
    Schimbarea anotimpului se poate vedea și pe factura la energie electrică. Odată cu venirea toamnei, unele aparate din locuință sunt folosite mai des, iar diferența de consum poate deveni vizibilă de la o lună la alta.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tăieri de arbori în mai multe zone din Oradea. Ce străzi sunt incluse în programul Primăriei
    Primăria Oradea anunță o nouă serie de intervenții pentru tăierea și doborârea arborilor de pe domeniul public, lucrările fiind programate în mai multe zone ale orașului în perioada 31 august – 4 septembrie.

    Bihon CSM Oradea

    Primul meci de acasă din presezon. CSM CSU Raiffeisen primește vizita echipei SCM Politehnica Timișoara
    CSM CSU Raiffeisen Oradea și-a început săptămâna trecută, în deplasare, seria partidelor de verificare din presezon, pe terenul echipei DEAC Debrecen. Meciul s-a încheiat cu victoria „leilor roșii”, scor 86-73.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X