BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul Mihaiu intră în ring: suspendă o Hotărâre a Consiliului Local Oradea

Prefectul Mihaiu intră în ring: suspendă o Hotărâre a Consiliului Local Oradea

la 10 April 2018 19:03

Prefectul Mihaiu intră în ring: suspendă o Hotărâre a Consiliului Local Oradea

<p>FOTO: JB</p>
10 April 2018 19:03
La cererea Coaliției Rogerius, prefectul atacă în instanță Regulamentul ce dă putere Primăriei Oradea în relația cu administratorii asociațiilor de proprietari.
Scris de demeter1 - La cererea Coaliției Rogerius, prefectul atacă în instanță Regulamentul ce dă putere Primăriei Oradea în relația cu administratorii asociațiilor de proprietari.

Trimite articolul

X

După o perioadă îndelungată caracterizată de neagresiune între Instituția Prefectului și Primăria Oradea, se schimbă paradigma între cele două instituții de putere. De ani buni, prefectul de Bihor evitase să atace în contencios orice Hotărâre de plen a administrației Bolojan. Politica duhului blândeții fusese dusă de către fostul prefect Claudiu Pop. Acesta fusese înlocuit, în mai 2017, de Guvernul PSD, ca urmare a insistențelor liderului PSD Bihor, Ioan Mang. După ce familiile lor se nășiră, Mang a ajuns la cuțite cu Pop, pe care îl acuza că a devenit (prea) prieten cu administrația liberală condusă de Ilie Bolojan. În 2017, Mang reușea, într-un final, să-și impună omul la șefia Prefecturii Bihor, pe fostul șef de la ANAF, Ioan Mihaiu.

Încet-încet, urmările se văd. Chiar dacă și-a început foarte timid mandatul, fără „directe” sau „indirecte” către Primăria condusă de PNL, iată că prefectul Mihaiu tocmai a atacat în instanță Regulamentul conceput de Primărie pentru administratorii asociațiilor de proprietari și votat cu mâna PNL, anul trecut. Nu doar că îl atacă în instanță dar, implicit, suspendă din oficiu Hotărârea de Consiliu Local nr. 834/2017, până la o sentință definitivă.

Acuză politizarea asociațiilor!

În mod curios, nu Instituția Prefectului este cea care face publică acțiunea în contencios, ci Coaliția Rogerius – un vajnic critic al administrației locale. De altfel, Coaliția este cea care a sesizat Prefectura în această speță, considerând că anumite prevederi din HCL-ul ce aprobă Regulamentul sunt ilegale. Coaliția consideră că anumite prevederi din Regulament conduc spre politizarea activității asociațiilor de proprietari!

Gruparea noastră va sesiza în continuare neregulile de ordin administrativ.

FOTO: Ioan Horvath

„Suntem doar parțial mulțumiți cu această soluție, organizația noastră accentuând în următoarele zile cooperararea cu deputații care până la această dată și-au arătat disponibilitatea de a conlucra pe această problematică. Dorim să reamintim și pe această cale că gruparea noastră va sesiza în continuare neregulile de ordin administrativ, mai ales dacă acestea vor dori politizarea activității asociațiilor de proprietari. Această acțiune în contencios administrativ vine să confirme demersurile noastre de până acum”, transmite Coaliția Rogerius.

Coaliția anti-Primărie

Acest grup civic informal – Coaliția Rogerius – fusese inițiat și organizat de către Adrian Simon, actualul consilier al președintelui CJ Bihor, Pasztor Sandor (UDMR). Așadar, părintele spiritual al Coaliției este acum un om de bază în tabăra politică opozantă liberalilor, ce conduce Consiliul Județean în triumvirat.

În prezent, Coaliția este condusă executiv de Horvath Ioan, președintele Asociației de Proprietari Șelimbărului nr. 1, din Rogerius. În toți anii săi de activitate, Coaliția Rogerius s-a remarcat prin spiritul mereu critic la adresa Primăriei Oradea. Prin contrast cu cele susținute de Coaliție, unii liberali pun activismul din cartierul Rogerius tocmai pe seama intereselor politice ale adversarilor PNL…

În esență, prefectul Mihaiu a atacat acele prevederi din Regulament care dau putere Primăriei Oradea în relația cu asociațiile de proprietari, în sensul în care administratorii de asociații trebuie să fie validați de către o comisie constituită la nivelul Primăriei, o dată la doi ani.

Articolele atacate de prefect

Iată articolele atacate și suspendate de prefect, prin acțiunea de contencios administrativ, din „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare a persoanelor fizice în vederea îndeplinirii funcției de administrator de imobile și autorizarea persoanelor juridice specializate pentru activitatea de administrare a imobilelor la asociațiile de proprietari”:

Art. 3 alin. 2. Atestatul de administrator de imobil se eliberează pentru o perioadă nedeterminată şi este valabil la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Oradea, în condiţiile vizării sale la cel puțin doi ani.

Art. 30. Atestatul de administrator de imobil este valabil în condiţiile vizării sale la
cel puțin doi ani, de către Comisia de atestare/autorizare numită prin dispoziţia
Primarului Municipiului Oradea, situație în care administratorul de imobile va depune la
sediul Primăriei Municipiului Oradea – Serviciul Relaţii cu Publicul (Sala Ghișeelor),
următoarele documente :
a. curriculum vitae;
b. copii de pe actele de stare civilă;
c. copii de pe diploma de bacalaureat sau diploma de licență, după caz ;
d. certificat de cazier judiciar;
e. carte de identitate/buletin de identitate – xerocopie;
f. dovada achitării sumei de 50 lei, reprezentând recuperarea cheltuielilor privind organizarea şi desfăşurarea examenului de evaluare (toner, hârtie xerox, pixuri, coperţi etc.) și care se va numi taxă evaluare administrator;
g. adeverinţă de la medicul de familie, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare îndeplinirii unei astfel de activităţi.
La depunerea dosarului, candidații vor prezenta şi originalele actelor care sunt anexate la dosar în copie, în scopul confruntării şi certificării lor pentru conformitate cu originalul.

Art. 35. Atestatul de administrator de imobile se suspendă în următoarele cazuri:
b) dacă administratorul atestat nu se prezintă la evaluare la cel puțin doi ani, stabilită potrivit prezentului Regulament. Suspendarea este valabilă până la promovarea testului de evaluare a capacităţii profesionale de administrare de imobile.
c) dacă în urma evaluării capacităţii profesionale, administratorul atestat nu a promovat testul. În acest caz, suspendarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 6 luni, perioadă în care cel suspendat poate solicita o nouă evaluare. Dacă administratorul nu promovează acest test, atestatul se retrage.

Art. 36. Atestatul de administrator de imobile se retrage în următoarele cazuri:
e) când administratorul nu a promovat examenul de evaluare periodică în doua sesiuni succesive.

Trimite articolul

X
Taguri:
Coalitia Rogerius ,
Hotărâre a Consiliului Local Oradea ,
Mihaiu ,
oradea ,
suspenda

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    FOTO
    Arcași bihoreni medaliați la Campionatul Național de tir cu arcul de la Petroșani
    Pe stadionul „Petre Libardi” din Petroșani s-a desfășurat în perioada 18-20 septembrie 2026 Campionatul Național proba „target outdoor”, destinat categoriilor de vârstă peste 18 ani, pentru diviziile de arc Olimpic, Compound și Barebow.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Oradea găzduiește finala națională Școala de Gust 2026. Patru echipe din Bihor intră în competiție
    Oradea va găzdui, pe 3 octombrie, o competiție gastronomică națională în premieră. 15 echipe formate din elevi ai școlilor cu profil gastronomic din șapte județe ale țării se vor întrece în cadrul Finalei Naționale „Școala de Gust 2026”, organizată sub egida Worldchefs – World Association of Chefs’ Societies.

    Cultură

    video
    Ştiaţi că tarantulele năpârlesc? Particularităţile fenomenului sunt ilustrate în expoziţia „Exuvii” de la Muzeul Oraşului Oradea
    Piesele provin din colecția Vivariului Muzeului Țării Crișurilor și din edițiile 2022 și 2023 ale expoziției „Taranterra”.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

    BIHON CAO

    Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident în Ciumeghiu: un șofer băut a intrat cu mașina într-un gard. Tânărul a fost reținut
    Un tânăr de 26 de ani, din comuna Ciumeghiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Salonta, după ce a provocat un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

    Economic

    Peste un miliard de lei, plăți sociale în Bihor, într-un singur an. Câți oameni au primit bani de la stat
    Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor a gestionat în 2025 plăți de peste un miliard de lei pentru beneficiile de asistență socială, în condițiile în care instituția a funcționat cu 40 de posturi. Datele apar în raportul de activitate al AJPIS Bihor, prezentat joi în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

    BIHON Sport local

    Pugilismul complet! Antrenamentul de box pe înțelesul tuturor în 320 de pagini
    Polivalent și pasionat de scris, profesorul Gabriel Sala revine cu o nouă apariție editorială dedicată sportului, mai precis boxului, nobila artă fiind unul dintre hobby-urile sale.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X