BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premieră la teatru, comedia „Locotenentul din Inishmore”

Premieră la teatru, comedia „Locotenentul din Inishmore”

De Camelia Bușu
la 8 March 2023 14:21 Reactualizat la: 8 March 2023 14:28

Premieră la teatru, comedia „Locotenentul din Inishmore”

8 March 2023 14:21 Reactualizat la: 8 March 2023 14:28
Spectacolul este pus în scenă la Trupa Iosif Vulcan de către regizorul Ovidiu Caița.
Scris de Camelia Bușu - Spectacolul este pus în scenă la Trupa Iosif Vulcan de către regizorul Ovidiu Caița.

Trimite articolul

X

Noua premieră a Teatrul Regina Maria este spectacolul „Locotenentul din Inishmore” de Martin McDonagh, traducerea Bogdan Budeș, regia Ovidiu Caița, și va avea loc sâmbătă, 11 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

Piesa a fost pusă în scenă pentru prima oară de Royal Shakespeare Company la The Other Place, Stratford-upon-Avon în anul 2001 și se numără printre cele mai de succes texte scrise de dramaturgul irlandez Martin McDonagh, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi europeni contemporani.

Martin McDonagh este cunoscut pentru umorul său negru absurd, violent, specific stilului teatral in-yer-face al cărui reprezentant este. Textele sale i-au adus numeroase premii, dintre care două Globuri de Aur pentru Cel mai bun scenariu original primul în 2018 pentru „Trei panouri publicitare lângă Ebbing, Missouri” (titlu original: Three Billboards Outside Ebbing, Missouri), iar cel de-al doilea anul acesta, pentru „Spiritele din Inisherin” (titlu original: The Banshees of Inisherin), film care are în palmares încă două Globuri de aur, și nouă nominalizări la premiile Oscar din 2023.

În ceea ce privește piesa „Locotenentul din Inishmore”, în 2003 a câştigat Premiul Olivier la categoria „Cea mai bună comedie nouă”, în 2006 a primit o nominalizare la premiul Tony Pentru cea mai bună piesă, iar în 2014 a fost clasată în The Daily Telegraph drept una dintre cele mai bune 15 piese scrise vreodată.

Spectacolul este o comedie neagră în care totul se desfășoară în extremă și care explorează teme precum violența, terorismul și consecințele extremismului. Prin intermediul umorului și al satirei aduce un comentariu la absurditatea violenței politice și oamenilor care sunt dispuși să întreacă limite morale, legale și logice deopotrivă pentru a-și proteja ideologia, fie ea doar personală.

Acțiunea are loc în Irlanda în timpul anilor ’90, iar spectacolul urmărește povestea lui Padraic, un terorist nemilos al Armatei de Eliberare Națională Irlandeză (INLA), care se întoarce în orașul său natal pentru a rezolva o situație de familie ce necesită intervenție imediată. În urma acestui element declanșator, atât el, cât și celelalte persoane implicate, pășesc într-un cerc vicios al răzbunării care transformă mici evenimente, altfel lipsite de dramatism, într-o mișcare absurdă de justițiarism extrem.

„Locotenentul din Inishmore” este un spectacol ingenios și provocator, care explorează teme complexe cu umor și perspicacitate, reușind să atingă și să evidențieze substraturi profunde ale naturii umane.

Direcția de scenă a spectacolului îi aparține regizorului Ovidiu Caița, care nu se află pentru prima oară în Oradea, reușind deja să capteze atenția publicului orădean cu cele trei spectacole montate pe scena Teatrului Regina Maria: „Biloxi Blues” (2011) și „Seara de ajun” (2015), ambele premiate în secțiunea Concurs a Festivalului Internațional de Teatru Oradea și „Sufocare sau Jurnalul unui sinucigaș cronic” (2018).

Decorul spectacolului este realizat de scenografa orădeancă Oana Cernea, care se întâlnește din nou cu regizorul Ovidiu Caița în aceasă formulă după ce au lucrat împreună la spectacole puse în scenă atât la Teatrul Regina Maria, cât și la alte teatre din țară. Din distribuție fac parte actorii: Richard Balint, Eugen Neag, Alin Stanciu, Giorgiana Coman, Tudor Manea, Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu, Răzvan Vicoveanu. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani!

Următoarele reprezentații ale spectacolului vor avea loc în 12 martie și 7 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Biletele s-au pus deja în vânzare la agenția teatrului (deschisă marți și joi de la ora 12:00 la 18:00, miercuri și vineri între orele 10:00 și 14:00, sâmbătă între orele 11:00 și 13:00 sau cu o oră înainte de spectacole) și online de pe Eventim.ro.

[eadvert]

 

Trimite articolul

X
Taguri:
oradea ,
premiera ,
teatru ,
trm

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Titlul național a rămas la Salonta! Tengo a redevenit campioana României în fața propriilor suporteri
    Multiplă campioană națională la fotbal-tenis, Tengo Salonta a luat o pauză în ultimele trei sezoane când jucătorii seniori au evoluat pentru CSM Slatina și au pus echipa olteană pe primul loc.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oradea FestiFall 2026 aduce restricții de trafic în zona centrală. Vezi străzile închise și zonele de deplasare pentru pietoni
    Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, în perioada 7–13 octombrie 2026, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Incendii în mai multe gospodării din Bihor. Flăcările au mistuit acoperișuri, baloți de fân și anexe
    Pompierii militari bihoreni au desfășurat 77 de misiuni în perioada 3–4 octombrie. Dintre acestea, 50 au fost intervenții SMURD la cazuri medicale și accidente rutiere, iar 27 au vizat incendii, accidente, asanarea muniției și alte activități specifice.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    VIDEO
    Bătaie între părinți în tribune la un meci de handbal al junioarelor
    Un meci de handbal între două echipe de junioare de 13-14 ani s-a transformat într-un scandal în tribune, la Sala Olimpia din Timișoara. În timp ce fetele de la LPS Banatul Timișoara și Millenium Giarmata erau pe teren, doi părinți au ajuns să se ia la bătaie, iar ceilalți spectatori au încercat să îi despartă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un șofer aflat aproape de comă alcoolică a provocat un accident lângă Belfir. O femeie a ajuns la spital
    În cursul zilei de 4 octombrie, în jurul orei 21:55, un bărbat de 33 de ani din comuna Tinca, aflat la volanul unui autoturism pe DJ 792A, în afara localității Belfir, ar fi lovit mașina care circula în fața sa.

    Economic

    39 de insolvențe într-o singură lună în Bihor. Județul, peste alte centre economice importante
    Mediul de afaceri bihorean resimte în continuare presiunea dificultăților financiare. În luna septembrie 2026, în județul Bihor au fost deschise 39 de dosare de insolvență.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X