BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premieră națională la Oradea: Transplant de os femural pentru o tânără de 32 de ani

Premieră națională la Oradea: Transplant de os femural pentru o tânără de 32 de ani

De Ramona Pașcu
la 15 July 2024 14:34 Reactualizat la: 15 July 2024 15:02
2 Comentarii

Premieră națională la Oradea: Transplant de os femural pentru o tânără de 32 de ani

FOTO: Alexandru Nițescu
15 July 2024 14:34 Reactualizat la: 15 July 2024 15:02
O intervenție chirurgicală de înaltă performanță a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Spitalului Pelican Oradea. Despre cum a decurs operația, a povestit, într-o conferință de presă, medicul chirurg Adyb-Adrian Khal și medicul anestezist Bimbo-Szuhai Erika.
Scris de Ramona Pașcu - O intervenție chirurgicală de înaltă performanță a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Spitalului Pelican Oradea. Despre cum a decurs operația, a povestit, într-o conferință de presă, medicul chirurg Adyb-Adrian Khal și medicul anestezist Bimbo-Szuhai Erika.

Trimite articolul

X

Unei tinere de 32 de ani, din Mediaș, care suferea de o patologie tumorală osoasă agresivă la nivelul femurului, i-a fost salvat membrul inferior stâng după ce medicii au reușit să îi înlocuiască femurul cu o alogrefă osoasă masivă prelevată de la un donator prin Banca de Țesut Osos din Franța.

Premieră în România

O echipă chirurgicală din cadrul Spitalului Pelican, coordonată de dr. Adyb-Adrian Khal, medic chirurg ortopedie-traumatologie şi ortopedie oncologică, referent național tumori osoase regiunea Sud (PACA), Franţa, a realizat în premieră națională, la Spitalul Pelican din Oradea, o intervenție complexă care presupune un transplant de os prelevat de la un donator prin bancă osoasă, în cazul unei paciente diagnosticate cu tumoră osoasă agresivă, localizată la nivelul femurului. Este prima intervenție de acest tip care se efectuează în România.

Timp de 22 de ani, de când a suferit o fractură la femurul stâng, în urma unei căzături pe gheață, tânăra a suferit multiple intervenții chirurgicale, toate acestea datorate unei situații particulare – identificarea unei formațiuni tumorale agresive. Situația s-a agravat după ce a întâmpinat dificultăți în găsirea unor soluții în țară sau în străinătate și astfel, s-a adresat Spitalului Pelican unde își desfășoară activitatea medicul Adyb-Adrian Khal.

„Este o premieră pentru România acest transplant de femur luată din Banca de Os din Franța și utilizată acestei paciente din spitalul nostru. Discutăm despre o pacientă care este în evidența ortopedică de la vârsta copilăriei, o pacientă care la nouă ani, în urma unei căzături, a fost diagnosticată cu o patologie osoasă complexă, o identitate particulară, nefiind un caz oncologic, dar tumorile osoase și patologiile benigne osoase se încadrează de multe ori în chirurgii complexe asemănătoare cu chirurgiile de salvare a membrelor în cazul oncologic“, a declarat Adyb-Adrian Khal, medic chirurg ortopedie-traumatologie şi ortopedie oncologică.

Operația a durat în jur de șapte ore și jumătate, timp în care echipa de medici au executat mai multe proceduri. În prima parte, procedura a implicat rezecția femurului afectat de leziunea tumorală și reconstrucția osoasă, fiindu-i scos aproximativ 28 de cm din femur, după care osul pacientei a fost înlocuit cu o alogrefa furnizată de Banca de Țesut Osos din Franța.

„Am ales să folosesc această tehnică pentru că un transplant osos oferă avantaje net superioare pentru că vorbim despre o reconstrucție care se integrează mult mai bine în scheletul uman, este o reconstrucție durabilă și care îi permite pacientului să fie funcțional. Am ajuns la etapa superioară în care ne concentrăm și pe faptul că pacientul trebuie să fie bine, să poată fi reinserat social și profesional cât mai rapid“, mai spune medicul.

Tumorile osoase – rare dar extrem de agresive

Tumorile aparatului locomotor reprezintă un subiect complex în domeniul ortopediei, în primul rând din cauza incidenței mult mai scăzute decât a oricăror tumori maligne și în al doilea rând, din cauza tratamentului radical (amputația) de primă intenție practicat în continuare în multe țări, având un impact psihologic semnificativ pentru pacient și în ceea ce privește reinserția sa în societate.

„Pe de-o parte, tumorile benigne sunt frecvente, nu pun viața pacientului în pericol, însă îi pot afecta calitatea vieții. De cealaltă parte, tumorile osoase maligne sunt rare și reprezintă aproximativ 1% din toate leziunile maligne existente. Sarcoamele osoase au o incidență de un caz nou la 100.000 de locuitori pe an, iar 40-45% din cazuri apar la tineri sub 18 ani. Dintre acestea, cele mai des întâlnite sunt osteosarcoamele, condrosarcoamele și sarcoamele Ewing, care pot fi fatale dacă nu sunt diagnosticate și tratate corect“, declară medicul orădean.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2024/07/1044953202415072024operatiepelican.mp4

Recuperare în câteva luni

Femeia susține că l-a găsit pe medicul orădean pe internet, în 2022 când a suferit încă o fractură a femurului, însă la vremea respectivă medicul activa doar în Franța. Odată ajunsă la spital, a decis să meargă pe mâna doctorului și să se opereze. Potrivit medicului, în perioada următoare pacienta va avea nevoie de mai multe luni de recuperare, un lucru văzut cu optimism de către pacientă care spune „că se simte bine și speră că va putea alerga în trei luni.

„Până acum șase ani am avut o viață normală, de atunci am început să am un mers șchiopătat și să am dureri, a devenit mai complicat. De la începutul acestui an am început să merg în cârje. Nu mi-a afectat serviciul pentru că am muncă de birou, dar era inconfortabil. Nu puteam să alerg, nu puteam să fac niciun fel de sport, nu puteam să merg mult pe jos”, a declarat pacienta.

Trimite articolul

X
Taguri:
Adyb-Adrian Khal ,
operatie ,
oradea ,
os femural ,
spitalul pelican ,
transplant de os
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. alioto says:
    July 16, 2024 at 8:34 am

    As vrea va rog sa scrieti cat a costat spitalizarea / interventia !!!
    Multumesc.

    Reply
  2. Puscha says:
    July 16, 2024 at 11:03 pm

    Felicitari acestor bravi medici “români” !

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Adversare dificile pentru CSM Oradea la turneul Memorial Ladislav Bottlik 2026 de la Kosice
    Vicecampioana României la polo, CSM Oradea, va participa în perioada 26-28 august la un puternic turneu internațional, Memorialul  Ladislav Bottlik 2026, care va avea loc la Kosice (Slovacia).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    3 ani de detenție, cu suspendare, pentru un bărbat care ar fi agresat sexual două fetițe de 7 și 8 ani
    Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime. 3

    BIHON Sport local

    Fostul portar orădean Alin Goia a făcut pasul la un club din Bundesliga
    Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON Sport local

    FOTO
    Dublu triumf bihorean la Cupa Viitorul 2026. Viitorul Oradea și Viitorul Marghita au câștigat categoriile la care au jucat
    Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare. 1

    Economic

    Construcțiile fără autorizație pot fi legalizate până în 2027. Nota de plată va fi însă de 10 ori mai mare
    Cetățeniicare au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate vor avea, în anumite condiții, posibilitatea de a le aduce în legalitate. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    5 ani de închisoare pentru tranzacții cu drog „cristal”. Suspectul se întâlnea cu clienții lângă un magazin din Oradea
    Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X